InfoTrotus » GHIMPELE

Vuvuzele

dana — Sun, 20 Jun 2010 19:36:56 +0000

Priveam într-o zi norii care tocmai udasera din belsug pamântul ars de arsita atâtor zile de canicula, nemeritate pentru un început de iunie. Si ma gândeam: ce fain ar fi sa stau si eu în norul acela, sa fiu „cu capul în nori” la propriu! Nu stiu ce îmi veni sau poate era o reactie fireasca la ceea ce se întâmpla în tara noastra în ultimul timp.

Si, totusi, ca sa îmi explic cumva ceea ce vad seara de seara la televizor, cred ca pot sa compar ceea ce se tot cerne, coace si rascoace de catre ilustrii „analisti”, „spunatori de pareri” si „despicatori de fire în patru”, cu imaginea atât de comuna si

împartasita a uui tânar cavaler ce înca nu i-a venit ceasul însuratorii. Când vine clipa, flacaul devine mai serios decât a fost vreodata în orice situatie, coboara cu picioarele pe pamânt si ia

viata în serios.

De fapt, daca ma gândesc mai bine, ceea ce fac politicienii nostri

astazi este sa viseze în continuare la situatii ideale sau, chiar mai rau, nu se gândesc la nimic altceva decât la as pune în functii mai mult sau mai putin demne tot ce au mai scump pe lume

(copii, sotie, mama, tata etc). Si asta e o situatie generalizata.

Vorbeam într-o „insomnie” trecuta despre „jocul de-a virginitatea” pe care politrucii nostrii îl joaca cu atâta succes si ma îngrozesc la câti de multi oameni prostesc. Cine dintre cei care acu’ câteva zile depusesera fabuloasa motiune de cenzura cu

„…genocidul…” nu erau la putere acu’ 2, 5, 10 ani? Exact, tot ei…

Problema noastra, a românilor, este una foarte grava iar politrucii s-au prins de mult: ne place sa stam gura casca la scandalurile, porcaielile în direct, toate minciunile si demagogia în care acesti hoti ne duc de 20 de ani.

Cu exceptia perioadei în care la tv mai „ruleaza” un campionat mondial, un Eurovision sau altele, tv-ul e „cucerit” de „vuvuzele”. si cum vorbele îs sfinte la noi, am una si pentru chestia asta: „mult zgomot si …NIMIC!”.

Vuvuzelele sunt cavalerii nostri tomnatici, carora li s-au dat pe mâini ani la rând banii, viata si viitorul a milioane de oameni. Ani la rând au jucat si continua sa joace piese jucate si rasjucate: „Reforma”, „Lupta cu coruptia”, „Autostrada” si altele. Ce mi se pare iesit din comun la poporul din care fac parte fara sa vreau

(vorba unui cântec în top acuma – „nu m-am nascut în locul potrivit!”) e ca nu învatam din greseli. Ne place sa stam în galagie, suportam „zumzetul” asta infernal si nu le bagam vuvuzele … undeva. Ei sunt, de fapt, cei care provoaca cu buna stiinta „genocidul” si cei care acuza si cei acuzati. Joaca acelasi joc absurd si teribil cu un popor prea credul si înfometat sa mai discearna vrajeala si minciuna de ceva serios. Iar „vuvuzelele” îsi vad în continuare de treaba. Nu conteaza ce mai punem pe masa, bine ca avem circ…. azi o motiune, mâine …cine stie?

Cristian SCRIPCARU

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Cuvinte care dor

dana — Sun, 13 Jun 2010 09:06:49 +0000

Am observat (sper sa ma însel) ca pe masura ce timpul trece, ne afundam mai mult în aceasta criza economica, care e de fapt o criza a valorilor, criza cuvântului dat si a bunului simt se accentueaza.

Am avut nu de mult ocazia sa vad asta cu ochii mei, nu e cazul sa spun ce si cum, unde si în ce context s-a întâmplat, stiu doar ca mi-a lasat un gust amar si nu as vrea sa mai vad acest lucru desi … traim în România, se poate întâmpla orice.

Am fost profesor prin multe colective. Au fost scoli unde m-am simtit foarte bine precum si scoli unde as vrea sa ma întorc cu mare drag. Într-o scoala anume nu m-as duce nici batut (la propriu). În scoala X (hai sa fim corecti fata de colegii care totusi sunt oameni normali, asezati, la locul lor), am avut neplacerea sa aud cum o directoare (mai putin doamna, e mult spus pentru acea fiinta) într-o criza de furie, si-a pus una din subalterne, o profesoara de o anumita speciliatate, fara studii corespunzatoare, dar în curs de calificare si cu activitate buna la clasa, sa împarta „Eugenia” pentru ca … „nu avea dirigentie, deci nu facea nimic în scoala”.

Într-o situatie tensionata, nu de mult, la un liceu cu nume bun din Onesti, mi-a fost dat sa vad ceva de neam prost, oarecum asemanator cu ceea ce am vazut acolo. Nu pot numi altfel „coalizarea” întru „porcairea” unei colege devenita (cu voia Puterii de azi) inspector zonal pe toate scolile din zona.

Sincer, desi nu chiar întru totul, ma simt putin vinovat pentru ca am facut pe treptele aceluiasi liceu lucuri care sunt sub demnitatea pe care o am (gen huiduit, apostrofarea prefectului, chestii de grevist, m-am dat si eu cu Sindicatu’ desi nu fac parte din el), dar faza cu pricina a fost „dementiala”. Cred ca pentru orice parinte cu scaun la cap care ar fi vazut faza ar fi fost o trauma prea mare.

A fost o adevarata demonstratie de „linsaj”. Trist e ca desi înconjurata de elevi, se „maimutarea” de fata cu ei si „îsi strâmba” colega de parca era acasa în debara cu vecina aia idioata care îi tot face inundatie în baie.

Deziluzia mea îsi atinge apogeul si daca ma gândesc ca respectiva e formator de constiinte, fauritoare de oameni si personalitati. Da, personalitatea e un lucru important si e mult stimata daca e o referinta într-un domeniu anume. E foarte usor sa dai unui copil aparenta ca e mare si tare, ca nu e altul în lume ca el, ca mai are putin si doar daca se concentreaza zboara si chiar are cu ce… Nu toti copiii au însa cu ce. Lasati pe margine, fara o educatie a bunului simt si a valorilor, copii din case mari, cum sunt si doua din liceele orasului nostru, licee de elita, pot deveni nimic altceva decât niste pitipoance si niste golani intelectuali, cu ceva mai multe mofturi decât o pitipoanca sau un cocalar manelist.

O solutie ar fi si aici, ca în orice. Chiar daca pe frontispiciul liceului apare un nume de mare matematician sau cine stie ce carturar, nu se identifica cu oamenii care lucreaza în institutia cu pricina. Numele ti-l faci, ti-l creezi, îti e respectat pentru totalitatea valorilor si atitudinilor normale si placute pe care ti le însusesti si încerci sa le cresti în altii. Când, înconjurat de parinti, ziaristi, oameni politici si alte oficilitati, îti „speli rufele în public”, vii cu certuri de cancelarie în mijlocul unei multimi interesate de viitorul copiilor lor (cu dreptatea si efortul lor de a razbate), te manifesti precum cea mai guraliva tata din târgul de vite al ultimului sat unde gumarii se dau cu lac si se poarta la costum, atunci asta esti.

Cristian SCRIPCARU

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Insomnii provinciale

dana — Fri, 28 May 2010 18:10:17 +0000

Lectia de democratie a politicianului scandalagiu
Greu de spus daca din motive de temperaturi ridicate, dar politicienii, fie ei cu locul de munca in provincie sau la capitala, par a fi dat in clocot.
Declaratiile politicienilor curg de-a valma dinspre reprezentantii fiecarui partid. Vehementa limbajului pare trasa la indigo, ceea ce difera fiind doar „dusmanul de clasa”.
Avem parte acum de rabufnirea controverselor politice dintre primarul PSD al Onestiului, Emil Lemnaru, si consilierii PNL si PD-L. Motivul disputei are o prea mica importanta. Fie ca este vorba de festivalul verii, de copiii cu dizabilitati sau de dimensiunea firului de iarba de pe Perchiu, cele doua tabere par decise sa nu se inteleaga nicicum.
Din doua-trei ore de discutii pe marginea unui subiect oarecare, câteva minute sunt sacrificate pentru oarece argumente de ordin tehnic, iar restul timpului se arunca cu sageti otravite dintr-o parte spre cealalta. „Calea dialogului”, la care fiecare face apel când si când, ramâne o simpla vorba cât timp cei care o folosesc refuza nu numai gasirea unei solutii de compromis ci chiar ascultarea argumentelor partii adverse. Relativ cuminti pâna acum ceva timp, politicienii locali par sa fi invatat de la sefii din Bucuresti ca „audienta” este data de scandal, nicidecum de argumente.
Chiar daca taberele sunt diferite, la nivel de capitala politicienii demonstreaza ca reteta este una singura. De o parte reprezentantii puterii incearca sa convinga populatia ca efectele crizei pot fi dezastruoase in lipsa unor masuri drastice, dar arunca toata vina pe guvernele anterioare PSD si PNL. In acest timp, pe ecranele televizoarelor curg informatii despre „clientela politica”, iar reactia actualei puteri nu prea mai reuseste sa convinga nici chiar pe cei de buna credinta. De cealalta parte, PSD si PNL isi debiteaza la orice ora acuzele la adresa Guvernului. Obsesia lor pentru a-si tipa injuriile ascunse in haina declaratiilor politice oboseste deja dar inca face audienta la televiziunile de stiri. Cu incapatânare se evita discutarea argumentelor. Politicienii plini de pacatele ultimilor 20 de ani sunt gata sa arunce cu piatra in oricine dar mai ales in cine indrazneste sa ii contrazica. Tot ei, cu Constitutia intr-o mâna si manualul de democratie in cealalta, interzic celor ce indraznesc sa aiba opinii proprii orice apel la principiul de baza al democratiei, contradictia. Pentru ca aceasta e periculoasa. Poate naste idei, intrebari in capul celor ce, din ce in ce mai amarâti, ies in strada sau ameninta cu greva.

Cristian BIBIRE

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Insomnii provinciale – Profesie de credinta, fotografierea mortii

dana — Sat, 22 May 2010 08:34:11 +0000

Deunazi am fost pus in fata unei dileme. In doar o fractiune de secunda a trebuit sa aleg intre a-mi implini menirea de ziarist sau a salva pe cineva. Pe trecerea de pietoni de la intersectia unde isi fac veacul valutistii onesteni trecea, gârbovita de doua sacose pline, sau de cine stie ce gânduri, o batrâna maruntica. Intâmplator imi arunc privirea spre ea si zabovesc câteva secunde. Indeajuns pentru a vedea cum un autoturism ce iesea cu spatele din parcare, se indrepta, fara viteza, dar si fara sa opreasca, spre batrâna. Soferul pesemne ca, in timp ce intorcea cu spatele in intersectie, era cu ochii nu in oglinda retrovizoare ci dupa alte masini din fata. In ultima clipa am strigat speriat spre sofer care a frânat, iar masina s-a oprit cu spatele lipit de batrâna. In timp ce am tras femeia spre trotuar, soferul, dupa ce a aruncat o privire fixa, a demarat. Agatata de mine, batrâna ingaima „mama era sa ma omoare”. Nu mi-a mai dat prin cap sa ma uit dupa masina si sa ii notez numarul.
Profesional am gresit. Daca imi pastram sângele rece puteam sa asist, live, la un accident, cu putin noroc chiar mortal, si gata articolul senzational.

Recunosc, nu am fost profesionist.
Ceea ce nu pot spune despre liderii confederatiilor sindicale sau despre sefii partidelor de opozitie. Acestia dau dovada, in aceste zile de „inca o revolutie”, de un profesionalism aproape desavârsit. Cu o stapânire de sine demna de invidiat, ei asista la pasii siguri pe care ii facem spre dezastru si contabilizeaza fiece gest, gresit sau nu al guvernului. Doamne fereste sa uite o clipa de interesele politice personale. Crin Antonescu, cu un aer suveran zemflemitor, si Victor Ponta, cu porniri proletar acuzatoare, se feresc ca dracu de tamâie de fractiunea de secunda in care sa intinda mâna salvatoare spre batrânica impovarata de zeci de ani de necazuri, minciuni si inselatorie, fie ca acestea au fost comuniste sau post decembriste.
Fiecare dintre ei are o datorie catre propriul partid. Sa revina la putere! Calculati, atenti la orice bâlba a Guvernului, ei au grija ca nu cumva batrânica sa se scuture de spaima si, singura, sa faca cei câtiva pasi ce o despart de moarte. Cei doi au si ajutoare de nadejde, liderii sindicali ce pregatesc agonia de patul mortii, zisa greva generala.
Mult a fost, putin a ramas. Cu privirea fixa, bine infipti in trotuarul crizei, liderii politici si sindicali intind ademenitori mâna spre batrânica dar atenti la agonia ei. Momentul de glorie nu poate fi scapat printre degete. Orice mica slabiciune, orice incercare de a trage batrâna din fata mortii, ii poate face vinovati de lipsa de profesionalism. Asa cum am patit eu când am renuntat, intr-o clipa, la sansa de a fotografia moartea in direct.

Cristian BIBIRE

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Părintele Alupei şi „ciuruitul” enoriaşilor

dana — Sun, 16 May 2010 07:34:44 +0000

„Treceau gloanţele pe lângă mine, părinte, şi nu m-au ciuruit”, zicea părintele protopop Alupei că i-ar fi povestit un veteran de război. Zicerea sfinţiei sale nu era la o agapă preoţească sau la o cină amicală, ci la slujba de pomenire a eroilor de joi, 13 mai, Ziua Înălţării Domnului. Cu vocea sugrumată de lacrimi, speram creştineşte, părintele Alupei a predicat îndelung despre „ciuruitul’ strămoşilor noştri ce au apărat România cu pietre, săgeţi, săbii, puşti, mitraliere, pistoale, tancuri, rachete şi ce alte arme or mai fi fost, citez din memorie, dar păstrând spiritul ziselor părintelui protopop. ~n fine, după ce a ”ciuruit” ce a putut, părintele nu a uitat să-l ridice în slăvi pe primarul urbei, cel căruia, dacă am înţeles bine, aproape i se datorează ridicarea monumentului Eroilor „Regina Maria”.

{i pentru ca mesajul creştinesc aproape plâns al protopopului de Oneşti nu putea rămâne fără răspuns, acesta a fost răsplătit, din plin, cu aplauze, venite, cei drept, doar dinspre grupul de funcţionari publici înghesuiţi pe platforma de la intrarea în primărie.

Până la urmă ce ar fi greşit sfinţenia sa? (iertată-mi fie neştiinţa în a folosi majuscula atunci când este vorba ierarhia castei preoteşti).

Aluzia străvezie la concluzia pe care a ţinut să o aibă Traian Băsescu după alegerile prezidenţiale a fost, cred, pregătită. Părinte Alupei, care şi-a demonstrat calităţile de politician într-un fost mandat de consilier local, dar şi în perpetuarea funcţiei sale actuale, nu a făcut altceva decât să-şi urmeze crezul.

A ieşit din sutana pentru a-şi mulţumi „aproapele”, primarul, chiar dacă asta ar însemna stârnirea mai aprigă o unor umori abia stăpânite. Cosmopolit prin naştere, în urmă cu decenii, devenit provincial subjugat intereselor meschine ale subzistenţei, oneşteanul este predispus, ca orice român, să aplaude pe oricine îl îndeamnă la răsmeriţă. Că îndemnurile vin, nici măcar subliminal, de la o faţă bisericească, cu atât mai bine. ~n numele Domnului să scrâşnim din dinţi, să strângem pumnii şi să-l blestemăm pe cel „ne-a ciuruit”. Pentru că aşa ne-a spus părintele Alupei.

Cu datoria creştinească împlinită, protopopul de Oneşti a mai „pupat” odată mână binefăcătorului său lumesc, apoi a plecat furtunos spre maşină. ~l aşteptau, cu răbdare creştinească, alţi enoriaşi gata să-i asculte predica despre „ciuruit” sau iubit în Sfânta zi a ~nălţării Domnului.

Cristian BIBIRE

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Când ţara piere… Primăria Oneşti face „show” de Ziua (Ne)muncii

dana — Fri, 30 Apr 2010 18:21:47 +0000

Ştiţi vorba aceea „ţara piere şi baba se piaptănă”? Sunt convins că nu mă adresez unor persoane care nu au idee câtuşi de puţin despre ce e vorba. Ei! Deşi Primăria Oneşti şi, mai ales, Consiliul Local Oneşti e plin de mari profesori, ingineri, avocaţi şi tot neamul lor de „intelectuali”, vorba asta nu prinde la niciunul din cei care i-au decizii în numele tuturor oneştenilor.

N-ai vedea în oraşul ăsta un proiect de anvergură, nu ai vedea o colaborare cu vreo firmă de răsunet, nişte locuri de muncă, nişte investiţii. Aşteptăm de ani de zile să pice sau să nu pice Rafo, plângem de mila defunctei Platforme Borzeşti, ne rezumăm să strângem gunoiu’ de pe străzi (dar şi pe ăsta oficial îl ducem la Adjud, neoficial merge tot pe la „staţia de gaze” dinspre Filipeşti, tot în albia Oituzului), dăm bani cu nemiluita unei anumite biserici ortodoxe unde se pierd în… „măreţia” proiectului (apropo, părintele de acolo nu ştie să strângă bani din donaţii?) e un continuu lanţ de decizii din cele mai ciudate şi cu multe semne de întrebare.

Că e criză, simţim cu toţii. Mulţi, şi din oraş şi din împrejurimi, şi-au pierdut serviciul, alţii mai au dar „la negru” şi în regim „sclavagist”, fără drepturi, fără posibilitatea de a ridica măcar privirea spre atotputernicii patroni, altora li se taie din salariu… pentru că „e criză”. Şi totuşi, celebrăm comunista sărbătoare a Muncii, dar mai avem oare pentru ce?

Nu am mari simpatii faţă de „portocaliii” de la Putere dar nu de mult au cerut, prin vocea minusculului nostru prim-ministru Boc, mai multă austeritate. La Oneşti nu emite din câte se pare niciun post de televiziune şi nu se citesc ziare şi de aceea poate dom’ primar nu ştie: e criză, dom’le!!!

Aţi văzut estimările făcute înainte de câştigarea oricărui mare pot, se fac şi se desfac calcule care şi ce s-ar putea face cu premiul respectiv. Ce s-ar putea face cu cei 70.000 de lei irosiţi pe sărbătoarea … muncii? Aş putea sugera câteva puncte unde s-ar putea duce banii: premierea sportivilor şi olimpicilor din Oneşti cu rezultate meritorii la concursurile judeţene sau naţionale, hrană pentru copiii de la Centrul Rezidenţial „Alexandra” care nu au avut şansa să se nască consilieri, primari sau protopopi şi să îşi împartă singuri „mălaiul” din veniturile bugetului local şi mănâncă din banii strânşi ca donaţie, acel „măreţ” proiect de traversare a căii ferate la ieşirea din Oneşti spre Bacău, acel rest de 40% din al 13-lea salariu pentru profesori care nu a ajuns nici acuma etc.

Acestea ar fi câteva din „găurile negre” ale unui oraş de mulţi considert „în comă” sau „muribund”. Sunt convins că dacă primăria noastră (cea atât de plină de atâţia oameni de ispravă) s-ar mai gândi puţin, ar fi mai economă şi mai conştientă că atunci când ai înmormântare în casă nu te apuci şi de nuntă.

Distracţie plăcută, domnule primar şi domnilor consilieri! Lumea moare de foame, d-voastră vă arde de chiuit. Să vă fie de cap şi să vă stea în gât … micii!

Gigi Funebru

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Jocul de-a educaţia

dana — Thu, 18 Mar 2010 22:25:35 +0000

Legile României sunt precum oamenii care le fac: instabile, nerealiste, insuficient de bine gândite. Numai aşa se poate explica cum o lege, o normă care ar trebui să dureze, să fie principiu de funcţionare pentru un sistem întreg de circa 3 milioane de elevi şi studenţi şi peste 250.000 de profesori, a putut fi atât de des modificată.
Ca să fiu mai „plastic”, că tot îi plac domnului Funeriu substanţele, legile educaţiei sunt practic ca nişte gume Turbo mestecate şi remestecate, fiecare cum îşi ia scaunul în primire o mai rumegă puţin, o scuipă iar „liliputanii” de profesori, de jos, al căror „glas” este prea stins sau extrem de puţin avizat (doar miniştrii, ei „ştie!”) nu se aude mai deloc… ori şi-o fi pus ministru’ guma în urechi precum şi-o puneau elevii în păr?
Şi uite aşa, tot ce a „mestecat” Abramburica în cele câteva luni de ministeriat cu „Noua lege a educaţiei”, nea Fune a reluat-o şi a găsit că e indicat să mai umble oleacă la … să vedem! Ce s-ar mai putea schimba ? Evrika ! Metodologia bacalaureatului şi a admiterii în liceu.
Mergând pe principiul „ăla de dinaintea mea era prost (mă rog … proastă în cazul de faţă ! Nu că nu ar avea oleacă dreptate)” dom’ ministru a „operat” şi ‘mnealui. Astfel, bacalaureatul va consta în două probe scrise trans-disciplinare: una care va testa limba română şi o limbă de circulaţie internaţională, iar o altă proba aleasă în funcţie de profilul liceului. A doua probă scrisă a bacalaureatului se va susţine diferit, în funcţie de profilul liceului. Astfel, dacă elevul este la o clasă cu profil real, atunci va da un test din matematică şi ştiinţe, iar dacă este la profil uman, va răspunde la întrebări din disciplinele socio-umane precum istorie, sociologie şi psihologie, într-un singur test … Ce mişto! Nu?
Ca şi cum ar fi primit vreun ordin extraterestru cum că şcoala provoacă dureri de cap şi nu trebuie să scoată decât proşti, şi procedura de admitere la liceu va fi de asemenea schimbată, pentru ca toţi elevii de gimnaziu să treacă printr-o testare în domeniul ştiintelor, un examen la limba română, precum şi printr-o probă practică de utilizare a calculatorului. Totul se reduce la „păcănit”, cine nu ştie computer e pe dinafară.
O „fină” observaţie asupra a ceea ce visează noaptea şi pune în aplicare ziua nea Fune, ar fi că nu mai avem nevoie aşa mult de scris, comunicare, limbi străine la modul serios, ceva „matematică pe pâine” cu profesorul ăla rău care pune note mici, fizică cu „tanti aia” care te „rupea” dacă nu te descurcai la mecanică … şi mergem din ce în ce mai „consecvent” spre „tabula rasa”.
M-am lămurit şi cu chimistul ăsta, suntem într-un (pe an ce trece) mai sărac „microbuz şcolar”, cu şoferi îmbătaţi cu promisiuni de 50%, fraieriţi cu tăieri de câte 15% chiar de sărbătorile Crăciunului pentru că Lenuţa Udrea îşi schimbă bibiul cu ceva mai mare şi mai are o rată la kilometrul de perdele luat înainte de alegeri. Apropo, cum credeţi că ar fi „mestecată” guma Turbo a educaţiei româneşti şi cam cât de delicioasă ar fi „flegma”? Vă ţine să vă imaginaţi măcar?
Gigi Funebru

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Pluguşorul de criză

dana — Tue, 29 Dec 2009 21:32:27 +0000

În seara de Moş Nicolae

Mi-a zburat din mână votul

Şi mi l-a dus peste coastă

Chiar la curtea dumneavoastră.

Îl zării de Moş Vasile (Blaga),

Când de frig au închis gura,

Bucuros găsii şi urna şi începui şi urătura !

Mânaţi măi ! Hăi ! Hăi!

S-a sculat mai acu’ cinci ani,

Bădica Băse Traian

Să aleagă loc curat de arat şi semănat.

S-a uitat cu ochiu’ bun, în zare

Şi-a zărit el, un câmp mare.

Era chiar la Jafo, zis de unii Rafo.

Şi după ce-a tras sus şi-n jos,

S-a apucat de ciuruit

Şi i-a îngrămădit :

Pe arogantul Crin,

Cam plin de venin,

Pe săracul Geoană,

Ce n-a ‘nchis o geană,

Când ,,sondorul ‘’ Hrebe măre îi spunea

Să “doarmă” la Vântu că e şef cu G … ându.

Însă Base, cu măsuri noi

Îi ,,făcu” pe toţi : drept în turul doi.

Şi apoi puse pe flăcăi

Să sune din zurgălăi

Să se audă în munţi şi văi !

Mânaţi măi ! Hăi, hăi!

În urbea noastră frumoasă

Toate-s vechi şi noi sunt toate.

Primarul de-o veşnicie

A plecat la relaxare, nu la Vântu,

Ci pe aproape, că nu poate înţelege

Cum şefu său roşu, diplomat sadea,

E mai slab ca el, un biet inginer.

Cum e prostănac fără de mandat,

Când el are luate vreo patru

Şi nu-i nimenea care piept să-i ţină aşa.

Că baza e în ei, electorii vechi

Ce au votat măi ani cu Groza, cu Dej

Şi cu tov-ul Ceauşeşcu

Ca să aducă “ tutulor’’ progresu’.

PSD-ei din şapte zări,

Ia mai mânaţi măi flăcăi! Hăi, hăi !

PNL-işti îngălbejiţi,

Crin vă duce‘n arătură

Când sta “băţ’’ negociind,

Reformează ţara toată,

Până o să plece acasă.

Chiar de aici pe la Oneşti,

Creşte grâu din bob Neghină,

Cât timp Centru ,,o da în cărţi’’

Voi cerşiţi din porţi în porţi !

Mânaţi oameni liberali !

Sunaţi mare din tilinci

Şi pocniţi tineri din bici !

Mânaţi măi ! Hăi, hăi!

PDL-iştii din Oneşti,

Haos au ca în poveşti,

Însă, dacă tata lor

A “adăugat” din extern,

Cât să poată guverna,

Cred şi ei în mintea lor

C-au prins cai şi zic tot : “cea”

Însă pe la ei prin curte bate vânt de aderenţi,

Cată şefi prin patru zări

Că echipa n-are trend

Decât înspre descendent !

Ia mânaţi băi fraţi pătaţi

Ca s-ajungem deputaţi !

Mânaţi măi! Hăi, hăi !

Restu’ merge aşa şi aşa

Toate sunt cam încurcate

Prin oraş se plimbă ursu’,

Beculeţe ard pe stâlpi,

Firme trag ca să nu moară,

Se gândesc la primăvară

Că mai dăm de o urzică

De vreo frunză de măcriş

Mai găsim vre-un os de curcă

Ori trăim din vis în vis

În oraşul lui Paris!

La Căsuţa de cultură,

Tot aia –s cu pâinea-n gură.

Fac cultură pe genunchi

Şi bani cash, din ger şi vânt !

Proştii care vor să cânte,

În spectacole plăpânde

Iarna fac ţurţuri la nas,

Ca să simtă că-n oraş

Unul singur este NAŞ !

Fini veniţi din şapte zări,

Daţi talanga de pământ

Ziceţi păsul cu elan

Şi strigaţi din toţi rărunchii

Să v-audă şi păduchii !

Mânaţi măi! Hăi, hăi !

Despre drumuri, şanţuri, primărie

Criză mare de hârtie,

Despre şpagă, nepotism,

Ori despre diletantism

Că în noul cincinal

Şi-n oraşul socialist

O să facem un canal,

Să aducem optimism,

Băse s-aibă, din nou, un port,

Noi să nu dormim la cort.

Ei, aleşii, să se’nchine

Doar la bani şi limuzine,

Iar noi tot mereu, mereu

Închinămu-ne la ei;

Credem şi la cozi la coaste

Că ce-a fost acu mai ani

Poate reveni nu-i bai!

Nostalgici şi revoluţionari !

Puneţi mâna pe ciocane, pe cazmale şi lopeţi !

Lacăte să descuieţi !

Pe fraieri să îi treziţi !

Pe şmecheri să-i luminaţi !

Să îi “devanghelizaţi”

Să tăiaţi porcul cu spor şi să beţi dintr-un ulcior !

Pluguşor cu patru boi

Ia mai mânaţi măi flăcăi ! Hăi ! Hăi !

Iar acum mai de final

Vă zic tuturor de aici,

Info Trotuş de aţi citit,

Să de-a Domnu ‘n anul nou

Să vă dăm şi altceva

Decât dulciuri şi poveşti

Să vă dăm şi nuci mai tari

Să le spargeţi cu folos

Să ne bucurăm frumos !

Anul nou ce vine acum

Să vă ducă pe drum bun,

Să vă fie luminos

Să trăiţi doar sănătos.

Să fiţi plini de voioşie

În case cu bucurie.

Iar de unii sunt mai trişti

Nu uitaţi, că e pamflet

Şi noi n-o facem cu ură

Ci vă zicem urătură.

E drept, ceva mai acidă

Ca –n perioadă de criză !

Pluguşor cu boi crizaţi,

Staţi puţin şi nu mânaţi !

Vă opriţi uşor, uşor !

S-aveţi anul plin de spor !

La anul şi la mulţi ani!

Toma Alimoş zis Nelu Popescu

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Ghimpele

admin — Sat, 12 Dec 2009 09:24:55 +0000

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Ghimpele

admin — Sat, 05 Dec 2009 09:10:57 +0000

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.