De vorba cu Prefectul de Bacau

Despre Nicolae Olaru, prefectul Bacaului, stiam lucruri frumoase de foarte mult timp.  Pe unele dintre acestea le-am „speculat” la momente oportune, unele insa, au ramas nespuse… Desi l-am cunoscut mai întâi ca om politic, în timp, am descoperit laturi atât de umane si întâmplari, atât de frumoase legate de prefectul de Bacau, încât, mi-am propus abordarea sa dintr-un cu totul al unghi. Demersul meu jurnalistic a pornit din dorinta de a ne recunoaste evidentele, reperele morale demne de a ne fi modele sau, altfel spus, identificarea celui care a reusit în viata. Cu esentiala conditie, de a nu uita sa fim oameni!  Si odata ce am învatat respectul fata de noi însine, putem oferi înzecit si celui de lânga noi.  La Nicolae Olaru calitati legate de respect, bun simt, daruire, determinare si echilibru, sunt la ele acasa, pentru ca fac parte din structura umana a personajului aflat la doi pasi de noi. Dar cu mâna pe suflet mai spun ca, prefectul de Bacau este capabil la rândul sau, sa respecte, lucru mai rar întâlnit la vremea de fata… Plecând de la premiza ca, rasaritul si apusul sunt la fel pentru fiecare dintre noi, cu bune si rele, cu defecte si calitati, cu bucurii si necazuri, recunoastem usor la Nicolae Olaru, reciprocitatea respectului invocat.

Oficial, sobru, inalt functionar public

L-am sunat pe domnul Prefect Nicolae Olaru, cu gândul de a-l ruga sa construim împreuna un interviu si de a ne fixa o întâlnire telefonica în acest sens. Amabil si extrem de politicos cum îl lasasem în urma cu patru ani (pe atunci subprefect), a acceptat rapid sa stam de vorba, lucru care m-a determinat sa-mi întaresc convingerea ca, respectul este reciproc si ca, „functiile înalte” ocupate în decurs de patru ani, nu i-au afectat nicicum structura sa umana. Un sentiment de bucurie mi-a dat imboldul de a demara chiar din acel moment interviul nostru, constatând ca Nicolae Olaru pe care l-am cunoscut cu foarte multi ani în urma, a ramas aceiasi persoana agreabila si deschisa, cum rar îi este dat unui jurnalist sa întâlneasca la cei aflati în diverse functii publice. Stiam multe despre domnia-sa si am vrut doar sa ne reamintim împreuna lucruri si fapte din viata omului Nicolae Olaru. Stiam mai cu seama ca locuise la Onesti o perioada a tineretii sale, si ma simteam stapâna pe situatie stând de vorba cu un onestean de-al meu. I-am spus din capul locului ca, discutia noastra sincera, nu are ca scop vreo, ratiune legata de calitatea sa de reprezentant al Guvernului în judetul Bacau, si nu pentru ca nu apreciez ceea reprezinta acum domnia-sa, ci pentru ca, mi-am propus abordarea sa dintr-un cu totul alt unghi. Am batut palma imaginar si am început sa punctam ceea ce reprezinta evidente clare în viata sa.

Mezinul familiei Olaru din Bacau

O întâmplare dureroasa m-a facut sa îmi amintesc despre cât de emotionant vorbea Greta, iubirea vietii personajului nostru de poveste, plecata undeva la îngeri, despre Nicolae si familia sa… Datorita acelei femei distinse, frumoase, cu o tinuta care înca mai trada sportiva de performanta de altadata, am reusit atunci sa îl descopar pe Nicolae Olaru ca fiind „omul modest, sufletist, voluntar fata de semeni, un bun familist si un tata model”. Depasesc momentul si îmi reamintesc faptul ca, Nicolae Olaru este mezinul unei familii cu trei copii. Tatal sau, constructor de meserie, a poposit în urma cu peste 60 de ani, în orasul lui Bacovia, venind de prin partile Ardealului. S-a însurat cu o moldoveanca modesta si curata la suflet si care si-a educat cei trei fii, frumosi si blânzi pâna la Dumnezeu. Vocea Gretei, pe care o tin minte si care a ramas nealterata în gândul si jurnalul meu de însemnari, îmi sopteste: „Nicu a ramas fara tata pe când era elev în clasa a XI-a de liceu si din acel moment a înteles ca trebuie sa razbata, sa se descurce singur, dar frumos si cinstit, singurile averi mostenite de la parintii sai fiind sinceritatea si onestitatea.” Mi-o reamintesc asa cum era, plina de emotii când vorbea de sotul si cele doua fiice ale sale, nonsalanta vis a vis de clipele de suflet ale familiei ei, dar generoasa în ceea ce priveste transparenta acestora. Era nespus de fericita si bucuroasa ca un copil, atunci când vorbea despre concediile petrecute cu familia sa, în vreo tara din Europa, la brat cu Nicu.

De la Bacau la Harghita

Nicolae Olaru urmeaza liceul de fotbal din Bacau. Tot atunci o cunoaste pe Greta, mama fiicelor sale, campioana balcanica si nationala la atletism, cu record înca nedoborât în materie de juniori. Face facultatea de subingineri la Onesti, unde si locuieste împreuna cu sotia sa, devenit între timp profesor de sport. Nicolae nu uita niciodata ca a locuit în blocul K, din Onesti, ca are aici prieteni de o viata, pe care-i respecta si îi pretuieste. Dupa repartitia universitara ajunge în judetul Harghita, iar sotia sa la Bacau, la socri. Când a venit pe lume Ioana, fiica cea mare, pe care Nicolae Olaru ar fi dorit-o probabil „fotbalist”, la Maternitatea Bacau, proaspatul tatic uimea cadrele medicale cu imensul sau cos de flori adus în semn de pretuire sotiei sale. Poate si pentru faptul ca, Ioana a venit ca dar, cu putin înainte de Craciun, dar si ca, avea sa-l aduca în doar câteva luni, pe taticul ei la Bacau.

La Bacau ‘step by step’

Întors acasa, Nicolae Olaru lucreaza mai întâi ca maistru la CIC, apoi ca muncitor la Moldoterm. „Faptul ca avea o diploma de subinginer nu conta pentru Nicu. Nu se sfia sa execute munci dintre cele mai grele, chiar pâna la a cara tuburi de oxigen, fara a considera acest lucru înjositor. Nu ma mai saturam sa-l admir pentru modestia de care dadea dovada si pe care o mostenea de la socrii mei. Nu stia nimeni ca este absolvent de facultate, pâna când a fost econspirat de un coleg…”, îmi sopteste din jurnalul cu însemnari, Greta. Sotii Olaru si fiica lor Ioana locuiesc ceva timp în casuta modesta, dar primitoare si izvor de principii morale speciale, din cartierul Tache. Primesc apoi un apartament, iar la cinci ani dupa Ioana vine pe lume si Raluca, artista familiei. Mezina este leit Nicolae la înfatisare si este decisa sa ramâna lânga tatal sau, pentru ca Ioana este economista în Bucuresti. „Sunt împlinit, fetele mele sunt maritate, iar peste câteva luni voi fi si bunic”, marturiseste fericit prefectul de Bacau.

Om de afaceri, sot model, politician de varf

În 1996 Nicolae Olaru decide sa îsi înfiinteze propria-i firma, specializata în constructii, instalatii si centrale termice. În acelasi an intra în politica. Este pentru putin timp director în Prefectura Bacau, lucru care contribuie ulterior la experienta sa în ale administratiei publice. Ocupa pe rând functii politice , luându-si de fiecare data munca de activist de partid în serios. Este apoi numit în functia de suprefect, iar pentru a ramâne în slujba cetateanului, renunta la calitatea sa de politician. Rasfoiesc din nou jurnalul cu însemnari: „…Nicu este facut sa fie aproape de oameni. Întotdeauna si-a ajutat semenii, chiar cu bani din propriul buzunar”, îmi sopteste Greta, de dincolo de fraze. Tot din însemnari aflam ca stie sa spele vase si ca o face cu placere, ca o rasfata pe Greta facându-i cafeaua. De la Raluca am aflat ca nu este nazuros la mâncare, ca este chiar gurmand si ca adora preparatele bine facute, ca este galant cu fiicele sale, desi cu greu ascunde acest lucru. Despre el, Raluca mai spune ca este vigilent si cumpatat cu bugetul familiei, dar si ca, reuseste al naibii de bine si cu o eleganta de o finete rara, sa limiteze pornirile spre risipa. Cu toate acestea, tata nu face rabat si nu pretuieste nimic când este vorba sa faca bucurii celor doua fete ale sale.

“Nicu” prieten si discipol

Putini stiu ca, actualul prefect de Bacau a purtat plete, a facut fotbal de performanta si a fost elevul renumitului profesor Constantin Anghelache, mentorul atâtor sportivi care au reprezentat tricolorul în zeci de competitii internationale. Într-un interviu pe care am avut onorea sa mi-l acorde în urma cu câtiva ani, maestru Anghelache, aprecia persoana actualului prefect, ca fiind una de exceptie. „Nea Titi”, cum este rasfatat în lumea sportului maestrul Anghelache, fost profesor de schi la curtea regala si avându-l elev pe regele Mihai, îsi amintea cu admiratie de fostii sai elevi, printre acestia fiind si actualul prefect de Bacau: ”Un copil bun, cu abilitati în comunicare, extrem de respectos si demn în tot ceea ce facea. De fapt, toata clasa aceea din care facea parte si Nicu, erau copii deosebiti de buni si talentati”, spune cu bucurie maestrul Anghelache. „Nicu este prietenul meu de o viata. Ne cunoastem de peste 40 de ani, de pe vremea când am plecat din Manastur la Bacau sa fac scoala de fotbal. I-am cunoscut parintii pe care i-am respectat, am locuit uneori la familia Olaru, în cartierul Tache, am mâncat din bucate pregatite de mama lui Nicu. Îl admir pe Nicu pentru eleganta de a ramâne neschimbat, puternic si demn în ciuda tuturor dramelor personale traversatn timp”, este de parere Constantin Florian, viceprimarul de Onesti si prietenul de o viata al personajului nostru.

Întâlnirea de suflet sau telefonul firesc dintre reporter si demnitar si pe care de data aceasta mi-as permite sa-l numesc simplu: o conversatie agreabila, naturala si onesta, dintre doi „onesteni” se opreste aici, dupa urarile si gândurile de bine, spuse, noua si familiilor noastre. Pun receptorul în furca si îmi reamintesc placut, gesturile politicoase, acelea de a ma conduce ori de câte ori ca jurnalist, îi calcam pragul institutiei la care activa. Imi scot palaria imaginar, ma asez confortabil în fata calculatorului, gata sa astern ceea ce stiam sau ceea ce aparuse nou în viata prefectului de Bacau si pâna nu demult fost secretar de stat.

Luminita PATRATEANU

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.