La Onești, al doilea magazin Lidl
Luni, 30 ianuarie, compania Lidl România deschide al doilea magazin din rețeaua sa în Onești. Acesta este situat pe strada Cireșoaia 20 Bis, magazinul este al șaptelea în județul Bacău, în rețeaua Lidl.
La sfârșitul anului trecut, compania a deschis un magazin în Moinești. Anul trecut Lidl a rebrenduit magazinele sub noua marcă, după ce a preluat rețeaua Plus. Până la această oră, Lidl numără peste 120 de magazine, iar în cele 20 de țări în care e prezentă are mai mult de 9.000.
În România, Lidl are peste 2.000 de angajați în rețeaua de magazine, în centrele regionale de distributie, dar și în sediul central.
Compania Lidl datează din 1973 și a pornit din Ludwigshafen, Germania, când se deschide primul magazin. Extinderii pe întreg teritoriul Germaniei pe parcursul anilor `80 îi urmeazǎ în anii `90 expansiunea internaţională. Lidl dispune astăzi de magazine în mai toate ţările europene şi este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine de tip discount din Europa.
Vali LUPU
Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.























pentru ca din cauza magazinului lidl al II-lea din onesti s-a mutat monumentul eroilor din 1916, la inaugurare le doresc o cifra de afaceri negativa si faliment usor. numai de acest magazin mai aveam nevoie in oras.