Reporter: Bună ziua domnule primar al comunei Pârgărești, Marius Gabriel Gheorghiță am reușit, cu o oarecare dificultate, să ne întâlnim. Să înțeleg că ați fost ”prins” cu deszăpezirea?

Marius Gabriel Gheorghiță: Bună ziua dumneavoastră și cititorilor ziarului Info Trotuș. Da, au fost ceva probleme dar cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să le depășim cu bine.

Rep.: Când am vorbit la telefon mi-ați spus că suteți prins de un eveniment deosebit pentru comunitatea pe care o conduceți. Să dezvăluim și cititorilor despre ce este vorba.

M.G.G: A fost de sosirea în Satu Nou a Icoanei Fecioarei Maria de la Cacica, care a venit de duminică la biserica din Satu Nou și care a stat timp de trei zile după care a plecat către Cacica. Ne bucură faptul că mulți credincioși, nu doar cei din Pârgărești au fost prezenți la acest eveniment. Mulți participanți au fost și la procesiunea de pe ulițele Satului Nou.

Rep.: Este prima dată când această icoană poposește la Pârgărești?

M.G.G: Este a doua oară. A mai fost și în parohia Nicorești și sperăm noi că undeva la sfârșitul lunii martie va reveni din nou în comuna Pârgărești, la Biserica Sfintei Fecioare din localitate Pârgărești unde vor avea loc și misiuni pastorale.

Rep.: Credința nu moare chiar dacă trăim vremuri tulburi, suntem chiar și în an de campanie electorală. Nu vă voi întreba deocamdată despre campania electorală ci despre cum v-ați descurcat cu deszăpezirea? Au fost probleme?

M.G.G.: Nu ne-a ocolit nici pe noi zăpadă, dar noi avem un contract de deszăpezire cu o firmă care desigur și-a făcut treaba. Nu a fost ușor. Nu am fost întrebați dacă ne descurcăm, nici de Consiliul Județean și nici de prefectura Bacău, dar noi am făcut tot ce trebuia pentru cetățenii din Părgărești și pentru a elibera căile de acces pentru a se putea desfășura traficul evident în condiții de iarnă și pentru ca Salvarea sau mașina de la Pompieri să poată interveni acolo unde este nevoie.

Rep.: Au fost localități chiar și imediata vecinătate a Oneștiului unde s-au confruntat cu probleme specifice. Au fost astfel de cazuri în Pârgărești?

M.G.G.: Nu am avut cazuri deosebite și mulțumesc Bunului Dumnezeu că ne-a ferit de astfel de situații neplăcute, dar am fost prezent aproape 24 de ore în primărie împreună cu șeful de Serviciul Voluntar de Situații de Urgență. Ne-am făcut treaba și firma de deszăpezire și-au făcut treaba. Iar cetățenii au înțeles și eu că trebuie să intervină la deszăpezire, la asemenea lucrări și să fim alături pentru a ajuta pe cei nevoiași. Nu știu cum voi achita facturile de deszăpezire dar important este că lumea a reușit să circule și nu au fost probleme deosebite.

Rep.: Membrii comunității și-au deszăpezit gospodăriile? Vă întreb acest lucru pentru că nu odată am văzut cum oamenii, în situații deosebite precum inundații și de ce nu chiar ninsori abundente  stăteau cu mâinile încrucișate la piept și așteptau ca alții să le facă treabă.

M.G.G.: În momentul în care autoritățile își fac treaba și oamenii înțeleg și problemele pe care le întâmpină chiar și autoritățile și nu se poate interveni unde așteptăm cu toții să știți că ei răspund. Și pun și ei mâna. Dar trebuie să vadă în primul rând activitatea edililor și autorităților. Dacă autoritățile își fac treaba cu siguranță și oamenii răspund. Mi-am făcut treaba de primar.

Rep.: Și dacă tot vorbim de autorități nu pot să nu vă întreb dacă ați fost sau nu ajutați de către Consiliul Județean Bacău sau de către Prefectura Bacău?

M.G.G.: De obicei, iarna ne prinde pe nepregătite. Auzim de 20 de ani acest ”verset” care deja începe să mă obosească. Nu, Consiliul Județean, Serviciul Public de Drumuri Județene o singură dată nu a reușit să intre cu deszăpezirea pe raza comunei Pârgărești, dar noi având utilaje am încercat să eliberăm noi drumul. În afara de avertizări din partea ISU Bacău că vor cădea din nou precipitații prea mult ajutor nu am primit, dar ne-am descurcat.

Rep.: Ați luat, din timp, măsuri de a fi bine puși la punct în cazul unor zăpezi abundente?

M.G.G.: Da. La încheierea contractului de deszăpezire am cerut în primul rând acestei societăți să-mi facă dovada că poate interveni la deszăpezire indiferent de cantitățile de zăpadă. Aici mă refer bineînțeles la drumurile comunale ce îmi sunt date în administrare, nu vorbesc de drumul județean. Dar a fost asigurat și antiderapantul și utilajele au funcționat la capacitate maximă și mulțumesc Bunului Dumnezeu nu am avut probleme.

Rep.: Ați reușit să strângeți zăpada de pe străzile din Părgărești?

M.G.G.: Da. Am strâns din zonele centrale, dar și de la școli. Am transportat zăpada într-un loc special amenajat pentru a nu provoca ulterior neplăceri prin topirea zăpezii. Noi ne-am făcut treaba. Am reușit să luăm și din fața porțile acolo unde a fost nevoie. Am vorbit cu oamenii și i-am făcut să înțeleagă că nu avem capacitatea financiară pentru a căra toată zăpada din Pârgărești într-un loc special amenajat.

Rep.: Vă sperie gândul inundațiilor acum că zăpezile s-au tot topit?

M.G.G.: Noi am luat în calcul și această problemă. Deja am avut două dezbateri publice cu locuitorii comunei Pârgărești și am înștiințat cetățenii de pericolul care ne paște pentru că pe versanți mai este zăpadă. Am informat locuitorii că trebuie să decolmateze și să curețe șanțurile pentru a preveni situațiile neplăcute. Încercăm să evităm neplăcerile ce pot să apară prin topirea zăpezii.

Rep.: Pentru că suntem în an de campanie electorală veți mai candida la funcția de primar al comunei Pârgărești?

M.G.G.: Poate că este prematur să mă pronunț, dar cu siguranță voi candida pentru a continua cu proiectele pe care mi le-am propus a duce la bun sfârșit. Sunt mai multe proiecte, în diferite faze de implementare, și m-aș bucura să le pot duce la bun sfârșit.

Rep.: USL-ul funcționează la Pârgărești? Vă întreb asta pentru că reprezentați PC-ul care este în această alianță  cu PSD și PNL.

M.G.G.: Eu nu aș vrea să fac declarații politice atât de dure. Dar în ceea ce mă privește pe mine USL-ul nu cred că o să funcționeze la Pârgărești. Din câte am înțeles PNL-ul și-a găsit candidat, PSD-ul și-a găsit candidat, problema asta la ora actuală mă privește mai puțin: eu cu siguranță voi candida și acum nu pot să vă spun din partea căruia partid.

Rep.: Aveți contracandidat în Pârgărești?

M.G.G.: Sigur că există contracandidați, dar eu niciodată nu voi lăsa garda jos și chiar dacă sunt unii candidați mai puțin cotați sau cu sondaje mai slabe nu trebuie să neglijăm pericolul care există. De fapt nu știu dacă există un pericol pentru primărie, pentru fotoliul de primar. Dar cu siguranță, dacă este un contracandidat mai bine susținut sau cotat să nu uităm că oamenii decid cine va conduce primărie pentru următorii patru ani. Deocamdată eu aștept să se topească zăpada să iasă ghioceii- asta ca să fac o glumă și vom vedea ce se mai întâmplă.

Rep.: Dacă la București lucrurile sunt clare în USL, în teritoriu lucrurile nu stau deloc așa. Și totuși în Pârgărești USL a funcționat sau acum funcționează?

M.G.G.: USL funcționează și asta depinde de cum privim. Dacă privim în mod general sau în modul personal. Dacă privim personal cu siguranță nu va funcționa USL în nicio localitate, dacă privim la modul general USL va trebui să funcționeze.

Rep.: Aveți dubii cu privire la longevitatea USL până la alegeri?

M.G.G.: Făcând parte din USL e normal să-mi susțin politica. Dar sigur USL-ului îi dau șanse și la ora actuală este o alternativă pentru România.

Rep.: Aveți ceva să vă reproșați că nu ați făcut până la această oră? Vă întreb de un bilanț? V-ați făcut sau nu treaba?

M.G.G.: Un primar responsabil niciodată nu este mulțumit de ceea ce face și dorește să facă mai mult pentru comunitate. Dacă privesc în urmă și văd de unde am plecat și unde se află comunitatea acum aș putea să spun că lucrurile s-au mișcat în Pârgărești. Și nu îmi asum tot acest succes. Alături de mine au fost cei din consiliul local, dar și oamenii din Pârgărești.

Rep.: Sunt multe lucruri realizate care poartă semnătura dumneavoastră. Să facem o trecere în revistă a principalelelor obiective realizate.

M.G.G.: Cel mai important proiect a fost Drumul Județean 116. Aș putea să spun că a fost examenul mandatului meu. Am reușit și mulțumesc și celor din Bacău. La un moment dat Dragos Benea, președintele Consiliului Județean Bacău, mi-a sugerat că am putea comunica și la telefon, nu deplasându-mă la Bacău. Dar cu siguranță Dragoș Benea a mai fost stresat de un om pe care nu pot să-l uit și să nu-l amintesc aici. Este vorba de deputatul Hrebenciuc la care am insistat foarte mult și m-a ajutat. Probabil am fost cel mai stresant primar din colegiul domnului Hrebenciuc, dar rezultatele se văd și probabil și domniilor lor sunt mulțumiți acum, la final de mandat. Acum, toate școlile sunt dotate corespunzător, avem centrală termică, avem toată dotarea pentru a se desfășura procesul de învățământ și aici aș putea să menționez faptul că nu s-a închis școala pe timpul iernii, nici măcar o oră. S-a respectat programul. Au mai fost realizate părculețe, am amenajat zonele centrale. În acest an am făcut o promisiune că voi reabilita toate monumentele istorice. Sunt multe proiecte. Am depus proiectul pentru asfaltarea ulițelor, am depus proiect pe măsura 322, apă-canalizare și stație de epurare. Sunt o mulțime de proiecte și sper să finalizăm cu succes. Oamenii văd că licrurile se mișcă în comunitate. Oricum fără cetățenii din comună niciun primar nu poate realiza mare lucru.

Rep.: Mai aveți ceva de făcut în comuna Pârgărești?

M.G.G.: Sigur sunt multe de făcut și nu uit un lucru ce mi-a spus Dragoș Benea și a fost sloganul unui partid ”Satul, mai aproape de ora” și încerc să aduc comuna Pârgărești mai aproape de oraș. Este o biserică în construcție și aș vrea să o finalizăm cu sprijinul primăriei, sunt terenuri de sport  care trebuie finalizate, sunt multe proiecte. Lucrez foarte bine cu cei din consiliul local și de fiecare dată mă consult cu consilierii mei chiar și cu cei din opoziție și facem dezbateri publice pe tema investițiilor din comună. Mai avem câteva proiecte pe mediu, pentru a proteja locuințele cetățenilor de regularizări, de refacerea unor drumuri, de împădurire. Avem și pe mediu proiecte importante.

Rep.: Comuna Pârgărești ce fonduri a primit de la Consiliul Județean (CJ) Bacău?

M.G.G.: Nu este un secret, este și pe site-ul CJ Bacău. Am primit 520.000 lei. Nu îmi ajung mi-aș fi dorit un buget mult mai consolidat dar e bine și atât. Dacă știi să-ți drămuiești banul și să cheltuiești în interesul local : te descurci.

Rep.: Anul trecut cât ați primit?

M.G.G.: Am primit în jur de 7 miliarde lei vechi.Criza se simte. Dar având în vedere și recensământul din 2011 și scăderea populației bugetul s-a împărțit pe număr de locuitori și pe suprafață. Știu că și CJ Bacău a primit bugetul diminuat cu 20 % de la guvern. Ca atare trebuia să simțim și noi acei 20 % să se regăsescă și în bugetele noastre.

Rep.: Unii primari chiar și din zona Oneștiului s-au simțit frustrați de acest buget discriminatoriu. Ce părere aveți?

M.G.G.: Eu comentez din punctul meu de vedere, al primarului de Pârgărești. Dar având în vedere că Pârgăreștiul n-a primit niciodată cel puțin 50 de bani, nu un leu prin ordonanță de guvern mi se părea normal ca CJ să țină cont și de aceste ordonanțe de guvern prin care se acordau bani unor primării de o anumită coloratură. Nu comentez acest lucru.

Rep.: Politica face jocurile?

M.G.G.: Da. Într-un an electoral este normal ca să fim mai puțini eleganți prin discursuri. Dar oamenii văd, simt și cu siguranță au trecut 21 de ani de la Revoluție și nu mai putem prosti lumea. Trebuie să privim lucrurile așa cum sunt. Realitatea-n față.

Rep.: Vă veți schimba echipa de consilieri? Și câte locuri vreți să prindeți?

M.G.G.: O să merg în continuare cu aceiași echipă. Mi-aș propune să câștig tot consiliul, dar normal că nu e posibil pentru că ducem înspre dictatură. E normal să existe opoziție în consiliul local și asta e normal la toate nivelurile politice. Începând cu 2012 mi-aș dori șă am o majoritate în consiliul local pentru a-mi fi mai ușor în votarea anumitor proiecte. Fiind 13 consilieri mi-aș dori să am 50 % plus unu. Am consilieri tineri, dornici de afirmare, dornici de muncă pentru că în politică nu ne afișăm prin declarații și prin a savura victoria. Am explicat consilierilor mei că puterea se câștigă și nu se dă și ca atare au de muncă dacă vor să facă parte din consiliul local și dacă vor să lucreze alături de mine.

Rep.: Va fi o campanie electorală murdară?

M.G.G.: Chiar dacă lumea despre asta discută, eu nici în urmă cu patru ani nu am făcut o campanie murdară. Și nici acum nu mi-aș dori să fie o campanie murdară. Mi-aș dori ca o campanie să se bazeze pe realități și pe respect.

A consemnat Dana Lungu

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Reporter: Bună ziua Silviu Postovaru, un artist cunoscut mai ales printre tineri …

Silviu Postovaru: Bună ziua și îi salut pe toți cititorii ziarului Info Trotuș …

Rep.: Când ți-ai descoperit acest talent al tău de a picta ?

S.P.: Păi cum să încep, este deja obosită ideea că am început să pictez de când eram mic. Mi-am descoperit talentul înainte să învăț să scriu. Mă uitam la mama cum desena și încercam și eu să fac același lucru. Am schimbat substratul și în loc de hârtie am folosit mobila, iar în loc de creion un ac cu care zgârâiam mobila.

Rep.: Cred că părinții au fost extrem de încântați de talentul tău?

S.P.: Da, foarte încântați. Mai puțin tata care mi-a tras, în repetate rânduri, chelfăneli pentru că am zgâriat șifonierul.

Rep.: Apropos de pictat cred că în ziua de azi părinții își lasă copii să-și descopere talentele ascunse.

S.P.: S-au schimbat vremurile de acum 36 de ani. Părinții din ziua de azi își lasă copii să-și exploreze noi zone sau le folosesc într-un alt scop. Într-o anumită abilitate pragmatică. Condiția de atunci de a fi artist, însemna o persoană ușuratică …

Rep.: Atunci să mai creștem un pic și să ajungem la perioada în care te-ai ocupat de Galle-uri. Cum ai ajuns să faci Galle-uri?

S.P.: Făcut impropriu spus, mai degrabă am pictat Galle-uri. Galle-ul este un proces de ține și de sticlar și de pictor. Pictorul pune tușa finală. Mai mult am pictat și sculptat în sticlă. Am gravat propriu-zis.

Rep.: Este un material dur, neprietenos?

S.P.: Este un material cât se poate de prietenos, numai că are o anumită afinitate cu persoanele feminine. Poți să sculptezi în sticlă până la o anumită limită. Dacă depășești măsura sticla crapă sau se sparge. La fel și în abilitate de a comunica cu femeile dacă întinzi prea mult coarda riști să produci o tragedie, o ruptură, o spargere. În rest e o pictură deosebită în care trebuie ca artist să vezi tridimensional, să gândești foarte mult ceea ce pictezi, să vezi straturile de culoare și relația de culoare. Deci e bazată foarte mult pe tehnică decât pe măiestrie. Pictând tip Galle urmam procedeele pe care predecesorul Galle cel care a înființat acest stil pe la 1927 le-a conceput. Nu poți să pictezi chiar de capul tău, oricum. Trebuia să fii cuprins în anumite tipare care, la vremea respectivă, în art-nouveau erau la mare preț, dar care nu mai sunt la mare valoare și astăzi. În schimb au intrat prietenii noștri, cu ochii mijiți, chinezii și s-au apucat ei să facă industrial Galle-uri și să ne învețe pe noi, europenii, cum se fac acestea și mai ales în ce cantități se fac.

Rep.: Te-ai mutat pentru o perioadă de timp la Buzău. De ce?

S.P.: Da, așa este. Pe o perioadă de un an și jumătate, aproximativ doi ani de zile am fost, prima dată în viața mea, în ipostaza de boss, ca să zic așa. Eu ordonam genul de modele care să fie reproduse de către ceilalți pictori de sub mine și eu mă plângeam de lipsa banilor. Pentru că în momentul în care devii șef îți dai seama cât de greu este și cât de mult trebuie să te jertfești pentru ca totul să meargă și să reinvestești profitul și … și m-a depășit. Pentru că nu am abilitatea de un organizator bun din punct de vedere financiar. Mai degrabă pot fi pictor decât un manager bun.

Rep.: După această perioadă ai schimbat registrul și ai intrat într-un domeniu nou: ai pictat biserici. Cum s-a produs această schimbare și a fost o întâlnire fortuită?

S.P.: Da, a fost fortuită și mulțumesc pe această cale părintelui care m-a forțat să pictez biserici.

Rep.: Dar ce ți-a făcut de spui asta?

S.P.: Există o anumită mentalitate la preoții de la țară. Mentalitate pe care o admir și o respect, anume: încrederea oarbă în oamenii nou-veniți. Întâmplarea face să-mi cumpăr casă într-o zonă de țară și preotul respectiv a venit imediat la mine. Auzise că sunt pictor și în gândirea simplă sau simplistă a relaționat și a spus: biserica mea este nepictată, acesta este pictor deci clar el îmi va picta biserica. Ce știam despre pictura de biserici este că o pictură extrem de închistată în anumite canoane, în anumite criterii fixe și fiind un creștin ortodox nu vroiam să mă abat de la aceste criterii și am tărăgănat, am încercat să-i explic părintelui că nu pot să lucrez, că eu pictez altceva, artă decorativă, în niciun caz artă religioasă. Până la urmă a trebuit să fac cum mi-a zis el. Și asta pentru încrederea avută în mine. Și pentru faptul acesta l-am câștigat și pe el ca prieten. Suntem și acum prieteni. Am muncit foarte mult atunci la acea biserică fără să fiu mulțumit de rezultat. A fost extrem de greu. Pentru mine a fost un rapt intrarea artei bisericești în viața mea și anume prin cantitatea mare de informații pe care a trebuit să o depășesc într-un timp scurt, lipsa mea de cunoaștere în teologiei icoanei, în mistagogia icoanei. Nu pot să pictezi icoane fără să nu ai un habar dogmatic, doctrinar și mai ales fără să nu ai acea abilitate de a te ruga în fața unei icoane ca să știi ce trebuie să redai. Dar sper ca până să mor, să mă pot reîntoarce pe acele meleaguri și să repictez biserica ca un dar din partea mea, în speranța să o fac mai bine decât am făcut-o prima dată.

Rep.: Neînțelese sunt căile Domnului pentru că ai perseverat în acest domeniu?

S.P.: În periplul meu în viață (încă mai sunt extrem de tânăr), la vremea respectivă aveam 21 de ani și Dumnezeu a făcut să cunosc un om, un adevărat pictor, un adevărat artist de biserici, Dumitru Mihai, sub aripa căruia am învățat (dând ascultare duhovnicului meu). În acea perioadă era decan al Academiei de Artă din București și eu am fost acel copil de mingi, băiat de schelă …

Rep.: Te-a smerit această întâlnire?

S.P.: Nu doar că m-a smerit, ci chiar m-a alungat. Un artist dur, extrem de exigent care m-a determinat pe o perioadă de 12 ani să nu-mi doresc altceva decât să învăț să pictez biserici și să-i demonstrez lui Dumitru Mihai că sunt capabil să pictez icoane pe pereți, sunt capabil să fac ceea ce el nu a vrut să fac sau poate că sunt unii oameni care reușesc să evolueze când sunt încurajați, iar alții doar atunci când sunt criticați și ”loviți”. Probabil pentru mine a fost un climax întâlnirea cu acel om care m-a determinat să învăț să pictez icoane, să învăț teoria icoanei și să merg mai departe pe drumul ăsta.

Rep.: Ai performat în acest domeniu?

S.P.: Aproape la nivel schizoid aș putea spune că da. Întodeauna am avut un alter ego. Mă gândeam: eu sunt Silviu care ar trebui să-și vadă de viața lui să se bucure de orice clipă și pe de altă parte eu sunt Silviu care trebuie neapărat să-i demonstrez lui Dumitru ce sunt în stare să fac. Un pariu pe o perioadă de 12 ani …

Rep.: Au fost multe biserici împodobite de tine?

S.P.: Foarte multe în comparație cu cine? Nu. Până acum cu ajutorul lui Dumnezeu au fost patru biserici, dar mai multe iconostase … În pictura de biserici foarte importantă pentru artistul care lucrează nu este doar pictura în sine care dăinuiește după tine, ci și felul cum te transformă această pictură. Orice lucru are o anumită rezonanță, toți știm lucrul acesta, ori pictura de biserici reușește după o vreme să pună o ”zăbală” în gura celor mai nărăvașe personalități. Eu fiind o personalitate nărăvașă, efectiv am fost subjugat. La început, contrariat, m-am luptat cu tendința de a păstra canoanele și tipicul bisericesc, pentru ca mai târziu să accept și să înțeleg să trăiesc smerit, fără să mă semnez nici pe pictură, nici pe icoane. Pentru că în pictura bizantină nu te semnezi, artistul este precum acul la un pick-up : tu redai. Artistul prin pensulă redă acele canoane ale sfinților părinți impuse de sfinții părinți sub inspirația Duhului Sfânt – sunt cam arogant când afirm lucrul ăsta dar adevărul e undeva la mijloc.

Rep.: Te-ai ocupat și de vitralii?

S.P.: Există două tipuri de vitralii: cele autentice care la fel ca Galle-uri sunt începute de către sticlar și definitivate de artistul vitralist sau de pictor și al doilea tip de vitralii pe care îl fac și eu vitralii –un fel de imitație cu un email special se numește la rece pentru că nu necesită reîncălzirea într-un cuptor de recoacere. Vitralii pe care le-am pictat urmând modelul, paternul vitraliilor originale. Există în domeniu și materialele necesare alcătuirii unui vitraliu: plumb autoadeziv, emailul, folii de diferite texturi etc. Succesul nu sunt în măsură să-l spun eu, dar m-am străduit…

Rep.: Cum ai trecut de la a picta lăcașul Domnului la a-i picta pe unii din cei ce intră în lăcașul Domnului?

S.P.: Propriu-zis fac tatuaje ca să simplific puțin introducerea. Și în icoană și în tatuaj există un arhetip și anume un semn căruia i se atribuie un simbol care trebuie să dureze. O biserică, odată pictată, urmează în zeci de ani (sau în cazuri fericite, sute de ani), a fi restaurată, nu modificată. La fel ca și în pictura bizantină, a da o imagine corpului tău, a-ți imprima pe piele o imagine care să dureze foarte mult timp, are o anumită similaritate. Simbolurile folosite în tatuaj țin foarte mult de om. Aici ne îndepărtăm de pictura bisericească … Primul meu tatuaj a fost un simbol cât se poate de creștin ortodox, un simbol de-a dreptul propice pentru isihaști. Un simbol din material textil pe care îl poartă călugării pe spate numit paraman. Eu am făcut, tatuat acest paraman direct pe piele pe spatele cuiva care în trecut a fost o vreme la mânăstire și care vroia să poarte acest paraman în lume, printre mireni. Reprezintă simbolul crucii și uneltele cu care a fost chinuit Hristos și mai e și un mesaj, din Psalmii lui David care spune, citez din memorie ”dată în fața mea spre ocări, spre pălmuiri și spre batjocură”. Acest text aduce aminte călugărului că trebuie să urmeze calea lui Hristos, calea smereniei, calea acceptării și pocăinței.

Rep.: Pentru că nu știu trebuie să te întreb cât de tare sau puțin doare atunci când te tatuezi?

S.P.: Fiecare om are un anumit prag al durerii. Pot să dau un contra-răspuns. Se spune că femeia la naștere suferă ca și cum i s-ar rupe 20 de oase simultan și cu toate astea femeile nasc. Știu ce le paște și totuși continuă să nască. Suferința este un lucru subiectiv. Durerea la tatuaj este infimă în comparație cu o ședință de epilare.

Rep.: Care a fost cel trăznit tatuaj pe care l-ai făcut?

S.P.: Un schelet de pește pe care și l-a tatuat un el.

Rep.: Au fost momente în care ai refuzat să faci un anumit tatuaj?

S. P.: Da, la o ea. Mi-am lăsat personalitatea să iasă la suprafață și am refuzat. E vorba de sigla Puma. În momentul în care fac un tatuaj unei persoane încerc să mă pun în pielea acelei persoane și pentru că mi-a repugnat ideea acelui tatuaj am refuzat să-l fac.

Rep.: Cine se tatuează mai mult? Ei sau ele?

S.P.: Indubitabil ele.

Rep.: Dar ca mărime a tatuajului?

S.P.: Bărbații sunt puțin mai curajoși. Cu toate că bărbaților le este frică de durere, dar după ce pornesc au acea ambiție, acea cerbicie ca să ducă până la capăt. Și bineînțeles mărimea contează.

Rep.: Au fost persoane care au venit la tine având o idee fixă și i-ai convins să-și facă altceva?

S.P.: Chiar recent. A venit o prietenă care a vrut o fundă pe gât, mai precis pe ceafă ca să n-o vadă mămica. Am convins-o să-și facă niște flori frumoase cu un motiv oriental pe gleznă.

Rep.: Sunt anumite teme, imagini pe care ți-ai dori să le faci?

S.P.: Da o icoană, o reproducere după Școala Olandeză, un peisaj realist sau lucrat în cuantilism, un Toulouse Lautrec sau … mari clasici. De ce nu ar purta cineva pe spate o frântură dintr-un tablou sau o imagine sacră? Până acolo e drum lung. Azi pot influența pe cineva la un nivel mic.

Rep.: Ce culori se cer?

S.P.: Bărbații în general cer tatuaje sobre cu negru și alb, în timp ce femeilor le stă și mai bine cu tatuaje colorate. Un strop de roșu măcar.

Rep.: Ce-și fac doamnele și domnișoarele?

S.P.: Floricele, fluturași, note muzicale, mai puțin sunt curajoasele care vor câte un microfon în ideea că mai târziu vor ajunge cântărețe celebre. Iar doamnele vor de exemplu câte o pasăre Phoenix pe urma de la cezariană.

Rep.: Discuți cu cel/cea care dorește să se tatueze înainte?

S.P.: Da absolut. Cât timp îmi pregătesc aparatele stau de vorbă cu acea persoană pentru a vedea cât de hotărâtă este, ce fel de om e, cât e de dispusă, ce personalitate are, ca să știu să-i sugerez cel mai bun model. Un tatuaj trebuie să spună o poveste despre un om, e ceva mai mult decât un simbol, o etichetă trebuie să reflecte ceva din personalitatea acelui om chiar dacă el nu știe acest lucru.

Rep.: Unde te pot găsi cei care vor să se tatueze?

S.P.: Ca toată lumea ne dăm întâlnire pe facebook : Postovaru Silviu Cătălin unde pot vizualiza tatuajele făcute de mine.

A consemnat Dana Lungu

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Reporter: Începem acest interviu pe 14 februarie, Ziua Îndrăgostiților prin a vă ura să aveți o zi plină de iubire …

Profesor Aurora Sohodoleanu: Vă mulțumesc pentru urările dumneavoastră frumoase …

Rep.: Și ca să-mi continui gândul sunt convinsă că vă veți bucura din plin de o astfel de zi, pentru că la școală sunteți înconjurată de iubire, de foarte mulți copii care vă privesc pe dumneavoastră ca profesor ca pe o mamă, iar școala ca pe o a doua casă … acești elevi iubesc profesorii necondiționat.

Prof. Aurora Sohodoleanu: Așa este, elevii noștri ne iubesc necondiționat și când zic asta nu mă refer doar la colectivul de cadre didactice ci și la școală în sine, iar faptul că sunt într-o școală nouă îi face să fie teribil de îndrăgostiți și să nu-și mai dorească o altă locație decât pe cea pe care o au în prezent.

Rep.: Dacă tot ați pomenit de școală, de noua dar totuși vechea locație vreau să vă spun că anul trecut când vă mutaseți din ”casă”, copiii erau foarte supărați de acest lucru. V-ați întors mai repede decât s-a preconizat inițial și cum ați reușit?

Prof. Aurora Sohodoleanu: Ne-am întors mai repede cu o lună de zile. Proiectul a fost finalizat mai repede, parte și datorită faptului că noi ne-am dorit atât de mult să ne întoarcem acasă, la familia Racoviță cum o numim noi. Dorințele după cum știe se îndeplinesc când pui mult suflet și îți dorești cu adevărat se poate.

Rep.: Pentru copii a fost o mare bucurie să anunțați că : gata vom începe cursurile ”acasă”?

Prof. Aurora Sohodoleanu: Au fost teribil de bucuroși, lucru dovedit și prin faptul că nu avem absențe. Vin la școală cu plăcere, iar dacă se întâmplă să lipsească unul, doi elevi sunt motivate de faptul că sunt bolnavi ori pentru că s-a întâmplat ceva neașteptat în familie, dar în rest copii sunt prezenți la școală chiar și în aceste vremuri când temperaturile sunt deosebit de scăzute. Noi avem o prezență de aproape 100%.

Rep.: Asta este o veste bună pentru că sunt multe școli în Onești care s-au confruntat cu probleme din cauza zăpezilor, din cauza temperaturilor scăzute, și de ce nu, din cauza faptului că unii dintre copii nu au reușit să ajungă la școală din cauza mijloacelor de transport. Iată că la Școala Emil Racoviță acest lucru nu se întâmplă. Dar să revenim la subiectul interviului spuneați că ați început pe 16 ianuarie, mai repede decât era planificat. Mă uitam la cum arată la această oră instituția de învățământ aș putea spune că este de nerecunoscut, în sensul că a îmbrăcat haină de sărbătoare. Au fost reparații capitale?

Prof. Aurora Sohodoleanu: Așa este, școala a trecut prin reparații capitale. Tot ce ceea ce înseamnă instalații electrice, pardoseală, radiatoare electrice, inclusiv echipamente IT totul este nou-nouț. Avem dotări cum nu cred că există în multe școli din Onești. Probabil doar în școlile reabilitate deja Școala George Călinescu sau Grupul Școlar Auto, fosta Școală 7. Ne bucurăm să avem toate aceste echipamente, le folosim cu drag și copii sunt deosebit de încântați. Chiar și de tablele triptice, pe care le folosim zilnic. La un moment dat copii mi-au spus că : ”doamna nu mai trebuie să ștergem atât de mult tablele ”, căci avem cinci suprafețe de lucru pe care putem să lucrăm într-o oră și mai facem și economie la apă.

Rep.: Foarte frumos, căci sunt ecologiști …

Prof. Aurora Sohodoleanu: Exact. Căutăm să le amplificăm datoria aceasta eco, practic să îi educăm în stil ecologist. Suntem implicați într-un proiect ”Școala Verde ”prin care îi învățăm pe copii să compacteze peturile. Avem o încăpere specială, în școală, în care depozităm aceste peturi, iar după ore copii rămân cu drag și compactează cu ajutorul unui aparat donat prin intermediul Inspectoratului Școlar Județean Bacău. Copii, de la clasa a cincea și până la clasa a opta, stau și compactează și sunt uimiți de faptul cum reușesc ca dintr-un pet de 2,5 litri să scoată o bucățică de plastic, foarte mică, gândindu-se că vor polua mai puțin mediul.

Rep.: Iată că poate fi distractiv să mergi la școală și pentru că ați menționat de copii, remarc că din tot ce îmi povestiți elevii ocupă primul loc…

Prof. Aurora Sohodoleanu: Garantat copii ocupă primul loc. Suntem o școală tolerantă, o școală care se ocupă foarte mult de educația copiilor și ne place ca elevii noștri să gândească ca și noi. Să fie optimiști, să fie pozitivi să fie niște copii veseli și cu drag de învățătură de școală, de disciplină și sper că și reușim.

Rep.: Am zis de copii pentru că unii din ei sunt deja obișnuiți cu noua casă, practic au revenit acasă, dacă tot vorbim de copii, de elevi cum stați cu înscrierile la clasa pregătitoare și clasa întâi? Oficial știu că nu au început cum stați cu recensământul? Am auzit un zvon precum că veți face și after school. E adevărat?

Prof. Aurora Sohodoleanu: Recensământul s-a desfășurat în condiții normale, în perioada 7-14 februarie. Colegii mei s-au mobilizat în echipe de lucru și au reușit să realizeze acest recensământ. Deoarece circumscripția este relativ mică comparativ cu celelalte circumscripții școlare din municipiul Onești, rezultatele nu au fost atât de bune pe cât ne-am așteptat. Am reușit totuși să găsim în jur de 18 copii la clasa pregătitoare și cam tot atâția la clasa întâi. Sperăm ca numărul lor să crească în perioada următoare și datorită faptului că se vor ocupa locurile la celelalte școli din municipiu. Vor rămâne locuri libere la noi, iar copii vor fi redirecționați către noi, va conta foarte mult faptul că ne gândim să organizăm program after school sau pe românește școala după școală.

Rep.: Chestiunea cu after school este pe bune?

Prof. Aurora Sohodoleanu: Da este un proiect în curs de derulare. Deocamdată ne ocupăm de detaliile acestui program educațional vrem să-l realizăm pentru elevii ciclului primar în general, în special pentru clasa pregătitoare și clasa întâi. Ne gândim că va fi nu numai o noutate dar va fi și un ajutor adus comunității mai ales părinților care sunt foarte ocupați și care din păcate depășesc cu mult timpul necesar educației copiilor lor până la urmă. Vrem să le venim în ajutor și mai mult vrem să îi implicăm pe aceștia în activitatea aceasta de școală după școală pentru a crea niște relații optime între părinți și copii. Practic, a ne simți împreună ca acasă într-o mare familie.

Rep.: Un triunghi educațional elev, cadru didactic, părinte dacă pot zice așa?

Prof. Aurora Sohodoleanu: Se formează un triunghi în care toată lumea are de câștigat. Pentru că vom oferi elevilor noștri după orele de școală programe educative, asistență socio-pedagogică …

Rep.: Veți oferi și masă elevilor?

Prof. Aurora Sohodoleanu: Copii rămân la școală până la ora 17.00. de la ora 12.00 la 17.00, un program generos. Trebuie să ne gândim că în cele cinci ore petrecute după orele de curs în școală elevul va trebui să servească și masa. Motiv pentru care ne gândim la servicile unei firme de catering pentru că și metodologia de organizare a acestui program after school ne permite acest lucru. Considerăm că avem suficiente oferte de catering pentru a le putea oferi copiilor un prânz în școală. De elevi se va forma o echipă pluridisciplinară, alcătuită atât din profesori pentru învățământul primar cât și din profesori de la ciclul gimnazial, care doresc să se implice în acest proiect, sub semnul voluntariatului. Trebuie să precizez faptul că activitățile la programul after school va cuprinde în special activități ludice, de tip joc, vor învăța să se cunoască, să se autocunoască, să-și formeze o personalitate proprie, să fie veseli și optimiști să-i formăm pentru viitoar așa cum trebuie. Ne gândim ca la clasa întâi acolo unde vor exista dificultăți în învățare să avem și câteva părți ale programuo alocate remedierea activităților de învățare. Să prevenim comportamentul de eșec și abandon școlar, să co-interesăm părinții în activitatea cu elevii, practic să-i implicăm în anumite zile, să-i învățăm cum să-i învețe pe proprii copii.

A consemnat Dana Lungu

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

A consemnat Dana LUNGU

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Parteneriat educațional

Școala ”George Călinescu” din Onești s-a alăturat parteneriatului educațional ”O șansă pentru fiecare”, prin care elevi de la diferite școli fac schimburi de experiențe și astfel învăță de mici ce înseamnă munca în echipă .În cadrul acestui proiect elevi ai claselor a II-a împreună cu învățătoarele Elena Pop și Doinița Tudureanu, la începutul lunii decembrie au mers la Piatra Neamț. Acolo au vizitat Muzeul de Științe ale Naturii și apoi s-au îndreptat către școala cu clasele I-VIII numărul 1 din Răucești. Au fost primiți de Lidia Bănărescu, director și învățătoarea Domnica Vrânceanu. Elevii din Onești au vizitat Muzeul Sătesc și expoziția ”Artă și imaginație”, iar elevii din Răucești au pregătit pentru oaspeți un program artistic.

Din localitatea Răucești, elevii școlii oneștene au mers la Cetatea Neamțului și la Casa Memorială Ion Creangă.

Reporter:  Ce reprezintă acest proiect pentru dumneavoastră și elevii claselor a II-a?

Elena Pop:  Proiectul este o bună modalitate de antrenare şi verificare a copiilor şi cadrelor didactice în vederea muncii în echipă.

Rep.:  De ce ați ales o școală din mediul rural?

Elena Pop: Consider că diversitatea condiţiilor de lucru, experienţa fiecărui cadru didactic participant, participarea copiilor din zone diferite, ajută la dezvoltarea adaptabilităţii comportamentului comunicativ al copiilor şi cadrelor didactice.

Rep.:  Ce acțiuni mai aveți în vedere pentru a vă atinge scopurile propuse în acest proiect?

Elena Pop: Avem în vedere iniţierea şi desfăşurarea unor acţiuni concrete:  excursii tematice, jocuri de rol, studii de caz, jocuri în aer liber, drumeţii, activităţi artistico-plastice, expoziţii. La aceste  activităţi vom invita părinţii copiilor şi chiar bunicii.

Rep.:  Ce așteptări aveți de la acest proiect?

Elena Pop: Dorim ca elevii noştri să cunoască obiceiurile, tradiţiile, trecutul bogat şi plin de speranţe al acestui popor, să insuflăm copiilor datoria faţă de sine şi de semeni, omenia învăţându-se prin fapte bune, prin solidaritate umană, prin acţiuni comunitare.

Rep.:  Care vor fi finalităţile proiectului?

Elena Pop: Fiecare şcoală va realiza un album cu poze care să cuprindă momentele cele mai frumoase din excursii sau activităţi. Vom acorda diplome elevilor care s-au evidenţiat  în timpul activităţilor.

A consemnat Otilia Pintilioaie

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Reporter: De curând a căzut cortina peste cea de-a 43-a ediţia a Zilelor Culturii Călinesciene. Sunteţi profesor şi om de cultură, domnule Ciobanu, vă rog să ne introduceţi în culisele acestei manifestări culturale.

Constantin Th. Ciobanu: Pentru că sunt iniţiatorul acestei manifestări culturale această discuţie mă încântă. Este o poveste lungă, nu vreau să fiu prea sentimental. Situaţia sănătăţii mele s-a înrăutăţit, am apelat la colegi şi împreună am reuşit să facem o ediţie bună şi să realizăm ceea ce înseamnă continuitate pentru că un singur om nu poate duce la infinit ceva, trebuie să fie continuat în gesturile lui. Mă bucur mult că Oneştiul este o comunitate spirituală prin definiţie şi longevitatea Zilelor Călinescu este un prim argument că în atâţia ani s-a putut continua această manifestare şi s-a realizat indiferent de regimurile politice prin care am trecut cu nişte oameni cu suflet, cu spirit cultural. La anul facem 50 de ani.

Reporter: Sunteţi un exemplu viu a ceea ce înseamnă continuitatea. Aţi spus că la anul se împlinesc 50 de ani de la prima ediţie a acestei manifestări, deci este mult mai veche.

Constantin Th. Ciobanu: Da, este cu 7 ani mai veche. 1962 este anul care marchează începuturile. După ce am terminat Universitatea din Iaşi am fost repartizat ca profesor de română la Oneşti şi a fost o coincidenţă extraordinară să treacă pe aici reporterul George Călinescu cu două săptămâni înaintea mea şi să scrie despre Oneşti.

Călinescu pe atunci era slăbiciunea studenţilor de la Iaşi. Şi cei de la Bucureşti îl urmăreau fascinaţi în Tableta lui de pe prima pagină din Contemporanul. Acolo îl citeam toţi vinerea şi eram uluiţi cum putea exista un om atât de original în scris, atât de fascinant în marea lui dăruire pentru valorile culturale. Un spirit atât de critic care a selectat după cum se ştie în „Istoria Literaturii Române de la origini până în prezent”, a schimbat faţa literaturii române aşezând valorile la locul lor. Călinescu era deja contemporan cu noi.

La Oneşti la acea vreme era un cerc literar pentru că s-a dat ordin să se înfiinţeze în oraşe cercuri literare pe lângă casele orăşeneşti de cultură. Căminul Cultural era atunci în spatele primăriei noi. Cenaclu s-a înfiinţat în 1959,avea vreo 6 condeieri. Unii talentaţi dar nu încă cu acea viziune asupra literaturii ca produs care are în prim plan valoarea artistică. Acest cerc literar se numea după numele unui scriitor care a descris în proza sa viaţa muncitorească, este vorba de Alexandru Sahia.

I-am schimbat numele în Călinescu, fără să cerem vreo aprobare şi curios nimeni nu s-a supărat. Un cenaclu Călinescu şi apoi ne-am gândit la o formulă de nivel naţional şi să facem un festival în 1969. De asta acum s-au împlinit 43 de ani.

Secretul este că s-a ţinut an de an, este cea mai longevivă manifestare literară din ultimiii 50 de ani. S-a ţinut chiar şi în 1989 când era interzis orice fel de manifestare, noi am ţinut-o în ilegalitate, am zis cine are curajul să vină, să vină.  Am ţinut un simpozion, am avut o temă frumoasă. Trebuia să vină Manolescu, Gabriel Demesianu. Au rămas în schimb cu biletele în tren pentru că au fost anunţaţi că nu mai au voie să participe. Noi l-am ţinut totuşi, au fost 2 zile, 9 şi 10 decembrie 1989.

Reporter: Cum arăta Oneştiul pe vremea lui Călinescu, era tot oraş?

Constantin Th. Ciobanu: Era tot oraş şi ca reporter trebuia să scoată în evidenţă această noutate care era o realizare a regimului comunist. L-au primit activiştii de partid de atunci. În asemenea situaţie a spus că detestă literatura. El nu venea de bucuria literaturii, venea să vadă ce s-a făcut interesant. A făcut un reportaj excepţional, nicio localitate din România nu s-a bucurat de condeiul lui Călinescu. Când Zilele Călinescu au devenit o manifestare vie toţi marii cărturari au trecut pe aici.

Reporter: Credeţi că Oneştiul, oneştenii, vă pot mulţumi vreodată pentru că organizaţi această manifestare?

Constantin Th. Ciobanu: Sunt chiat fericit să pot organiza Zilele Călinescu. Anul acesta am avut şi eu câteva emoţii. Ştiu ce eforturi se depun că să poţi coordona totul, să iasă totul bine. Am trăit un eveniment de viaţă, a fost ca un medicament pentru mine, să văd, să mă conving că aceste zile vin de la sine pentru că oraşul are nevoie de continuitate. Chiar le mulţumesc colegilor mei şi tuturor celor care au sprijinit ultima ediţie. Lucrul cel mai important este că se poate continua chiar şi cu rezultate mai frumoase, cu valori mai interesante.

Reporter: Când spun Zilele Călinesciene gândul îmi zboară la dumneavoastră. Sunteţi o prezenţă vie, un bun organizator, un foarte bun orator. Nu pot să îmi desprind din minte această manifestare de imaginea dumneavoastră.

Constantin Th. Ciobanu: Este adevărat pentru că m-au văzut 50 de ani aici şi de-odată  nu. Există un oarecare semn de întrebare legat de rezistenţa mea fizică şi asta a afectat pe mulţi. Unii au venit aici când erau copii, l-au cunoscut aici pe Manolescu, au acum nepoţi care vin la Zilele Culturii Călinescu. Manifestarea este foarte bine aşezată în conştiinţa oneştenilor şi a celor din zonă. Eu sunt foarte fericit că am început sub cerul liber. Am avut o ideea ca în fruntea acestui demers să îl aşezăm pe Călinescu. Într-un fel l-am adoptat pe Călinescu şi aşa s-a născut ideea că un scriitor poate fi adus oriunde. Spiritul lui se mutase aici, la Oneşti.

Reporter: Povestiţi-ne mai multe de omul, scriitorul, George Călinescu.

Constantin Th. Ciobanu: Era foarte superstiţios. Vineri nu ieşea din casă, îi aducea altcineva ziarele acasă ca să nu îl vadă nimeni. A murit totuşi într-o zi de vineri, deci superstiţia lui era legată de ceva. Cornelia Ştefănescu, şi-a dat doctoratul cu George Călinescu, ne-a povestit că acasă la el în anumite momente mai cădea câte un tablou. Tablourile le avea de la marele colecţionar Zambaccian.

Noi am publicat „Istoria Literaturii”, prima ediţie, cea din ‘41. În ‘99 am prezentat-o aici şi aveam ca şi acum pe pereţi portretele moştenite de la doamna Călinescu. Manolescu a făcut prefaţă şi vorbea atunci despre lumea în număr mare care a venit aici şi că poate de undeva din sfera lui ne vede şi chiar în clipa aceia auzim un zgomot, când ne uităm, căzuse chiar portretul lui Călinescu peste scrinul pe care ni-l donase doamna Călinescu.

Reporter: Cred că l-am citit mai mult, poate l-am iubit mai mult şi apreciat mai mult pe Călinescu prin intermediul dumneavoatră.

Constantin Th. Ciobanu: Mi-au mai spus asta şi alţi cititori ai lui Călinescu.  De altfel aici în muzeu avem lucruri excepţionale care nu există la Academia Română sau în alte părţi. De exemplu, avem un manuscris al romanului „Scrinul negru”, cu toate corecturile făcute de Călinescu.

Avem de la doamna Călinescu, volumul I din Opere în care Călinescu tipăreşte dedicaţia incomparabilei Vera. Această operă a fost dedicată acesteia iar la prima pagină apare o floare de colţ, floarea reginei cum se numeşte, pusă de Călinescu pentru Alice Vera Călinescu. Ne-a donat-o nouă ca simbol al legăturii lor spirituale. Doamna a ţinut mult ca moştenirea călinesciană să fie într-un loc în care să merite să fie.

Reporter: Dacă tot am ajuns să vorbim de lucrurile care au aparţinut lui George Călinescu, haideţi să vorbim despre muzeul George Călinescu.

Constantin Th. Ciobanu: Avem aici tot ceea ce îi aparţine lui Călinescu. Sunt 11 covoare, un salon parizian pe care Călinescu l-a cumpărat în urma drepturilor de autor în 1938. A avut două cărţi în acest an: „Enigma Otiliei” şi „Ion Creangă- monografie”. Banii de pe aceste cărţi i-au permis să facă un voiaj în Europa de şase luni împreună cu soţia sa. Şi-a cumpărat acest mobilier în acest voiaj când a ajuns în Franţa.

Avem şi colecţia sa de tablouri care îi cuprinde pe Luchian, Palade, Tonitza. Acestea au fost colecţionate de Zambaccian, prieten cu Călinescu.

Avem un scrin cu cinci nivele, o colecţie de discuri, George Călinescu era un mare iubitor de muzică, ulcele din Ardeal, pentru că doamna Călinescu era de acolo, un şifoner de la 1840, un altul de la începutul secolului XX. Avem şi o colecţie de brelocuri donate de Cornelia Ştefănescu. L-a moartea lui Călinescu, doamna Călinescu i le-a dat acesteia iar ea ni le-a donat nouă. Mai avem un ceas cu cuc de la începutul secolului XIX, tablourile de familie, oglinzile veneţiene atât de prezente în operele lui, un balansoar pe care îl folosea doamna Călinescu. Avem şi toate ediţiile „Istoriei Literaturii”  inclusiv princepsurile.

Reporter: Revenind la Zilele Călinescu, este vreo ediţie care a rămas aproape de inimă?

Constantin Th. Ciobanu: Sigur că da, unele au fost de vârf. De exemplu în ‘77 au venit toate generaţiile intelectuale. De la Alexandru Piru la Nicolae Manolescu sau  Eugen Simion şi până la Mircea Cărtărescu, Magdalena Ghica şi mulţi alţii care acum sunt un nume în vogă dar atunci erau studenţi şi veneau cu mare bucurie să vadă ce se întâmplă la Oneşti.

În 1980 au venit cinci reprezentanţi de seamă ai „Cenaclului de luni”, condus de Manolescu, se numeau optzecişti.

Fiecare ediţie a fost diferită în funcţie de prezenţa intelectuală.

Au fost lucruri interesante. Călinescu a fost un simbol, un mare noroc care ne-a dus înainte. Cu George Călinescu am făcut un pas mic şi totuşi mare pentru Oneşti.

A consemnat Otilia Pintilioaie

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Reporter: Domnule ministru Valerian Vreme ocupați de aproape un an de zile fotoliul de șef al MCSI, cu bune și cu rele ce decurg din această înaltă funcție în stat. Ați știut la ce vă înhămați când ați preluat acest minister de o mare responsabilitate?

Valerian Vreme: Întotdeauna când fac un pas, eu îl fac calculat. Știam foarte multe despre Ministerul Comunicațiilor prin prisma funcției pe care o aveam la Camera Deputaților, cea de vicepreședinte al comisiei de IT&C și am considerat-o și atunci și acum o mare provocare. După aproape 12 luni de mandat mai ales domeniul IT simt că l-am mișcat. Mă simt împlinit pentru că am lăsat ceva în urmă. Toți agenții economici care își depun online cele cinci declarații se pot gândi că un oneștean a coordonat această amplă realizare. Cetățenii care își pot azi plăti on-line taxele și impozitele locale se pot gândi și la mine. Părerea de rău e că această aplicație nu a fost implementată și la Onești, asta depinde și de primăria Onești. Printre aplicațiile mari pentru români în scurt timp urmează rețeta electronică și dosarul medical electronic. Arhivarea electronică și identitatea virtuală sunt proiecte pe care le urmăresc zilnic și care vor fi gata în scurt timp. Ele vor reprezenta un mare pas pentru România. De asemenea, se poate spune că prin stoparea contractelor făcute în cârdășie în Poșta Română am redat poșta, poștașilor harnici și onești. De viteza cu care se va face va face restructurarea în poștă depinde foarte mult viitotul acestei companii.

Reporter: Pentru noi oneștenii este o mare onoare să vă avem în echipa Guvernului României și nu doar pentru noi. Spun asta pentru că v-ați petrecut copilăria pe meleaguri botoșănene, locul de unde au plecat Mihai Eminescu, George Enescu, Ștefan Luchian, Nicolae Iorga, Grigore Antipa, Părintele Cleopa, fostul patriarh al României Teoctist și mulți alții, care povestesc cu multă bucurie despre o copilărie pe un tărâm de basm. Ce amintiri frumoase v-au marcat copilăria?

Valerian Vreme: Am avut o copilărie frumoasă care, față de băiatul meu, și-a petrecut-o în fața calculatorului, eu unul am petrecut-o așa cum o făceau copii odinioară. Am mers desculț la scăldat, când ne era foame mergeam la ciobani, la stână, să ne dea de mâncare. Cred că nici un copac nu a rămas nevizitat, ascunzând cartea cu care mama mă trimitea de acasă, dar găsind-o imediat ce mă întorceam. Îmi aduc aminte că petreceam multe ore cu cartea în mână. Cele mai îndepărtate imagini din copilărie le am la școala din satul meu, unde părinții mei erau dascăli.

Reporter: Ați studiat în Iași capitala culturală a Moldovei și a României pentru o scurtă perioadă de timp. Pentru fiecare din noi orașul studenției ocupă un loc cu totul special și totuși cum a fost perioada dumneavoastră de studenție?

Valerian Vreme: Pe lângă studenție, Iașul pentru mine reprezintă anii frumoși petrecuți la Liceul de Informatică. Un liceu foarte sever unde nu puteai face deosebire dacă e armată sau liceu. Acea severitatea și-a pus amprenta generându-mi o atitudine responsabilă pentru toată viața, dezvoltându-mi tenacitatea și spiritul de corectitudine. Spirit care m-a dominat în timpul facultății, al studenției, și pe urmă la serviciu, și inclusiv azi la minister.

Reporter: Ați fost un elev/student silitor sau nu? Ce fel de note aveați la școală?

Valerian Vreme: Când am venit de la țară eram printre cei de mijloc și când am terminat faculatea eram cel mai bun. Ultimi trei ani de facultate i-am terminat cu 10, terminând Facultatea de Electrotehnică secția Automatizări și Calculatoare.

Reporter: Vă numărați printre oamenii politici cu vechime. De ce ați intrat în politică?

Valerian Vreme:  Dacă vechimea înseamnă 10 ani atunci putem spune și așa. Dar eu cred că mă număr printre politicienii care au reprezentat un suflu nou distanțat de preceptele primite de la Răsărit. Am putere să apreciez și realizările epocii trecute, dar fac parte din cei care trebuie să lupte din toate puterile să nu se mai întoarcă acele vremuri. Asta mai ales pentru copii noștri. Dacă unii se mândresc că au copii în străinătate eu aș vrea să fiu cel care se mândrește că are copilul lângă el.

Reporter: Cum se înțeleg viața politică și cea de familie?

Valerian Vreme: În ultimul an nu prea știu ce înseamnă viața politică pentru că înainte de toate executivul înseamnă management, iar aici succesul se măsoară prin performanțe și cu înțelepciune. Reușesc să combin viața în executiv cu momentele politice, dar și cu liniștea și bucuriile pe care ți le dă o familie.

Reporter: Să revenim în prezent. Pentru mulți ocuparea funcției de ministru a fost ceva de necrezut, pentru dumneavoastră cum a fost?

Valerian Vreme: În viață trebuie să fii pregătit pentru orice bătălie și trebuie să fii pregătit să o câștigi. Eu am fost pregătit dovadă sunt realizările la ministerul pe care îl conduc în mandatul meu.

Reporter: Credeți că ați fi putut să ajutați mai mult Oneștiul și oneștenii din funcția de ministru MCSI?

Valerian Vreme: Nici un moment nu am uitat onorabila funcție pentru care m-au votat oneștenii, locuitorii din Gura Văii, Livezi, Helegiu: cea de deputat. Chiar dacă la mine timpul s-a comprimat problemelor lor au cea mai mare prioritate. În permanență telefonul e deschis, la fel și ușa la minister, iar când cineva din colegiu vine nu are nevoie de programare și vor constata că în echipa mea sunt tineri și care sunt din Onești sau din Helegiu, Gura Văii și Livezi.

A consemnat Dana LUNGU

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Cătălin Ardeleanu este un artist plastic oneştean care s-a bucurat de vernisajul celei de-a doua expoziţii de icoane. Lucrările artistului plastic pot fi admirate în spațiul expozițional al Bibliotecii Municipală „Radu Rosetti” din Oneşti. Am avut bucuria de a-l avea alături şi de a ne împărtăşi câte ceva despre pasiunea şi trăirile sale.

Reporter: Maestrul dumneavoastră a fost doamna Ecaterina Ardeleanu. Sunteţi rude?

Cătălin Ardeleanu: Da, într-adevăr suntem rude şi este şi maestrul meu. Este mătuşa mea, artist plastic oneştean care a trăit mult timp în Bucureşti.

Rep: Ce vârstă are mătuşa dumneavoastră?

C.A. : 90 de ani.

Rep: Practic 90 de ani închinaţi artei …

C.A.: Da, 90 de ani închinaţi artei, picturii bisericeşti în special. Pictează şi tablouri, peisaje. Are cel mai înalt grad în pictură bisericească, clasa A şi este un mare maestru.

Rep:Pasiunea dumneavoastră pentru artă în general, pentru pictură, datează din copilărie, de când aţi văzut-o pictând pe mătuşa dumneavoastră?

C.A.: Exact. Mătuşa mea venea acasă de la Bucureşti şi îşi aducea cu ea şevaletul şi culorile. Când mergea să picteze peisaje mă duceam cu ea şi o urmăream. Veneam acasă şi încercam să reproduc ce vedeam la ea. După o anumită perioadă am început să iau lucrurile mai în serios şi m-am apucat de pictură. Am vrut să ies din stilul dumneaiei şi să fac şi pictură şi sculptură pentru că îmi place lemnul. M-am gândit să înnobilez lemnul.

Rep: Aţi spus că mergeaţi şi o urmăreaţi. Aşa aţi furat meserie?

C.A.: Da, am furat meserie cum se spune. Dumneaei îmi dădea şi explicaţii, dar nu şi multe detalii. Pentru că am şi urmărit cum pictează am învăţat. Dacă mi-ar fi dat multe explicaţii nu aş fi înţeles şi nu ajungeam să lucrez aşa.

Rep: Când v-aţi dat seama că sunteţi artist, că acest lucru îl faceţi cel mai bine?

C.A.: Am simţit din copilărie că ceva se întâmplă în mine, dar abia pe la 30-35  de ani am luat lucrurile în serios.

Rep: Când aţi avut prima expoziţie?

C.A.: Prima expoziţie a fost în 2008. A avut loc în aceeaşi zi cu sărbătoarea Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Majoritatea lucrărilor înfăţişau chipul Maicii Domnului. Chiar după vernisaj, noaptea, am visat-o pe Maica Domnului.

Rep: Unde a avut loc această expoziţie?

C.A.: A avut loc tot la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”.

Rep: Câte lucrări a avut prima expoziţie?

C.A.: 27 de lucrări realizate în 3-4 ani. Nu mă grăbesc când fac o expoziţie.

Rep: Mătuşa Ardeleanu este cel mai aspru critic?

C.A: Da, este cel mai aspru critic şi într-adevăr simt că nu mă minte şi vrea să mă desăvârşească.

Rep: Vă plac laudele, aprecierile sau criticile?

C.A.: Îmi plac criticele, mă stimulează şi îmi dau un imbold. Laudele mă plafonează. Mătuşa mea mi-a spus niciodată să nu fii mulţumit de ceea ce faci, trebuie să gândeşti tot timpul că poţi să faci lucrurile şi mai bine. Dacă eşti mulţumit ai terminat cu arta.

Rep: Cât timp vă ia să realizaţi o icoană?

C.A.: Poate dura destul de mult şi din cauza tratamentelor pe care trebuie să le respecţ ca o icoană să reziste în timp. Cam două trei săptămâni poate dura până pictez o icoană.

Rep: Au fost momente când aţi revenit asupra vreunei lucrări?

C.A.: Când creez o lucrare o las aşa chiar dacă mai are şi lipsuri. După prima lucrare mătuşa mea mi-a zis să nu o dau niciodată. Să fac mereu comparaţie între prima lucrare şi ultima că să văd dacă am evoluat.

Rep: Care este prima lucrare?

C.A.: Chipul Maicii Domnului cu pruncul în braţe. Este o icoană pe lemn.

Rep: Pe ce tipuri de materiale aţi realizat icoane?

C.A.: Pe lemn, aşa a fost realizată prima expoziţie, pe sticlă cu ramă sculptată şi pictată, aşa cum este realizată expoziţia de acum. Îmi place lemnul foarte mult. Este un material nobil, mă defineşte.

Rep: Cât timp ne putem bucura de cea de-a doua expoziţei din cadrul Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”?

C.A: Expoziţia care este acum la bibliotecă va dura până la sfârşitul lunii august.

Rep: Câte icoane aveţi până acum?

C.A.: Aproximativ 300 de icoane. Mai am şi tablouri expuse în străinătate. Am icoane pictate pe lemn, pe sticlă, urmează să pictez icoane şi pe alte suporturi.

Rep: Aţi început să lucraţi la icoanele care vor forma cea de-a treia expoziţie?

C.A.: Să pregăteşti o expoziţie nu este uşor. Nu pot spune când va avea loc. E mult de lucru, poate dura pregătirea şi un an, doi. Trebuie să prezinţi 30-40 de lucrări. Eu nu mă grăbesc şi mai am şi alte obligaţii. Am un serviciu şi pictez ca hobby. Timpul meu liber este icoana.

Rep: Ştiu de asemenea că nu v-aţi limitat doar la icoane, aţi pictat şi biserici.

C.A.: Nu am pictat o biserică doar am ajutat-o pe mătuşa mea la pictarea unor catapetesme din jurul Oneştiului. La Gura Văii, la Pătrăşcani, la Gârbova. Am mai pictat troiţe, bineînţeles tot prin icoane nu direct pe suport de perete.

Rep: Din toate lucrările pe care le-ați realizat până în prezent care v-a rămas aproape de suflet, la care vă gândiţi cu multă dragoste?

C.A.: Trebuie să vă povestesc despre o trăire foarte intensă pe care am simţit-o când am fost la o sfinţire la Izvorul Muntelui. Acolo am dăruit din partea oneştenilor Preasfinţitului  Părintelui Teoctist o icoană pe care a ridicat-o şi a arătat-o mulţimii. Atunci am avut o trăire intensă şi m-am gândit cum o icoană de-a mea este în mâinile Preasfinţitului Părinte, cu atâţia pictori în jur.

Rep: Atunci aţi simţit că lucrările vă sunt pe deplin apreciate?

C.A.: Da, am simţit acest lucru. Atunci am simțit o bucurie imensă văzând că mulțimea vede icoana făcută de mine. Atunci m-am simțit apreciat.

Rep: Poate trăi un artist doar din artă în România anului 2011?

C.A.: Nu, cert nu. Trebuie să fii prea devotat să poţi face asta.

Rep: Şi totuşi sunt artişti care pot face asta?

C.A.: Mai sunt şi trăiesc datorită pasiunii pe care o au. Sunt unii care trăiesc din artă dar sincer vă spun că eu nu pot face asta.

Rep: Dacă ar fi să privim în urmă, la prima lucrare, cum vi se pare evoluţia?

C.A.: Se vede o evoluţie substanţială. Am avut-o pe doamna Ardeleanu tot timpul îndrumător. Mereu îmi spunea vezi cum aşezi culorile, cum tai culorile. Tehnica dumneaei, trăirile mele.

Rep: Se spune că o părticică din sufletul fiecărui artist se află în lucrările sale. Cum este să vă ştiţi lucrările în casele oamenilor, puse la loc de cinste.

C.A.: Este o bucurie să vezi lucrările tale cum împodobesc casele diferitelor persoane. Este un sentiment plăcut, unic.

Rep: Ştiu că aveţi o pasiune şi pentru sculptură…

C.A.: De la prima lucrare am avut tehnica sculptură şi pictură. Îmi place lemnul să-l pictez, dar și să-l sculptez, este cald.

Rep: Respectaţi canoanele bisericii în realizarea icoanelor?

C.A.: Eu păstrez canoanele, încerc să nu ies din ele. Sunt mai credincios de felul meu. Nu îmi place să ies din canoanele bisericii pentru că prin asta dăinuieşte icoana. Ai o anumită trăire, trebuie să te rogi să realizezi o icoană.

Rep: Aveţi lucrări realizate mai îndrăzneţ?

C.A.: La anumite creaţii am îndrăznit mai mult, dar în general am încercat să păstrez canonul bisericesc.

Rep: Aveţi vreo lucrare pe care aţi realizat-o după ce v-ați gândit îndelung la ea?

C.A.: Da am avut şi astfel de momente. Odată am visat ceva şi după ce m-am trezit m-am apucat de lucru. Cred foarte mult în inspiraţia divină. Şi expoziţia de la bibliotecă tot aşa s-a materializat.

Prin inspiraţie divină atragi publicul, creezi ineditul. La prima expoziţie am atras publicul încercând să scot în relief chipul Maicii Domnului. Acum ineditul este adus de lumina necreată.

Rep: Acum la cea de-a doua expoziţie, cum a fost întâlnirea artistului Cătălin Ardeleanu cu un public numeros?

C.A.: Multe emoţii. Nu puteam să articulez nici două cuvinte. M-au copleşit emoţiile.

A consemnat Otilia Pintilioaie

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Întrunirea Consiliului Local al comunei Ştefan cel Mare a avut miercuri 22 iunie, pe ordinea de zi, aprobarea unei hotărâri care prevede trecerea uliţelor din satul Rădeana sub incidenţa domeniului privat. Această hotărâre vine ca urmare a deciziei aleşilor locali de a finaliza, într-un timp cât mai rapid, lucrările de electrificare a satului. Finalizarea dorită depinde de o carte funciară necesară ca impedimentele de orice natură să nu mai existe. „Ca să putem face extrasul de carte funciară, am zis ca aceste obiective, aceste drumuri pe care se face investiţia, să fie trecute în domeniul privat al comunei, deoarece la cartea funciară se cere numai hotărârea consiliului local plus avizul de legalitate al Oficiului Juridic de la Prefectură”, a declarat primarul comunei. Acest aspect a fost justificat de către edilul din Ştefan cel Mare, ca fiind soluţia optimă pentru grăbirea lucrărilor. În caz contrar, ar trebui aşteptată aprobarea unei hotărâri de Guvern de ordin public, care se pare că se lasă aşteptată de ceva vreme şi ar mai întârzia să apară dacă această decizie aprobată astăzi în unanimitate nu ar fi fost luată.

O mică, mare problemă

Din declaraţia primarului acestei comune băcăuane, se pare că singurul impediment pentru ca această problemă majoră cu care se confruntă comunitatea de aici, este doar aprobarea acestei hotărâri, avându-se în vedere faptul că toate demersurile necesare au fost începute cu doi ani în urmă: „Procedura de licitaţie este demarată. Consiliul Judeţean Bacău face licitaţia pentru că avem un contract de asociere între comuna Ştefan cel Mare şi Consiliul Judeţean Bacău. Noi am contribuit cu studiu de fezabilitate, proiect, avize şi alte aprobări, şi Consiliul Judeţean cu bani pentru execuţie. Execuţia este de 7 miliarde şi. Avem hotărârea de asociere şi a Consiliului Judeţean şi a Consiliului Local al comunei Ştefan cel Mare. Avem contractul de asociere, deci acum se fac înscrierile la licitaţie şi ne-am împotmolit la eliberarea autorizaţiei de construire. La eliberare spune destul de clar să fie extras de carte funciară. Şi de aia dacă noi le aveam în domeniul public şi aveam şi Hotărârea de Guvern, dacă noi din 2009 le-am trecut în domeniul public, dacă aveam hotărârea asta de Guvern, făceam cadastru şi pe baza Hotărârii de Guvern ni le scria la cartea funciară, ni le intabula. Acum nefiind Hotărârea de Guvern, v-am spus, cine ştie cât durează, nu se ştie, dacă din 2009 nu s-a materializat, acum le-am trecut în domeniul privat şi cei de la cartea funciară ni le intabulează pe baza hotărârii Consiliului Local de trecere în domeniul privat şi al avizului de specialitate de la Oficiul Juridic de la Prefectură.”

La toamnă, cu bec

Toate bune şi frumoase, odată cu aprobarea hotărârii Consiliului Local, dar mai rămâne o problemă după cum primarul ne declară: „Dacă nu era impedimentul ăsta cu cadastrul, eu am zis că în toamnă se aprinde becul. Dar, totuşi, sper că la sfârşitul anului să aibă lumină. Pentru că eu deja am luat legătura cu o firmă de ridicări topo să facem cadastru pentru acele uliţi. Ne costă, am promisiunea că o să primească şi banii mai târziu, pentru că nu avem alocaţi la buget” explică primarul comunei.

Public sau privat?

Studiind dualitatea public-privat, s-au ridicat unele întrebări cu privire la legalitatea aprobării tegiversate de cei de la guvern, dar şi a nerăbdării de care au dat dovadă cei din consiliul local. Drept urmare am realizat un interviu telefonic cu edilul Comunei Ştefan cel Mare, pentru a elucida totuşi această problemă, dar şi pentru a afla dacă se va aprinde un bec legal sau unul pur-necesar.

Rep.: Aveţi acel contract de asociere cu Consiliul Judeţean pe domeniul public sau pe cel privat?

Primar: Nu, nu spune de domeniul public sau privat. Pentru realizarea investiţiei, extindere reţea electrică satul Rădeana.

Rep.: Nu trebuie să fie precizat dacă e pe domeniul public sau pe cel privat?

Primar: În contractul de asociere, nu.

Rep.: Consiliul Judeţean mai poate să dea acei bani pentru execuţia lucrării pe domeniul privat?

Primar: E domeniul privat al comunei. Că-i domeniu public, că-i domeniu privat, este al comunei.

Rep.: Domeniul public al comunei şi cel privat sunt unul şi acelaşi lucru?

Primar: Aşa… Diferenţa ştiţi care e?

Rep.: Care?

Primar: În caz de înstrăinare, domeniul public poate înstrăina prin concesiune şi închiriere, iar domeniul privat se poate înstrăina prin concesiune, închiriere şi vânzare. Dar noi nu trecem în domeniul privat ca să se vândă, ci pentru realizarea investiţiei.

Rep.: Consiliul Judeţean mai poate da bani în cazul în care construcţia s-ar face pe domeniul privat?

Primar: Sigur că da. Astăzi am avut discuţie cu Consiliul Judeţean şi au spus că anul trecut am dat hotărâre de Consiliu Local de trecere în domeniul privat pentru a putea intabula în termen, să nu pierdem investiţia. M-au întrebat: aţi stat de vorbă cu cineva la Oficiul Juridic la Prefectură unde se verifică legalitatea hotărârilor? Zic, da, chiar ieri am vorbit la Oficiul Juridic şi de acolo mi s-a spus că este destul de legal. Dau hotărârea şi după aceea cer avizul de legalitate al Oficiului Juridic de la Prefectură.

Rep.: Banii pentru execuţia acestui proiect sunt deja aprobaţi? Îi aveţi deja în contul Primăriei?

Primar: Sunt aprobaţi prin Hotărârea Consiliului Judeţean. Execuţia proiectului, valoarea totală este de 7 miliarde 4 sute.

Rep.: Îi aveţi sau nu?

Primar: Da. Deci nu pierd eu investiţia pentru nişte chichiţe la lege. Este domeniul privat al comunei, nu este domeniul privat al lui Vlasie. Proprietar-administrator este comuna.

În așteptarea avizului prefecturii

Soluţionarea acestei probleme iscate va veni peste abia 10 zile de la eliberarea acestei hotărâri a Consiliului Local al Comunei Ştefan cel Mare, moment în care aceştia vor primi avizul Prefecturii pentru începerea sau nu a lucrărilor de electrificare.

Răzvan PĂRUȘ

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Maria Lazăr, 61 de ani, pensionară: „ Normal că am să plec în vacanţă. Destinaţia din acest an este Italia, am de gând să vizitez Roma, Vatican, în special zonele vechi ale ţării. Şi anul trecut am fost plecată în concediu, după un an întreg de muncă, eu una cred, că merit să mă destind. Am simţit foarte subtil criza, într-adevăr am mai strâns un pic punga, dar nu în aşa măsură încât să nu îmi mai permit o vacanţă. În cazul în care îţi propui să ai parte de o vacanţă cu siguranţă poţi să aloci, din timp, în fiecare lună o sumă de bani pentru a petrece câteva zile pe undeva, nu neapărat în afara ţării pentru că avem suficiente locuri frumoase şi în ţară.”

Cristina Chirculescu, 51 de ani, cadru didactic: „ Probabil că am să merg pe undeva, încă nu ştiu unde mai exact. Cred că România este de data aceasta destinaţia pentru vacanţă mea din această vară. Oricum vacanţele nu mai sunt ce erau odată, totuşi cu câteva sacrificii cred că se poate petrece, măcar un weekend. Criza şi-a pus o amprentă pe buzunarul nostru şi acum mă uit de trei ori şi la destinaţie şi la bugetul pe care îl aloc.”

Marilena Lăscărache, 39 de ani, angajată: „ Vacanţa e acel loc unde simţi într-adevăr că te recreezi. Că e la mare, că e la munte sau ori unde în altă parte, că sunt banii mulţi sau nu, sunt de concepţia unei săptămâni de recreere. Anul acesta timpul nu îmi va permite să plec pe nicăieri şi asta pentru că mi-am luat deja toate zilele de concediu. Dar asta nu înseamnă că nu am să plec totuşi măcar pe la ţară unde am parte de o privelişte minunată şi aer curat.

Narcis Pruteanu, 19 ani, elev: „ În acest am să merg în Olanda. Am o parte din familie acolo şi o să mergem cu toţii la mare. Cu siguranţă nu o să se compare cu ce avem noi aici. Sunt foarte încântat de această vacanţă , abia aştept să plec şi să mă văd ajuns pe ţărmul mării. Anul trecut am fost pe litoralul românesc şi pot spune că putea fi şi mai bine. Mă consider un norocos pentru faptul că părinţii încă îşi permit să îmi plătească biletele pentru vacanţele mele.”

Vasile Bălan, 33 de ani, angajat: „ Din păcate nu pot să îmi permit acest lucru. Situaţia mea financiară precară îmi pune piedică în realizarea unei vacanţe. Ca şi în ceilalţi ani voi sta acasă, alături de copilul şi soţia mea.”

Sondaj realizat de Camelia Ilieş

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.