A consemnat Dana LUNGU

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Parteneriat educațional

Școala ”George Călinescu” din Onești s-a alăturat parteneriatului educațional ”O șansă pentru fiecare”, prin care elevi de la diferite școli fac schimburi de experiențe și astfel învăță de mici ce înseamnă munca în echipă .În cadrul acestui proiect elevi ai claselor a II-a împreună cu învățătoarele Elena Pop și Doinița Tudureanu, la începutul lunii decembrie au mers la Piatra Neamț. Acolo au vizitat Muzeul de Științe ale Naturii și apoi s-au îndreptat către școala cu clasele I-VIII numărul 1 din Răucești. Au fost primiți de Lidia Bănărescu, director și învățătoarea Domnica Vrânceanu. Elevii din Onești au vizitat Muzeul Sătesc și expoziția ”Artă și imaginație”, iar elevii din Răucești au pregătit pentru oaspeți un program artistic.

Din localitatea Răucești, elevii școlii oneștene au mers la Cetatea Neamțului și la Casa Memorială Ion Creangă.

Reporter:  Ce reprezintă acest proiect pentru dumneavoastră și elevii claselor a II-a?

Elena Pop:  Proiectul este o bună modalitate de antrenare şi verificare a copiilor şi cadrelor didactice în vederea muncii în echipă.

Rep.:  De ce ați ales o școală din mediul rural?

Elena Pop: Consider că diversitatea condiţiilor de lucru, experienţa fiecărui cadru didactic participant, participarea copiilor din zone diferite, ajută la dezvoltarea adaptabilităţii comportamentului comunicativ al copiilor şi cadrelor didactice.

Rep.:  Ce acțiuni mai aveți în vedere pentru a vă atinge scopurile propuse în acest proiect?

Elena Pop: Avem în vedere iniţierea şi desfăşurarea unor acţiuni concrete:  excursii tematice, jocuri de rol, studii de caz, jocuri în aer liber, drumeţii, activităţi artistico-plastice, expoziţii. La aceste  activităţi vom invita părinţii copiilor şi chiar bunicii.

Rep.:  Ce așteptări aveți de la acest proiect?

Elena Pop: Dorim ca elevii noştri să cunoască obiceiurile, tradiţiile, trecutul bogat şi plin de speranţe al acestui popor, să insuflăm copiilor datoria faţă de sine şi de semeni, omenia învăţându-se prin fapte bune, prin solidaritate umană, prin acţiuni comunitare.

Rep.:  Care vor fi finalităţile proiectului?

Elena Pop: Fiecare şcoală va realiza un album cu poze care să cuprindă momentele cele mai frumoase din excursii sau activităţi. Vom acorda diplome elevilor care s-au evidenţiat  în timpul activităţilor.

A consemnat Otilia Pintilioaie

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Reporter: De curând a căzut cortina peste cea de-a 43-a ediţia a Zilelor Culturii Călinesciene. Sunteţi profesor şi om de cultură, domnule Ciobanu, vă rog să ne introduceţi în culisele acestei manifestări culturale.

Constantin Th. Ciobanu: Pentru că sunt iniţiatorul acestei manifestări culturale această discuţie mă încântă. Este o poveste lungă, nu vreau să fiu prea sentimental. Situaţia sănătăţii mele s-a înrăutăţit, am apelat la colegi şi împreună am reuşit să facem o ediţie bună şi să realizăm ceea ce înseamnă continuitate pentru că un singur om nu poate duce la infinit ceva, trebuie să fie continuat în gesturile lui. Mă bucur mult că Oneştiul este o comunitate spirituală prin definiţie şi longevitatea Zilelor Călinescu este un prim argument că în atâţia ani s-a putut continua această manifestare şi s-a realizat indiferent de regimurile politice prin care am trecut cu nişte oameni cu suflet, cu spirit cultural. La anul facem 50 de ani.

Reporter: Sunteţi un exemplu viu a ceea ce înseamnă continuitatea. Aţi spus că la anul se împlinesc 50 de ani de la prima ediţie a acestei manifestări, deci este mult mai veche.

Constantin Th. Ciobanu: Da, este cu 7 ani mai veche. 1962 este anul care marchează începuturile. După ce am terminat Universitatea din Iaşi am fost repartizat ca profesor de română la Oneşti şi a fost o coincidenţă extraordinară să treacă pe aici reporterul George Călinescu cu două săptămâni înaintea mea şi să scrie despre Oneşti.

Călinescu pe atunci era slăbiciunea studenţilor de la Iaşi. Şi cei de la Bucureşti îl urmăreau fascinaţi în Tableta lui de pe prima pagină din Contemporanul. Acolo îl citeam toţi vinerea şi eram uluiţi cum putea exista un om atât de original în scris, atât de fascinant în marea lui dăruire pentru valorile culturale. Un spirit atât de critic care a selectat după cum se ştie în „Istoria Literaturii Române de la origini până în prezent”, a schimbat faţa literaturii române aşezând valorile la locul lor. Călinescu era deja contemporan cu noi.

La Oneşti la acea vreme era un cerc literar pentru că s-a dat ordin să se înfiinţeze în oraşe cercuri literare pe lângă casele orăşeneşti de cultură. Căminul Cultural era atunci în spatele primăriei noi. Cenaclu s-a înfiinţat în 1959,avea vreo 6 condeieri. Unii talentaţi dar nu încă cu acea viziune asupra literaturii ca produs care are în prim plan valoarea artistică. Acest cerc literar se numea după numele unui scriitor care a descris în proza sa viaţa muncitorească, este vorba de Alexandru Sahia.

I-am schimbat numele în Călinescu, fără să cerem vreo aprobare şi curios nimeni nu s-a supărat. Un cenaclu Călinescu şi apoi ne-am gândit la o formulă de nivel naţional şi să facem un festival în 1969. De asta acum s-au împlinit 43 de ani.

Secretul este că s-a ţinut an de an, este cea mai longevivă manifestare literară din ultimiii 50 de ani. S-a ţinut chiar şi în 1989 când era interzis orice fel de manifestare, noi am ţinut-o în ilegalitate, am zis cine are curajul să vină, să vină.  Am ţinut un simpozion, am avut o temă frumoasă. Trebuia să vină Manolescu, Gabriel Demesianu. Au rămas în schimb cu biletele în tren pentru că au fost anunţaţi că nu mai au voie să participe. Noi l-am ţinut totuşi, au fost 2 zile, 9 şi 10 decembrie 1989.

Reporter: Cum arăta Oneştiul pe vremea lui Călinescu, era tot oraş?

Constantin Th. Ciobanu: Era tot oraş şi ca reporter trebuia să scoată în evidenţă această noutate care era o realizare a regimului comunist. L-au primit activiştii de partid de atunci. În asemenea situaţie a spus că detestă literatura. El nu venea de bucuria literaturii, venea să vadă ce s-a făcut interesant. A făcut un reportaj excepţional, nicio localitate din România nu s-a bucurat de condeiul lui Călinescu. Când Zilele Călinescu au devenit o manifestare vie toţi marii cărturari au trecut pe aici.

Reporter: Credeţi că Oneştiul, oneştenii, vă pot mulţumi vreodată pentru că organizaţi această manifestare?

Constantin Th. Ciobanu: Sunt chiat fericit să pot organiza Zilele Călinescu. Anul acesta am avut şi eu câteva emoţii. Ştiu ce eforturi se depun că să poţi coordona totul, să iasă totul bine. Am trăit un eveniment de viaţă, a fost ca un medicament pentru mine, să văd, să mă conving că aceste zile vin de la sine pentru că oraşul are nevoie de continuitate. Chiar le mulţumesc colegilor mei şi tuturor celor care au sprijinit ultima ediţie. Lucrul cel mai important este că se poate continua chiar şi cu rezultate mai frumoase, cu valori mai interesante.

Reporter: Când spun Zilele Călinesciene gândul îmi zboară la dumneavoastră. Sunteţi o prezenţă vie, un bun organizator, un foarte bun orator. Nu pot să îmi desprind din minte această manifestare de imaginea dumneavoastră.

Constantin Th. Ciobanu: Este adevărat pentru că m-au văzut 50 de ani aici şi de-odată  nu. Există un oarecare semn de întrebare legat de rezistenţa mea fizică şi asta a afectat pe mulţi. Unii au venit aici când erau copii, l-au cunoscut aici pe Manolescu, au acum nepoţi care vin la Zilele Culturii Călinescu. Manifestarea este foarte bine aşezată în conştiinţa oneştenilor şi a celor din zonă. Eu sunt foarte fericit că am început sub cerul liber. Am avut o ideea ca în fruntea acestui demers să îl aşezăm pe Călinescu. Într-un fel l-am adoptat pe Călinescu şi aşa s-a născut ideea că un scriitor poate fi adus oriunde. Spiritul lui se mutase aici, la Oneşti.

Reporter: Povestiţi-ne mai multe de omul, scriitorul, George Călinescu.

Constantin Th. Ciobanu: Era foarte superstiţios. Vineri nu ieşea din casă, îi aducea altcineva ziarele acasă ca să nu îl vadă nimeni. A murit totuşi într-o zi de vineri, deci superstiţia lui era legată de ceva. Cornelia Ştefănescu, şi-a dat doctoratul cu George Călinescu, ne-a povestit că acasă la el în anumite momente mai cădea câte un tablou. Tablourile le avea de la marele colecţionar Zambaccian.

Noi am publicat „Istoria Literaturii”, prima ediţie, cea din ‘41. În ‘99 am prezentat-o aici şi aveam ca şi acum pe pereţi portretele moştenite de la doamna Călinescu. Manolescu a făcut prefaţă şi vorbea atunci despre lumea în număr mare care a venit aici şi că poate de undeva din sfera lui ne vede şi chiar în clipa aceia auzim un zgomot, când ne uităm, căzuse chiar portretul lui Călinescu peste scrinul pe care ni-l donase doamna Călinescu.

Reporter: Cred că l-am citit mai mult, poate l-am iubit mai mult şi apreciat mai mult pe Călinescu prin intermediul dumneavoatră.

Constantin Th. Ciobanu: Mi-au mai spus asta şi alţi cititori ai lui Călinescu.  De altfel aici în muzeu avem lucruri excepţionale care nu există la Academia Română sau în alte părţi. De exemplu, avem un manuscris al romanului „Scrinul negru”, cu toate corecturile făcute de Călinescu.

Avem de la doamna Călinescu, volumul I din Opere în care Călinescu tipăreşte dedicaţia incomparabilei Vera. Această operă a fost dedicată acesteia iar la prima pagină apare o floare de colţ, floarea reginei cum se numeşte, pusă de Călinescu pentru Alice Vera Călinescu. Ne-a donat-o nouă ca simbol al legăturii lor spirituale. Doamna a ţinut mult ca moştenirea călinesciană să fie într-un loc în care să merite să fie.

Reporter: Dacă tot am ajuns să vorbim de lucrurile care au aparţinut lui George Călinescu, haideţi să vorbim despre muzeul George Călinescu.

Constantin Th. Ciobanu: Avem aici tot ceea ce îi aparţine lui Călinescu. Sunt 11 covoare, un salon parizian pe care Călinescu l-a cumpărat în urma drepturilor de autor în 1938. A avut două cărţi în acest an: „Enigma Otiliei” şi „Ion Creangă- monografie”. Banii de pe aceste cărţi i-au permis să facă un voiaj în Europa de şase luni împreună cu soţia sa. Şi-a cumpărat acest mobilier în acest voiaj când a ajuns în Franţa.

Avem şi colecţia sa de tablouri care îi cuprinde pe Luchian, Palade, Tonitza. Acestea au fost colecţionate de Zambaccian, prieten cu Călinescu.

Avem un scrin cu cinci nivele, o colecţie de discuri, George Călinescu era un mare iubitor de muzică, ulcele din Ardeal, pentru că doamna Călinescu era de acolo, un şifoner de la 1840, un altul de la începutul secolului XX. Avem şi o colecţie de brelocuri donate de Cornelia Ştefănescu. L-a moartea lui Călinescu, doamna Călinescu i le-a dat acesteia iar ea ni le-a donat nouă. Mai avem un ceas cu cuc de la începutul secolului XIX, tablourile de familie, oglinzile veneţiene atât de prezente în operele lui, un balansoar pe care îl folosea doamna Călinescu. Avem şi toate ediţiile „Istoriei Literaturii”  inclusiv princepsurile.

Reporter: Revenind la Zilele Călinescu, este vreo ediţie care a rămas aproape de inimă?

Constantin Th. Ciobanu: Sigur că da, unele au fost de vârf. De exemplu în ‘77 au venit toate generaţiile intelectuale. De la Alexandru Piru la Nicolae Manolescu sau  Eugen Simion şi până la Mircea Cărtărescu, Magdalena Ghica şi mulţi alţii care acum sunt un nume în vogă dar atunci erau studenţi şi veneau cu mare bucurie să vadă ce se întâmplă la Oneşti.

În 1980 au venit cinci reprezentanţi de seamă ai „Cenaclului de luni”, condus de Manolescu, se numeau optzecişti.

Fiecare ediţie a fost diferită în funcţie de prezenţa intelectuală.

Au fost lucruri interesante. Călinescu a fost un simbol, un mare noroc care ne-a dus înainte. Cu George Călinescu am făcut un pas mic şi totuşi mare pentru Oneşti.

A consemnat Otilia Pintilioaie

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Reporter: Domnule ministru Valerian Vreme ocupați de aproape un an de zile fotoliul de șef al MCSI, cu bune și cu rele ce decurg din această înaltă funcție în stat. Ați știut la ce vă înhămați când ați preluat acest minister de o mare responsabilitate?

Valerian Vreme: Întotdeauna când fac un pas, eu îl fac calculat. Știam foarte multe despre Ministerul Comunicațiilor prin prisma funcției pe care o aveam la Camera Deputaților, cea de vicepreședinte al comisiei de IT&C și am considerat-o și atunci și acum o mare provocare. După aproape 12 luni de mandat mai ales domeniul IT simt că l-am mișcat. Mă simt împlinit pentru că am lăsat ceva în urmă. Toți agenții economici care își depun online cele cinci declarații se pot gândi că un oneștean a coordonat această amplă realizare. Cetățenii care își pot azi plăti on-line taxele și impozitele locale se pot gândi și la mine. Părerea de rău e că această aplicație nu a fost implementată și la Onești, asta depinde și de primăria Onești. Printre aplicațiile mari pentru români în scurt timp urmează rețeta electronică și dosarul medical electronic. Arhivarea electronică și identitatea virtuală sunt proiecte pe care le urmăresc zilnic și care vor fi gata în scurt timp. Ele vor reprezenta un mare pas pentru România. De asemenea, se poate spune că prin stoparea contractelor făcute în cârdășie în Poșta Română am redat poșta, poștașilor harnici și onești. De viteza cu care se va face va face restructurarea în poștă depinde foarte mult viitotul acestei companii.

Reporter: Pentru noi oneștenii este o mare onoare să vă avem în echipa Guvernului României și nu doar pentru noi. Spun asta pentru că v-ați petrecut copilăria pe meleaguri botoșănene, locul de unde au plecat Mihai Eminescu, George Enescu, Ștefan Luchian, Nicolae Iorga, Grigore Antipa, Părintele Cleopa, fostul patriarh al României Teoctist și mulți alții, care povestesc cu multă bucurie despre o copilărie pe un tărâm de basm. Ce amintiri frumoase v-au marcat copilăria?

Valerian Vreme: Am avut o copilărie frumoasă care, față de băiatul meu, și-a petrecut-o în fața calculatorului, eu unul am petrecut-o așa cum o făceau copii odinioară. Am mers desculț la scăldat, când ne era foame mergeam la ciobani, la stână, să ne dea de mâncare. Cred că nici un copac nu a rămas nevizitat, ascunzând cartea cu care mama mă trimitea de acasă, dar găsind-o imediat ce mă întorceam. Îmi aduc aminte că petreceam multe ore cu cartea în mână. Cele mai îndepărtate imagini din copilărie le am la școala din satul meu, unde părinții mei erau dascăli.

Reporter: Ați studiat în Iași capitala culturală a Moldovei și a României pentru o scurtă perioadă de timp. Pentru fiecare din noi orașul studenției ocupă un loc cu totul special și totuși cum a fost perioada dumneavoastră de studenție?

Valerian Vreme: Pe lângă studenție, Iașul pentru mine reprezintă anii frumoși petrecuți la Liceul de Informatică. Un liceu foarte sever unde nu puteai face deosebire dacă e armată sau liceu. Acea severitatea și-a pus amprenta generându-mi o atitudine responsabilă pentru toată viața, dezvoltându-mi tenacitatea și spiritul de corectitudine. Spirit care m-a dominat în timpul facultății, al studenției, și pe urmă la serviciu, și inclusiv azi la minister.

Reporter: Ați fost un elev/student silitor sau nu? Ce fel de note aveați la școală?

Valerian Vreme: Când am venit de la țară eram printre cei de mijloc și când am terminat faculatea eram cel mai bun. Ultimi trei ani de facultate i-am terminat cu 10, terminând Facultatea de Electrotehnică secția Automatizări și Calculatoare.

Reporter: Vă numărați printre oamenii politici cu vechime. De ce ați intrat în politică?

Valerian Vreme:  Dacă vechimea înseamnă 10 ani atunci putem spune și așa. Dar eu cred că mă număr printre politicienii care au reprezentat un suflu nou distanțat de preceptele primite de la Răsărit. Am putere să apreciez și realizările epocii trecute, dar fac parte din cei care trebuie să lupte din toate puterile să nu se mai întoarcă acele vremuri. Asta mai ales pentru copii noștri. Dacă unii se mândresc că au copii în străinătate eu aș vrea să fiu cel care se mândrește că are copilul lângă el.

Reporter: Cum se înțeleg viața politică și cea de familie?

Valerian Vreme: În ultimul an nu prea știu ce înseamnă viața politică pentru că înainte de toate executivul înseamnă management, iar aici succesul se măsoară prin performanțe și cu înțelepciune. Reușesc să combin viața în executiv cu momentele politice, dar și cu liniștea și bucuriile pe care ți le dă o familie.

Reporter: Să revenim în prezent. Pentru mulți ocuparea funcției de ministru a fost ceva de necrezut, pentru dumneavoastră cum a fost?

Valerian Vreme: În viață trebuie să fii pregătit pentru orice bătălie și trebuie să fii pregătit să o câștigi. Eu am fost pregătit dovadă sunt realizările la ministerul pe care îl conduc în mandatul meu.

Reporter: Credeți că ați fi putut să ajutați mai mult Oneștiul și oneștenii din funcția de ministru MCSI?

Valerian Vreme: Nici un moment nu am uitat onorabila funcție pentru care m-au votat oneștenii, locuitorii din Gura Văii, Livezi, Helegiu: cea de deputat. Chiar dacă la mine timpul s-a comprimat problemelor lor au cea mai mare prioritate. În permanență telefonul e deschis, la fel și ușa la minister, iar când cineva din colegiu vine nu are nevoie de programare și vor constata că în echipa mea sunt tineri și care sunt din Onești sau din Helegiu, Gura Văii și Livezi.

A consemnat Dana LUNGU

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Cătălin Ardeleanu este un artist plastic oneştean care s-a bucurat de vernisajul celei de-a doua expoziţii de icoane. Lucrările artistului plastic pot fi admirate în spațiul expozițional al Bibliotecii Municipală „Radu Rosetti” din Oneşti. Am avut bucuria de a-l avea alături şi de a ne împărtăşi câte ceva despre pasiunea şi trăirile sale.

Reporter: Maestrul dumneavoastră a fost doamna Ecaterina Ardeleanu. Sunteţi rude?

Cătălin Ardeleanu: Da, într-adevăr suntem rude şi este şi maestrul meu. Este mătuşa mea, artist plastic oneştean care a trăit mult timp în Bucureşti.

Rep: Ce vârstă are mătuşa dumneavoastră?

C.A. : 90 de ani.

Rep: Practic 90 de ani închinaţi artei …

C.A.: Da, 90 de ani închinaţi artei, picturii bisericeşti în special. Pictează şi tablouri, peisaje. Are cel mai înalt grad în pictură bisericească, clasa A şi este un mare maestru.

Rep:Pasiunea dumneavoastră pentru artă în general, pentru pictură, datează din copilărie, de când aţi văzut-o pictând pe mătuşa dumneavoastră?

C.A.: Exact. Mătuşa mea venea acasă de la Bucureşti şi îşi aducea cu ea şevaletul şi culorile. Când mergea să picteze peisaje mă duceam cu ea şi o urmăream. Veneam acasă şi încercam să reproduc ce vedeam la ea. După o anumită perioadă am început să iau lucrurile mai în serios şi m-am apucat de pictură. Am vrut să ies din stilul dumneaiei şi să fac şi pictură şi sculptură pentru că îmi place lemnul. M-am gândit să înnobilez lemnul.

Rep: Aţi spus că mergeaţi şi o urmăreaţi. Aşa aţi furat meserie?

C.A.: Da, am furat meserie cum se spune. Dumneaei îmi dădea şi explicaţii, dar nu şi multe detalii. Pentru că am şi urmărit cum pictează am învăţat. Dacă mi-ar fi dat multe explicaţii nu aş fi înţeles şi nu ajungeam să lucrez aşa.

Rep: Când v-aţi dat seama că sunteţi artist, că acest lucru îl faceţi cel mai bine?

C.A.: Am simţit din copilărie că ceva se întâmplă în mine, dar abia pe la 30-35  de ani am luat lucrurile în serios.

Rep: Când aţi avut prima expoziţie?

C.A.: Prima expoziţie a fost în 2008. A avut loc în aceeaşi zi cu sărbătoarea Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Majoritatea lucrărilor înfăţişau chipul Maicii Domnului. Chiar după vernisaj, noaptea, am visat-o pe Maica Domnului.

Rep: Unde a avut loc această expoziţie?

C.A.: A avut loc tot la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”.

Rep: Câte lucrări a avut prima expoziţie?

C.A.: 27 de lucrări realizate în 3-4 ani. Nu mă grăbesc când fac o expoziţie.

Rep: Mătuşa Ardeleanu este cel mai aspru critic?

C.A: Da, este cel mai aspru critic şi într-adevăr simt că nu mă minte şi vrea să mă desăvârşească.

Rep: Vă plac laudele, aprecierile sau criticile?

C.A.: Îmi plac criticele, mă stimulează şi îmi dau un imbold. Laudele mă plafonează. Mătuşa mea mi-a spus niciodată să nu fii mulţumit de ceea ce faci, trebuie să gândeşti tot timpul că poţi să faci lucrurile şi mai bine. Dacă eşti mulţumit ai terminat cu arta.

Rep: Cât timp vă ia să realizaţi o icoană?

C.A.: Poate dura destul de mult şi din cauza tratamentelor pe care trebuie să le respecţ ca o icoană să reziste în timp. Cam două trei săptămâni poate dura până pictez o icoană.

Rep: Au fost momente când aţi revenit asupra vreunei lucrări?

C.A.: Când creez o lucrare o las aşa chiar dacă mai are şi lipsuri. După prima lucrare mătuşa mea mi-a zis să nu o dau niciodată. Să fac mereu comparaţie între prima lucrare şi ultima că să văd dacă am evoluat.

Rep: Care este prima lucrare?

C.A.: Chipul Maicii Domnului cu pruncul în braţe. Este o icoană pe lemn.

Rep: Pe ce tipuri de materiale aţi realizat icoane?

C.A.: Pe lemn, aşa a fost realizată prima expoziţie, pe sticlă cu ramă sculptată şi pictată, aşa cum este realizată expoziţia de acum. Îmi place lemnul foarte mult. Este un material nobil, mă defineşte.

Rep: Cât timp ne putem bucura de cea de-a doua expoziţei din cadrul Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”?

C.A: Expoziţia care este acum la bibliotecă va dura până la sfârşitul lunii august.

Rep: Câte icoane aveţi până acum?

C.A.: Aproximativ 300 de icoane. Mai am şi tablouri expuse în străinătate. Am icoane pictate pe lemn, pe sticlă, urmează să pictez icoane şi pe alte suporturi.

Rep: Aţi început să lucraţi la icoanele care vor forma cea de-a treia expoziţie?

C.A.: Să pregăteşti o expoziţie nu este uşor. Nu pot spune când va avea loc. E mult de lucru, poate dura pregătirea şi un an, doi. Trebuie să prezinţi 30-40 de lucrări. Eu nu mă grăbesc şi mai am şi alte obligaţii. Am un serviciu şi pictez ca hobby. Timpul meu liber este icoana.

Rep: Ştiu de asemenea că nu v-aţi limitat doar la icoane, aţi pictat şi biserici.

C.A.: Nu am pictat o biserică doar am ajutat-o pe mătuşa mea la pictarea unor catapetesme din jurul Oneştiului. La Gura Văii, la Pătrăşcani, la Gârbova. Am mai pictat troiţe, bineînţeles tot prin icoane nu direct pe suport de perete.

Rep: Din toate lucrările pe care le-ați realizat până în prezent care v-a rămas aproape de suflet, la care vă gândiţi cu multă dragoste?

C.A.: Trebuie să vă povestesc despre o trăire foarte intensă pe care am simţit-o când am fost la o sfinţire la Izvorul Muntelui. Acolo am dăruit din partea oneştenilor Preasfinţitului  Părintelui Teoctist o icoană pe care a ridicat-o şi a arătat-o mulţimii. Atunci am avut o trăire intensă şi m-am gândit cum o icoană de-a mea este în mâinile Preasfinţitului Părinte, cu atâţia pictori în jur.

Rep: Atunci aţi simţit că lucrările vă sunt pe deplin apreciate?

C.A.: Da, am simţit acest lucru. Atunci am simțit o bucurie imensă văzând că mulțimea vede icoana făcută de mine. Atunci m-am simțit apreciat.

Rep: Poate trăi un artist doar din artă în România anului 2011?

C.A.: Nu, cert nu. Trebuie să fii prea devotat să poţi face asta.

Rep: Şi totuşi sunt artişti care pot face asta?

C.A.: Mai sunt şi trăiesc datorită pasiunii pe care o au. Sunt unii care trăiesc din artă dar sincer vă spun că eu nu pot face asta.

Rep: Dacă ar fi să privim în urmă, la prima lucrare, cum vi se pare evoluţia?

C.A.: Se vede o evoluţie substanţială. Am avut-o pe doamna Ardeleanu tot timpul îndrumător. Mereu îmi spunea vezi cum aşezi culorile, cum tai culorile. Tehnica dumneaei, trăirile mele.

Rep: Se spune că o părticică din sufletul fiecărui artist se află în lucrările sale. Cum este să vă ştiţi lucrările în casele oamenilor, puse la loc de cinste.

C.A.: Este o bucurie să vezi lucrările tale cum împodobesc casele diferitelor persoane. Este un sentiment plăcut, unic.

Rep: Ştiu că aveţi o pasiune şi pentru sculptură…

C.A.: De la prima lucrare am avut tehnica sculptură şi pictură. Îmi place lemnul să-l pictez, dar și să-l sculptez, este cald.

Rep: Respectaţi canoanele bisericii în realizarea icoanelor?

C.A.: Eu păstrez canoanele, încerc să nu ies din ele. Sunt mai credincios de felul meu. Nu îmi place să ies din canoanele bisericii pentru că prin asta dăinuieşte icoana. Ai o anumită trăire, trebuie să te rogi să realizezi o icoană.

Rep: Aveţi lucrări realizate mai îndrăzneţ?

C.A.: La anumite creaţii am îndrăznit mai mult, dar în general am încercat să păstrez canonul bisericesc.

Rep: Aveţi vreo lucrare pe care aţi realizat-o după ce v-ați gândit îndelung la ea?

C.A.: Da am avut şi astfel de momente. Odată am visat ceva şi după ce m-am trezit m-am apucat de lucru. Cred foarte mult în inspiraţia divină. Şi expoziţia de la bibliotecă tot aşa s-a materializat.

Prin inspiraţie divină atragi publicul, creezi ineditul. La prima expoziţie am atras publicul încercând să scot în relief chipul Maicii Domnului. Acum ineditul este adus de lumina necreată.

Rep: Acum la cea de-a doua expoziţie, cum a fost întâlnirea artistului Cătălin Ardeleanu cu un public numeros?

C.A.: Multe emoţii. Nu puteam să articulez nici două cuvinte. M-au copleşit emoţiile.

A consemnat Otilia Pintilioaie

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Întrunirea Consiliului Local al comunei Ştefan cel Mare a avut miercuri 22 iunie, pe ordinea de zi, aprobarea unei hotărâri care prevede trecerea uliţelor din satul Rădeana sub incidenţa domeniului privat. Această hotărâre vine ca urmare a deciziei aleşilor locali de a finaliza, într-un timp cât mai rapid, lucrările de electrificare a satului. Finalizarea dorită depinde de o carte funciară necesară ca impedimentele de orice natură să nu mai existe. „Ca să putem face extrasul de carte funciară, am zis ca aceste obiective, aceste drumuri pe care se face investiţia, să fie trecute în domeniul privat al comunei, deoarece la cartea funciară se cere numai hotărârea consiliului local plus avizul de legalitate al Oficiului Juridic de la Prefectură”, a declarat primarul comunei. Acest aspect a fost justificat de către edilul din Ştefan cel Mare, ca fiind soluţia optimă pentru grăbirea lucrărilor. În caz contrar, ar trebui aşteptată aprobarea unei hotărâri de Guvern de ordin public, care se pare că se lasă aşteptată de ceva vreme şi ar mai întârzia să apară dacă această decizie aprobată astăzi în unanimitate nu ar fi fost luată.

O mică, mare problemă

Din declaraţia primarului acestei comune băcăuane, se pare că singurul impediment pentru ca această problemă majoră cu care se confruntă comunitatea de aici, este doar aprobarea acestei hotărâri, avându-se în vedere faptul că toate demersurile necesare au fost începute cu doi ani în urmă: „Procedura de licitaţie este demarată. Consiliul Judeţean Bacău face licitaţia pentru că avem un contract de asociere între comuna Ştefan cel Mare şi Consiliul Judeţean Bacău. Noi am contribuit cu studiu de fezabilitate, proiect, avize şi alte aprobări, şi Consiliul Judeţean cu bani pentru execuţie. Execuţia este de 7 miliarde şi. Avem hotărârea de asociere şi a Consiliului Judeţean şi a Consiliului Local al comunei Ştefan cel Mare. Avem contractul de asociere, deci acum se fac înscrierile la licitaţie şi ne-am împotmolit la eliberarea autorizaţiei de construire. La eliberare spune destul de clar să fie extras de carte funciară. Şi de aia dacă noi le aveam în domeniul public şi aveam şi Hotărârea de Guvern, dacă noi din 2009 le-am trecut în domeniul public, dacă aveam hotărârea asta de Guvern, făceam cadastru şi pe baza Hotărârii de Guvern ni le scria la cartea funciară, ni le intabula. Acum nefiind Hotărârea de Guvern, v-am spus, cine ştie cât durează, nu se ştie, dacă din 2009 nu s-a materializat, acum le-am trecut în domeniul privat şi cei de la cartea funciară ni le intabulează pe baza hotărârii Consiliului Local de trecere în domeniul privat şi al avizului de specialitate de la Oficiul Juridic de la Prefectură.”

La toamnă, cu bec

Toate bune şi frumoase, odată cu aprobarea hotărârii Consiliului Local, dar mai rămâne o problemă după cum primarul ne declară: „Dacă nu era impedimentul ăsta cu cadastrul, eu am zis că în toamnă se aprinde becul. Dar, totuşi, sper că la sfârşitul anului să aibă lumină. Pentru că eu deja am luat legătura cu o firmă de ridicări topo să facem cadastru pentru acele uliţi. Ne costă, am promisiunea că o să primească şi banii mai târziu, pentru că nu avem alocaţi la buget” explică primarul comunei.

Public sau privat?

Studiind dualitatea public-privat, s-au ridicat unele întrebări cu privire la legalitatea aprobării tegiversate de cei de la guvern, dar şi a nerăbdării de care au dat dovadă cei din consiliul local. Drept urmare am realizat un interviu telefonic cu edilul Comunei Ştefan cel Mare, pentru a elucida totuşi această problemă, dar şi pentru a afla dacă se va aprinde un bec legal sau unul pur-necesar.

Rep.: Aveţi acel contract de asociere cu Consiliul Judeţean pe domeniul public sau pe cel privat?

Primar: Nu, nu spune de domeniul public sau privat. Pentru realizarea investiţiei, extindere reţea electrică satul Rădeana.

Rep.: Nu trebuie să fie precizat dacă e pe domeniul public sau pe cel privat?

Primar: În contractul de asociere, nu.

Rep.: Consiliul Judeţean mai poate să dea acei bani pentru execuţia lucrării pe domeniul privat?

Primar: E domeniul privat al comunei. Că-i domeniu public, că-i domeniu privat, este al comunei.

Rep.: Domeniul public al comunei şi cel privat sunt unul şi acelaşi lucru?

Primar: Aşa… Diferenţa ştiţi care e?

Rep.: Care?

Primar: În caz de înstrăinare, domeniul public poate înstrăina prin concesiune şi închiriere, iar domeniul privat se poate înstrăina prin concesiune, închiriere şi vânzare. Dar noi nu trecem în domeniul privat ca să se vândă, ci pentru realizarea investiţiei.

Rep.: Consiliul Judeţean mai poate da bani în cazul în care construcţia s-ar face pe domeniul privat?

Primar: Sigur că da. Astăzi am avut discuţie cu Consiliul Judeţean şi au spus că anul trecut am dat hotărâre de Consiliu Local de trecere în domeniul privat pentru a putea intabula în termen, să nu pierdem investiţia. M-au întrebat: aţi stat de vorbă cu cineva la Oficiul Juridic la Prefectură unde se verifică legalitatea hotărârilor? Zic, da, chiar ieri am vorbit la Oficiul Juridic şi de acolo mi s-a spus că este destul de legal. Dau hotărârea şi după aceea cer avizul de legalitate al Oficiului Juridic de la Prefectură.

Rep.: Banii pentru execuţia acestui proiect sunt deja aprobaţi? Îi aveţi deja în contul Primăriei?

Primar: Sunt aprobaţi prin Hotărârea Consiliului Judeţean. Execuţia proiectului, valoarea totală este de 7 miliarde 4 sute.

Rep.: Îi aveţi sau nu?

Primar: Da. Deci nu pierd eu investiţia pentru nişte chichiţe la lege. Este domeniul privat al comunei, nu este domeniul privat al lui Vlasie. Proprietar-administrator este comuna.

În așteptarea avizului prefecturii

Soluţionarea acestei probleme iscate va veni peste abia 10 zile de la eliberarea acestei hotărâri a Consiliului Local al Comunei Ştefan cel Mare, moment în care aceştia vor primi avizul Prefecturii pentru începerea sau nu a lucrărilor de electrificare.

Răzvan PĂRUȘ

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Maria Lazăr, 61 de ani, pensionară: „ Normal că am să plec în vacanţă. Destinaţia din acest an este Italia, am de gând să vizitez Roma, Vatican, în special zonele vechi ale ţării. Şi anul trecut am fost plecată în concediu, după un an întreg de muncă, eu una cred, că merit să mă destind. Am simţit foarte subtil criza, într-adevăr am mai strâns un pic punga, dar nu în aşa măsură încât să nu îmi mai permit o vacanţă. În cazul în care îţi propui să ai parte de o vacanţă cu siguranţă poţi să aloci, din timp, în fiecare lună o sumă de bani pentru a petrece câteva zile pe undeva, nu neapărat în afara ţării pentru că avem suficiente locuri frumoase şi în ţară.”

Cristina Chirculescu, 51 de ani, cadru didactic: „ Probabil că am să merg pe undeva, încă nu ştiu unde mai exact. Cred că România este de data aceasta destinaţia pentru vacanţă mea din această vară. Oricum vacanţele nu mai sunt ce erau odată, totuşi cu câteva sacrificii cred că se poate petrece, măcar un weekend. Criza şi-a pus o amprentă pe buzunarul nostru şi acum mă uit de trei ori şi la destinaţie şi la bugetul pe care îl aloc.”

Marilena Lăscărache, 39 de ani, angajată: „ Vacanţa e acel loc unde simţi într-adevăr că te recreezi. Că e la mare, că e la munte sau ori unde în altă parte, că sunt banii mulţi sau nu, sunt de concepţia unei săptămâni de recreere. Anul acesta timpul nu îmi va permite să plec pe nicăieri şi asta pentru că mi-am luat deja toate zilele de concediu. Dar asta nu înseamnă că nu am să plec totuşi măcar pe la ţară unde am parte de o privelişte minunată şi aer curat.

Narcis Pruteanu, 19 ani, elev: „ În acest am să merg în Olanda. Am o parte din familie acolo şi o să mergem cu toţii la mare. Cu siguranţă nu o să se compare cu ce avem noi aici. Sunt foarte încântat de această vacanţă , abia aştept să plec şi să mă văd ajuns pe ţărmul mării. Anul trecut am fost pe litoralul românesc şi pot spune că putea fi şi mai bine. Mă consider un norocos pentru faptul că părinţii încă îşi permit să îmi plătească biletele pentru vacanţele mele.”

Vasile Bălan, 33 de ani, angajat: „ Din păcate nu pot să îmi permit acest lucru. Situaţia mea financiară precară îmi pune piedică în realizarea unei vacanţe. Ca şi în ceilalţi ani voi sta acasă, alături de copilul şi soţia mea.”

Sondaj realizat de Camelia Ilieş

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Reporter: Cum şi când v-aţi descoperit talentul pentru muzică în general și pasiunea pentru  Frank Sinatra în special ?

Claudiu Udrea: Am cumpărat o casetă în urmă cu ceva ani. Am ascultat muzica, am fredonat-o şi apoi am început să iau lucrurile mai în serios. De trei ani pot să spun că am început să studiez melodiile lui. Nu îmi place numai Frank Sinatra, îmi place rock-ul în general, îmi place Sting. Cred însă că timbrul meu vocal este mai potrivit pentru muzica lui. L-am studiat pe Frank Sinatra. Sunt vreo 10-11 piese pe care chiar le-am studiat.

R: Ce a însemnat pentru dumneavoastră emisiunea „Românii au talent”?

C.U: Participarea la „Românii au talent” a fost şansa mea de a-mi evalua talentul în faţa unui juriu competent şi în faţa publicului. A fost o şansă unică şi sunt mândru că am ajuns până acolo.

R: Ce a contat în alegerea melodiilor pe care le-aţi prezentat?

C. U: Îmi plac toate melodiile, iar pentru emisiune au fost alese conjunctural. Am cântat „Fly me to the moon” şi în semifinală „Under my skin”. Sunt melodii grele dar eu am vrut să audă lumea de Frank Sinatra nu neapărat de Claudiu Udrea.

R: Cum aţi ajuns concurent la „Românii au talent”?

C.U: Ştiam de formatul acesta de emisiune de pe internet. Am văzut reclamă la televizor că va fi şi în România şi nu am ezitat. Era un concurs pentru oameni obişnuiţi şi mi-am zis : de ce nu. Am aflat de pe internet unde sunt înscrierile şi am ales Piatra Neamţ pentru că era cel mai aproape.

R: Cum a fost la Piatra Neamţ?

C.U:. Iniţial a fost o întâlnire cu producătorii şi apoi un interviu. Interesul pentru concurs a fost foarte mare. Am stat de dimineaţă până seară. Am venit cu un negativ de acasă. Pe 31 august, anul trecut, a fost întâlnirea cu producătorii şi pe 4 septembrie am concurat. La teatrul „Ion Coman” am participat, am intrat chiar ultimul. A fost o atmosferă prietenoasă. M-am dus hotărât să îmi expun talentul. M-am gândit că mă duc să le cânt unor prieteni.

R: Ce a urmat după Piatra Neamţ?

C.U: În primăvară m-au chemat la Buftea să îmi dea răspunsul final. Mi-au dat acceptul şi am mers mai departe. Seara semifinalei a fost cu emoţie, cu tensiune. Talentul meu de amator nu mi-a permis să mă controlez foarte bine. Cântatul necesită o pregătire anume. Mă bucur că m-am prezentat pe mine şi sunt foarte mândru de asta.

R: V-au ajutat să vă pregătiţi cu ceva pentru prestaţia din semifinală?

C.U: Eu nu am o pregătire anume, nu am luat lecţii de canto. Am avut onoarea şi le mulţumesc pentru asta, să fiu ajutat de profesorul Iulian Băeşu. M-a ajutat, am făcut câteva vocalize şi atât. Dar trebuie mult mai mult. Eu mi-am ales singur melodia „Under my skin”. A fost o idee foarte bună să fie prezenţi cei din trupa „Geambaşu”. La mine chiar s-au văzut emoţiile, chiar s-au văzut.

R: V-aţi gândit după ce aţi ieşit de pe scenă că poate veţi ajunge în finală?

C.U: Şanse reale erau. Dar am fost şi realist, nu poţi contesta decizia publicului. Nu m-am putut controla bine.

R: Care era atmosfera în culise, cu ceilalţi participanţi?

C.U: Atmosfera a fost degajată, m-am împrietenit cu ceilalţi concurenţi. Mergeam împreună la repetiţii, ne-am susţinut reciproc.

R: V-a schimbat cu ceva participarea la acestă emisiune?

C.U: Cu siguranţă da, dar nu m-a schimbat în mod fundamental. Eu am rămas acelaşi. Am avut şansa să fiu acolo, să cunosc oamenii de acolo şi să îmi expun talentul.

R: V-aţi gândit acum mai mult la o carieră în muzică?

C.U: Nu poţi să faci performanţă în casă. Nu îmi fac iluzii. Nici nu am cunoştinţe prea multe cum să fac acest lucru. Mi-ar plăcea să îmi fac un album. E fascinant pentru mine. Nu mă gândesc atât de departe. Dacă e să se întâmple ceva, bine, dacă nu, asta este, viaţa merge mai departe aşa cum este ea.

R: Cum va rămâne pentru dumneavoastră experienţa „Românii au talent”?

C.U: A fost o foarte bună experienţă. Nu regret nimic. Mi-am asumat participarea la „Românii au talent”. Am vrut să învăţ să trec peste emoţii, să iau contact cu publicul. M-au ajutat aceste lucruri foarte mult pe mine. E foarte important să îţi controlezi emoţiile, dar greu.

Oamenii din Oneşti m-au recunoscut după emisiune şi mi-au zis că am cântat bine, asta contează pentru mine. Pentru prieteni sunt Franky.

A consemnat

Otilia Pintilioaie

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Reporter : Lămuriţi-ne, se va înfiinţa sau nu, la Oneşti, un al doilea centru de atletism?

Ingrid Istrate : La noi există deja un centru naţional de gimnastică pentru junioare, în curtea Liceului Nadia Comăneci, iar la propunerea conducerii Clubului Sportiv Municipal Oneşti s-a pornit la realizarea unui proiect care poate fi unic în Europa şi anume un centru naţional de aruncări de atletism. Federaţia Română de Atletism a fost interesată de acest lucru pentru că sportivii au avut rezultate bune. Indoor-ul l-am terminat la atletism cu 25 de medalii şi până la sfârşitul anului ne propunem 70. Sorin Matei, preşedintele Federaţiei a trimis o scrisoare de intenţie către clubul nostru, către primarul Emil Lemnaru şi Consiliul Local Oneşti. Cei de la federaţie cer doar spaţiul de la intrarea în stadion, care este al primăriei, de construirea bazei urmând să se ocupe Federaţia şi Comitetul Olimpic.

Rep.: Care au fost reacţiile administraţiei locale?

I.I: Scrisoarea abia a fost lansată dar suntem siguri că atitudinea va fi înţelegătoare şi vor arăta bunăvoinţă. Orice club sportiv îşi doreşte un club olimpic în acest fel mai urcăm o treaptă pe scara sportului de performanţă. Noi ne putem mândri că suntem organizatorii Grand Prix-ului de 11 ani.

Rep.: Este adevărat că a-ţi găzduit Lotul de Box al Emiratelor Arabe?

I.I: Da, într-adevăr, au fost într-un semicantonament de patru zile. Au fost patru sportivi şi secretarul general al Federaţiei de Box al Emiratelor Arabe. De aici au plecat la Bacău, au spus că s-au simţit bine şi vor reveni.

Rep.: Dar la CSM, în cantonament au mai venit sportivi.

I.I: Da anul trecut, gheaţa a fost spartă de cei din Guatemala. Au mai fost sportivi din Norvegia, Franţa. Cei din SUA nu au mai venit anul trecut dar vor fi aici anul acesta pe 15 iulie, timp de două săptămâni. Vor mai veni în cantonament din Franţa, Italia, Israel, Lotul Olimpic de Gimnastică băieţi. Oricum de pe 15 iulie până pe 15 septembrie baza va fi plină şi vor fi competiţii de mare anvergură.

Rep.: Ce competiţii naţionale vă propuneţi să organizaţi?

I.I: Trebuie precizat că zilele trecute a plecat Lotul Olimpic la Europene, unde va participa şi Diana Chelaru, o sportivă foarte talentată şi muncitoare. În perioada 25-27 august va avea loc, Campionatul Naţional de maeştri de gimnastică. De foarte mult timp îşi doresc să organizez aşa ceva la Oneşti. Vor fi prezenţi Mariana Bitang, Octavian Belu, Dan Grecu, Marian Drăgulescu, Ion Suciu, care este antrenor federal al lotului olimpic. Oneştenii vor putea lua parte direct la o competiţie mare de gimnastică la care după cum am spus vor veni nume grele. Va mai avea loc Turneul de Tenis, la care va veni din nou Cristian Tudor Popescu. Pe 10 septembrie va fi Campionatul Naţional de Semimaraton, aici ne lipseşte titlu şi în toamnă, spre sfârşitul lui octombrie, începutul lui noiembrie Campionatul de Haltere, la Seniori.

Rep.: Cum este să fiţi organizatorii Campionatului Naţional de Semimaraton?

I.I: Este foarte multă muncă, nu aş fi crezut niciodată. Avem 30 de voluntari care ne ajută. Am stabilit traseul: Bulevardul Oituz-Bulevardul Republicii, vor fi 21 de km, deci se va alerga. Acum la traseu se lucrează, se mai repară gropile, nu sunt multe. Mă încred foarte mult în sprjinul autorităţilor chiar ne-am gândit ca finish-ul să fie în faţa primăriei şi dl. Primar să îi premieze pe câştigători.

Rep.: La deschiderea Sălii Polivalente va fi prezentă şi Nadia Comăneci?

I.I: Probabil că da, ea şi-a arătat disponibilitatea de a fi prezentă, mai ales că îi poartă numele. Evenimentul va avea loc în ziua de 21 iunie. Oricum pe 5 şi 6 mai va avea loc cea de-a treia ediţie a Cupei de Gimnastică CSM Oneşti, unde premierea micilor gimnaste câştigătoare va fi facuta cu păpuşi Nadia .

Rep.: Cum este să fiţi directorul Clubului Sportiv Municipal?

I.I: Este greu implică multă muncă, nu aş fi crezut niciodată. Sunt director de un an şi 5 luni şi aici am învăţat foarte multe. Am preluat echipa veche şi am încercat şi chiar cred că am reuşit să formăm o echipă. Această funcţie mi-a deschis gustul pentru victorie şi am învăţat că poţi face performanţă dacă trăieşti alături de sportivi. Toate proiectele pe care le-am demarat sau sunt în curs nu ar fi fost posibile fără rezultatele lor. Peste tot pe unde am mers m-am prezentat cu rezultatele lor.

Rep.: Cum aţi reuşit să realizaţi atâtea lucruri chiar dacă suntem încă în recesiune. Cum aţi reuşit?

I.I: Noi avem o vorbă, nimic nu este imposibil. Chiar dacă s-a micşorat bugetul cu multă muncă şi oameni care muncesc cu drag poţi să faci lucruri frumoase.

Am modernizat bucătăria, avem 3 bucătărese şi 50 de sportivi. Totul este nou, aparatura este modernă, am investit mult pentru că am facut-o pe termen lung.

Rep.: A costat mult? Din bani proprii?

I.I: A costat foarte mult, nu am făcut modernizarea doar din fonduri proprii ci şi din subvenţie.

Rep.: Ce alte proiecte mai aveţi în derulare?

I.I: Noi avem multe dar le luăm etapizat ca să le putem duce la capăt. Ne propunem să refacem sala de jocuri care este din 69, vor reface faţada şi geamurile. Vrem să facem un centru naţional de haltere, o sală nouă. La stadionul de tenis, vrem să facem nocturnă. Eu am încredere în sportivi, în antrenorii care au încept să simtă gustul victoriei.

A consemnat Otilia Pintilioaie

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Reporter : Nu voi incepe acest interviu prin a-ti adresa clasicele intrebari. Vreau sa te intreb daca ti-au impus in vreun fel parintii sa fii premianta la olimpiada la faza nationala?

Teodora Irimia: Nici nu poate fi vorba de asta. Parintii imi sunt in primul rând prieteni si sustinatori. Întotdeauna ei au fost mai aproape de mine, ba mai mult m-au lasat sa fac ceea ce vreau, dar si m-au indrumat pe ce drum sa apuc. Practic, m-au sfatuit. M-au lasat sa aleg si asta a fost din punctul meu de vedere un lucrur foarte bun pentru ca eu fiind din fire independenta si nonconformista si daca mi-ar fi impus nu as fi facut lucrurile din placere si acest lucru s-ar fi vazut si in rezultatele pe care le-as fi obtinut.

Rep.: A fost greu prima data la faza nationala la limba româna?

T.I.: Eram un copil pe atunci, nu am constientizat importanta participarii la o etapa nationala, dar a fost o experienta foarte placuta pentru ca am avut sansa sa cunosc oameni noi, deosebiti, de la care am avut multe de invatat si care mi-a eschis multe drumuri. Am plecat de acolo cu o mentiune.

Rep.: Ti-ai propus sa obtii locul intâi la nationala de religie?

T.I.: Cu siguranta nu. La olimpiada de religie sunt copii extraordinari, in adevaratul sens al cuvântului. Rezultatele au fost foarte strânse, cel putin acolo sus. Trebuie sa mentionez faptul ca nu as fi fost nimic fara ajutorul lui Dumnezeu. Mi-a fost de mare ajutor si faptul ca ca prof. Constantin Jupenschi care m-a sustinut in obtinerea acestui frumos rezultat. Recunosc ca am muncit foarte mult si desi oamenii cred ca poti invata usor la religie pentru ca nu e matematica de exemplu. Nu, nu e usor, dar a meritat efortul din plin.

Rep.: Când are loc faza nationala a olimpiadei de geografie pentru a sti când te asteptam cu rezultate?

T.I.: În perioada 15-22 aprilie, la Timisoara. Peste o saptamâna. Fac asta pentru ca incerc sa-mi gasesc drumul pe care sa merg.

Rep.: Ai emotii?

T.I.: Acum nu am emotii, dar când o sa fiu pe drum cu siguranta voi avea. Emotiile sunt tot timpul, in general se ascund, insa explodeaza  atunci când sunt doar eu, un pix si o foaie. Am mare noroc ca-l am ca profesor coordonator un om extrem de destept si intelegator, asa cum ar trebui sa fie toti profesorii, pe Adrian Mihaila.

Rep.: Multumim pentru timpul acordat si te asteptam cu rezultatele de la olimpiada nationala de geografie. Bafta.

T.I.: Va multumesc.

A consemnat Dana Lungu

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.