InfoTrotus » EDITORIAL

Discutii sterile

dana — Fri, 25 Jun 2010 09:18:57 +0000

De ceva timp multe din intrunirile legislativului local s-au transformat in discutii sterile, in lupte ale orgoliilor. Toti cei din consiliul local, fie ei consilieri sau primar au ajuns acolo pentru ca oamenii le-au dat votul lor de incredere. Unii poate uita de acest lucru dar mai sunt doi ani pâna când caravanele politice vor porni din nou pe strazi sa promita ‘marea si sarea’. Dialogul este cheia comunicarii si nu doar in campanii electorale. El ar trebuie sa existe in permanenta intre cele doua autoritatI, deliberativa si executiva, pe perioada mandatului dat de comunitatea onesteana.

Nimeni nu trebuie sa se transforme in masina cuiva de vot. Discutiile daca sunt constructive sunt mai mult decât binevenite, insa din pacate discutiile in sedintele de consiliu s-au transformat in lupte ale orgoliilor de pe picior de forta. Timpurile s-au schimbat iar oamenii nu mai stau aplecati de spate si capul in pamânt. Sunt creativi, au idei si indrazneala, ceea ce la un moment dat deranjeaza teribil. Deranjeaza atunci când nu mai ai majoritate in legislativul local iar proiectele nu mai trec ca rata prin apa. De fapt aceasta noua stare de spirit este mai mult decât constructiva, dar trebuie sa accepti dialogul si nu monologul. Este bine sa poti lasa mândria deoparte sI sa treci la masa negocierilor.

Asa as vedea eu lucrurile la noi in urbe, iar atunci situatii precum “eu zic asa, pentru ca stiu eu mai bine” nu ar mai aparea.

Analizând la rece opiniile celor prezenti la sedintele legislativului remarci usor faptul ca fiecare este convins ca are dreptate desi dreptatea este un lucru extrem de relativ, depinde din ce unghi abordezi problema.

Dar asta presupune o stare de normalitate, iar Onestiul mai are câtiva ani buni pâna la va ajunge la ea.

Dana LUNGU

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

“Lasă, mă, că merge-aşa”

dana — Fri, 30 Apr 2010 18:11:12 +0000

Pe fondul acestei crize cele mai mari tare ale societăţii noastre îşi dezvelesc dinţii. Şi rânjesc la noi precum fac şacalii când îşi văd prada. Au ieşit la iveală cele mai urâte “calităţi” dacă mă pot exprima aşa. Suntem în continuare tributari şpăgii, peşcheşului, mitei, bacşişului, numiţi-l cum vreţi efectul este acelaşi.

Câte maşini nu sunt conduse pe şosele patriei de şoferi care nu şi-au făcut testul psihologic aşa cum ar trebui? Câţi şoferi, inapţi, nu rulează bolizi de sute de cai putere şi care oricând ne pot transforma viaţa într-un veritabil coşmar? Câţi şmecheri locali care nu ştiu să-şi scrie numele sau să citească “plimbă” maşini “bengoase”.

De câtă cerneală mai e nevoie să curgă până când instituţiile statului vor funcţiona normal? Urlăm precum lupii la lună pentru că la noi totul se poate rezolva cu suma potrivită. Oricine poate deveni “domn” dacă ştie ce şi unde să “cotizeze”.

Evident comentatorii de pe la colţuri vor da vina pe conducători. Ei sunt principalii vinovaţi pentru că sistemul nu funcţionează. Da, mare adevăr. Ei sunt vinovaţi că funcţionarii iau şpagă ca să-şi facă treaba, ei sunt vinovaţi că lucrurile nu funcţionează normal deşi premisele există. Este mai uşor să dăm vina pe alţii. Ne ascundem propria vinovăţie.

De vină suntem noi toţi şi comoda mentalitate românească “lasă mă, că merge aşa” care funcţionează criminal de bine la toate nivelurile societăţii.
De fapt noi suntem deschişi către corupţie. Aş putea spune că suntem permisivi chiar. Fenomenul este larg răspândit, ba chiar acceptat. {i de ce nu ar fi?

Las’, mă, că merge-aşa …
Dana LUNGU

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Buzunar privat sau public

dana — Sun, 18 Apr 2010 07:06:24 +0000

Asistăm de câţiva ani încoace la modul în care sunt cheltuiţi banii publici, ai municipiului, fără a putea interveni în vreun fel. Deşi sunt banii noştri, ai tuturor, am rezerve reale, privitor la modul în care sunt risipiţi, despre managementul “eficient” al mai marilor noştri. Se cheltuie mult şi aş putea spune că fără a aduce vreun beneficiu concret locuitorilor urbei. Şi asta fără a putea trage pe cineva la răspundere. Aşadar, uneori aş putea zice că buzunarul public se confundă uşor şi fără mari probleme cu cel propriu şi personal.

Societatea oneşteană de termoficare este unul din aceste exemple în care au investite sume importante de bani, obţinute din credite, pentru a stabiliza şi a aduce pe linia de plutire respectiva instituţie. Şi totuşi s-a dovedit o măsură mai mult decât ineficientă pe care locuitorii municipiului o suportă pe propria piele.

De altfel, nici alocarea unei sume uriaşe de bani, pe timp de criză către catedrala oneşteană nu este chiar inspirată. O întrebare nu-mi dă pace: câte păcate au unii de vreme ce trebuie să-şi “cumpere” bunăvoinţa divină. Şi dacă tot au atât de multe, de ce nu dau din propriul buzunar? Sunt prea multe întrebări fără răspunsuri …

Criza asta economică a evidenţiat anumite gesturi care, în condiţii normale, ar fi fost isesizabile.

Şi totuşi unora le merge bine şi pe timp de criză. Unii sunt reţinuţi pentru câteva zile, alţii se plimbă liniştiţi cu elicopterele personale prin lume, în timp ce alţii îşi numără banii pentru a-şi cumpăra şi ei un elicopter. Fie şi el la mâna a doua. Oricum celor care le merge cu adevărat bine şi nu par să fie impresionaţi de criză, îşi fac case şi în Canada. O fi mai bine acolo …

Dana LUNGU

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Moartea angajaţilor între avantaje şi dezavantaje

dana — Thu, 18 Mar 2010 22:06:05 +0000

Poate părea macabru subiectul ales, dar trebuie să fim realişti că mai sunt şi oameni care privesc şi partea plină a paharului atunci când se întâmplă o astfel de nenorocire. Sunt “oameni” care atunci când moare un subordonat al lor să gândesc automat la avantaje.
Nu aş fi crezut că vreodată vreun politician are curajul să abordeze un astfel de subiect, extrem de delicat. Şi totuşi, zilele acestea, în plenul Camerei Deputaţilor, parlamentarul oneştean a luat taurul de coarne şi le-a vorbit colegilor despre acest subiect. Cum au reacţionat ei? Simplu: aşa cum fac de 20 de ani încoace. Au dormit pe subiect.
Şi totuşi mai sunt oameni, în adevăratul sens al cuvântului, care au curajul să spună lucrurilor pe nume.
Mă întrebam atunci când era pe toate posturile de televiziune prezentat această situaţie câţi astfel de angajaţi mai trebuie să moară până când statul român se va gândi la ei?
Asta ca să nu mai pomenesc de angajatorii care apreciază muncitorii exact cât poţi aprecia un sclav. Da. Ne-am transformat cu toţii în sclavii banului, ai puterii, ai intereselor şi uităm să fim oameni. Uităm să ajutăm să se ridice un bătrân pe stradă deşi dacă ne-am gândi bine acela ar putea fi părintele nostru.
Pentru mulţi dorinţa de a fi în graţiile patronului sau frica de a nu fi dat afară e una organică şi atunci preferă să suporte umilinţe maxime. “Unde să mă duc dacă mă dă afară?” sau “Şi ce dacă au fost daţi afară cei trei colegi ai mei, căci fac eu totul şi poate îmi dau bani mai mulţi!” sunt motivaţiile care îi împing pe cei mai mulţi să accepte, fără să crâcnească, multe mizerii.
În principal este vina noastră că suntem într-o anumită stare, dar să nu uităm că nici statul român şi nici parlamentarii nu au făcut nici cel mai mic pas pentru a remedia această situaţie.
Îmi rămâne speranţa că poate acum, prin intervenţia deputatului oneştean, s-a urnit un bolovan mic care până la urmă va răsturna buturuga mare. Iar statul va găsi instituţiile potrivite prin care să-i protejeze pe angajaţi. Ar fi cazul.

Dana Lungu

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Criza morală bate criza economică

dana — Fri, 05 Mar 2010 21:54:30 +0000

Un exemplu clar de iresponsabilitate politică din partea aleşilor locali a fost în momentul în care s-a votat bugetul municipiului şi nu mai puţin de 30 de miliarde lei vechi vor lua calea catedralei oneştene. Nu am nimic cu nimeni cu atât mai mult cu cât subiectul legat de biserică este extrem de sensibil, însă a fost un exemplu evident de lipsă de maturitate politică. Motivaţia acestui gest este simplă : un real pol al puterii este biserica şi “dă” bine la următoarele alegeri să demonstrezi cu sume impotante de bani cât de mult susţii biserica şi pe credincioşi.
Dacă anul trecut o parte din consilieri au luat atitudine şi au pus la punct o anumită practică anul acesta de frică de a nu mai cădea într-o capcană întinsă de abilul şef al urbei aceştia nu au mai comentat.
Dar cum presa ar trebuie să fie câinele de pază al democraţiei şi cum politicienii noştri nu au mai curajul să ia atitudine rămâne ca doar la opinii să vorbim despre aceste stări de fapt ieşite complet din normal.
Oare cum anul trecut, fără să fie an de criză, au fost alocaţi mai puţini bani, în timp ce în plină criză economică, când peste tot ni se spune să strângem cureaua, să strângem din dinţi, dar şi din pumni, când Guvernul Boc dată fiind criza economică dispune ca în instituţiile statului să nu se mai facă angajări la Oneşti valul recesiunii economice nu ne atinge. De fapt nu atinge pe unii, dar situaţia în care au ajuns mulţi oneşteni e de parte de a fi una confortabilă. Mulţi au rămas fără locuri de muncă sau mai rău urmează să treacă prin astfel de situaţii şi se gândesc cu groază ce vor pune copilului pe masă, însă nimic nu mai e la fel de important ca atunci când avem lăcaşuri de cult. Mergem la biserică să ne rugăm să nu ajunge muritori de foame, căci asta ne paşte pe toţi. Asta e soluţia, anul acesta dublăm fondurile pentru biserici poate, poate ne scapă Dumnezeu şi de criza asta.

Dana LUNGU

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Lumea nefirescului: viol cu repetiţie

dana — Sat, 13 Feb 2010 20:51:56 +0000

Urmăresc cu mare plăcere, deşi nu sunt în niciun caz un fan al lui Puya, melodia Change pe care a scos-o pe la finele anului trecut. Nu este probabil-nu mă pricep, cea mai mare realizarea a sa dar, sincer, îmi place versul, e scrisă cu cap şi coadă, are ritm şi atrage.
Un alt motiv pentru care această melodie place este că, oricine ar fi făcut-o, surprinde într-un mod inteligent realitatea pe alocuri scabroasă a timpului nostru.
Se spune că eşti ceea ce mănânci; se poate aplica oare şi la: eşti lucrul la care te uiţi? România ultimilor ani a fost invadată de o puzderie de televiziuni care mai de care mai „interesante”. Moda posturilor aşa-zis de nişă a născut monştri care de care mai urâţi: avem posturi doar cu manele, posturi „politice”, ştiri cu cele mai cumplite „coşmaruri”, posturi cu proşti etc.
Printre ele, unul anume, „recomandat” şi de videoclip, este suma a tot ce poţi găsi mai rău în România asta: „vrăjitoare”, „pseudo-vedete”, „Lenuţe” şi tot felul de „zombi” se perindă prin faţa camerelor de luat vederi ca pe un adevărat ring al hidozităţii şi prostiei. O fi „Oglinda” României de azi, o fi doar ce se vinde, ce se cere? Nu aş putea să spun.
Oricum ar fi, se zice: viaţa bate filmul! Ne-am obişnuit cu atâta „sânge”, suntem imuni la orice porcărie vânturată pe fiecare canal aproape, la 17.00, la 19.00, la 22.00, numai mizerii: acelaşi crime, violuri, scandaluri, incesturi … date şi redate, e parcă un horror reluat la nesfârşit la care nu te mai temi ci râzi cu poftă ca la cel mai haios film văzut vreodată.
Îţi mai vine însă să râzi când lucruri de genu’ ăsta se petrec chiar în cartierul tău? Pe strada ta? Lângă casa ta? În casa … Nu? Mă gândeam eu…
{i totuşi lucrurile astea chiar se întâmplă. Nu ştiu dacă verbul „a se întâmpla” e în contextul potrivit, dar e o realitate. Ce spuneţi de o bătrână de 74 de ani, de prin zona noastră violată, timp de trei zile, în urmă cu trei ani de un nenorocit de doar 21 de ani? Ce spuneţi că a ieşit din închisoare şi a revenit la „locul faptei” şi „loveşte” din nou? Cred că … „nimic nou!”. O fi cea de la ştirile de aseară? O fi vreuna de pe la postul în care se „oglindeşte” România?
Se spune că România e una din cele mai credincioase ţări din Europa. Avem un procentaj net de creştini practicanţi care valorizează creştinismul şi îl pun în practică în cele mai nesemnificative tradiţii şi ne bucurăm să le avem şi pe acelea. Ce ne facem însă cu atâta rău? Cum îl putem pune lângă credinţa noastră străbună, lângă Dumnezeul pe care îl purtăm pe buze şi îl mărturisim în inimă?
Oare putem rămâne indiferenţi atunci când mamele, bunicile, mătuşile noastre sunt violate, cu bestialitate, de cei care puteau să le fie copii. Darămite nepoţi. Cât de împietrite ne pot fi inimile când atâta durere şi suferinţă se întâmplă în spatele nostru. Uneori stau şi mă întreb cum de ne mai rabdă pământu’?
Ce mi se pare mai grav e că ne-am împăcat cu situaţia. Nu ăsta e firescul lucrurilor şi nu aşa trebuie să rămână. În religia creştină, omul e fiinţa ce a fost creată ca prima şi cea mai importantă făptură: este dotată cu minte, iubeşte, doreşte, simte, crează cu mintea sa cele mai frumoase lucruri, are suflet, este stăpânul şi cununa creaţiei. Ce a făcut omul din sine? O vedem în spectacolele Oglinzii. Suntem parte la ceea ce privim, suntem ceea ce privim dacă le consimţim chiar şi doar printr-un rânjet.
Cât timp noi, ca fiinţe umane, nu ne vom conştientiza valoarea, cât timp nu ne vom recunoaşte şi nu ne vom cultiva adevărata demnitate, rămânem şi ne afundăm în lumea nefirescului, în direct … la … oriunde.

Cristian Scripcaru

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Trezirea

dana — Tue, 29 Dec 2009 15:33:47 +0000

Când m-am aşezat azi-dimineaţă la tastatură, după ce-am răsfoit ziarele, mi-am băut cafeaua şi mi-am fumat ţigara, eram absolut convins că astăzi voi scrie despre o chestie importantă, de interes naţional pentru a o aduce în atenţia opiniei publice, dar nu, m-am răzgândit când am văzut că peste tot, se spun aceleaşi lucruri. Nu am să vorbesc despre acele evenimente mondene de care tot auzim ci am să vorbesc despre noi, da, despre noi oamenii şi am să vorbesc despre noi cei care încă dormim şi nu putem sta treji sa vedem dincolo de oameni. Din nou nu pot să dorm, ora e 6,38 în Anglia, în ţară e 8,39. Cât timp am tastat s-a schimbat minutul. A trecut, l-am pierdut. Minut după minut se naşte şi moare, indiferent dacă eu realizez ceva semnificativ în acel minut sau nu. La fel ca noi, oamenii. Ne naştem, trăim, şi murim, indiferent dacă am facut ceva semnificativ sau nu. Nu ştiu dacă sunteţi la fel de îngrijoraţi ca şi mine de acest fenomen. Vă privesc de parcă toţi visaţi un vis, sau parcă sunteţi toţi beţi, iar eu sunt singurul treaz. Existenţa în sine e esenţială, dar ne pierdem în confort, şi multe, multe vise … care nici măcar nu contează. Te duci la muncă, plăteşti chiria, mergi în concediu, te duci la muncă, te internezi şi mori. Oare sunt eu singurul idiot care crede că fiecare om e dator să lase în urmă mai mult decât cu cât s-a născut? Pare că sunt singurul care crede că majoritatea dintre noi intră în monotonie şi uită de ce s-au născut.V-aţi născut ca să gândiţi, să născociţi ceva nou. Faceţi 10.000 de oameni fericiţi sau trişti, şi tipăriţi-vă numele în una dintre versiunile cărţilor de istorie. Descoperiţi soluţii pentru problemele cu adevărat importante, care ne macină pe toţi cei ce le înţelegem. Dacă nu te duce capul, atunci plantează un pom, sau mai mulţi, undeva, unde ştii că or să prindă şi or să crească. Atâta timp cât dai înapoi aerul pe care îl respiri tu, măcar nu o să laşi în urma ta o lipsă de oxigen. Parcă toţi lasă în urmă doar lipse de oxigen şi nişte fosfor. Eşti atât de prost să crezi că te-ai născut ca să mori? Eu cred că toţi ne-am născut cu un scop, unii şi-l împlinesc, iar ceilalţi cad în monotonia vieţii de zi cu zi şi trăiesc această iluzie ca pe o realitate. Scopul tău în viaţă nu e să mori, pentru că în final … e inevitabil. Orice ai fi mâncat şi orice maşina ai fi condus… că ai nasul mic sau mare, că ai fost sau nu atent la şcoală … o să mori, la un moment dat. Te-ai născut fiinţă inteligentă ca să gândeşti, şi să născoceşti, pentru ca împreună, să ne fie mai bine, iar numele tău să rămână nemuritor. Nu atac şi nu vreau să jignesc pe nimeni dar aş vrea să ştiu că după ce citiţi nu ve-ţi arunca o bucată de hârtie şi ve-ţi face ceva cu ea, cu viaţa voastră şi vă ve-ţi descoperi înlăuntrul vostru personal. Atât am de spus!

Andrei Prundeanu

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Se apropie sărbătorile

dana — Tue, 29 Dec 2009 15:24:36 +0000

Preocupaţi cu problemele destul de grave ale politicii locale şi naţionale am şi uitat că ne apropiem de perioada cea mai frumoasă a anului. De cea a sărbătorilor de iarnă, când noi cu toţii ar trebui să fim mai darnici, mai buni şi implicaţi în ajutorarea semenilor noştri. Din păcate atât de mult ne-a acoperit politicul în această perioadă a postului încât nu mai lasă loc şi pentru altceva.

Afară ninge ca în poveştile lui Andersen, ne îngheaţă nasurile atunci când mergem prin zăpada care scârţâie şi pentru ca tabloul să fie complet peste tot se aud colinde fie româneşti, tradiţionale, fie cele internaţionale.

Adevărul că ne-am axat atât de mult pe problemele serioase ale politicii încât am uitat că mai sunt câteva zile şi vom celebra, cu toţii Naşterea Domnului.

Fie că suntem bogaţi sau săraci pentru toţii bucuria Crăciunului este la fel de generoasă. Asta ca să nu mai amintesc de scrisorile lungi trimise de către copiii din lumea întreagă Moşului generos.

Ar trebui să-i lăsăm pe politicieni să-şi facă treaba, iar noi să ne axăm pe alte chestiuni, mai importante. Să ne gândim cum putem să-i ajutăm pe cei care, cu siguranţă, în aceste zile, dar şi în cele ce vor urmă, nu vor avea ce să pună pe masă de mâncare, ca să nu mai pomenesc de dulciuri sau fructe. Din păcate, Oneştiul nu face excepţie. Şi la noi sunt mulţi copii pentru care bucuria de Crăciun se concretizează nu în cadourile ce urmează a fi primite ci în mâncarea mai bună servită la masă şi în căldură în casă. Haideţi să fim mai buni acum, când spiritul Crăciunului bate la uşă. Acum la moment de bilanţ să avem ce spune de ajutorarea semenilor, a celor aflaţi în suferinţă şi plini de nevoi.

Dana LUNGU

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.