400 de oameni de la Salubritate in somaj
Pentru prima data in istoria Onestiului, cel mai important angajator al zonei, Primaria municipiului de pe Trotus trimite oamenii acasa, in preaviz. Este o decizie de natura sa ingroase numarul tot mai mare de someri, de natura sa aduca disperare in familiile celor care câstigau o pâine cinstita, muncind la spatii verzi.
Primul semnal de alarma a venit atunci când in cadrul intrunirii legislativului local s-a decis infiin-tarea societatii Domeniului Public Privat SA. Printre multele obiecte de activitate stipulate in actul constitutiv al firmei se afla si acest obiect, salubrizarea. “Am fost fortati sa infiintam aceasta societate, Domeniul Public, in caz contrar am fi fost nevoiti sa contractam firme precum cele ale lui Prigoana pentru a putea avea in continuare un oras la fel de frumos, curat asa cum noi atâtia ani de zile ne-am chinuit sa-l avem si sa-l intretinem. Va dati seama daca am fi apelat la firme din exterior cam câti bani am fi fost nevoiti sa cheltuim din punga si asa saracita a municipiului Onesti?”, ne-a intrebat retoric, primarul Emil Lemnaru.
Nu toti vor fi angajati
De câteva zile cei aproximativ 400 de oameni care isi desfasurau activitatea in cadrul serviciului de salubritate si-au primit preavizul de 15 zile. Pentru unii dintre ei, situatia va fi dramatica caci vor ramâne fara un loc de munca. “O parte din cei disponibilizati urmeaza sa fie preluati de catre SC Domeniul Public Privat. Fiind criza chiar nu putem sa-i luam pe toti motiv pentru care vom trece la aceste restrângeri de personal”, ne-a clarificat primarul Lemnaru.
“Guvernul României escrocheaza primariile”
Asta crede seful municipalitatii onestene. “La aceasta ora prin masurile pe care le ia actualul guvern nu face altceva decât sa escrocheze toate primariile din tara. Nu e de ajuns ca suntem nevoiti sa ne descurcam pe bani putini, acum mai ramânem si fara o parte din ei. Si când zic asta ma refer la faptul ca vom pierde bani prin TVA-ul de 24% si prin noile impozite pe profit. Am facut o simpla evaluare si am ajuns la concluzia ca municipiul Onesti va pierde lunar in jur de doua miliarde de lei vechi. Poate pentru unii nu e mult, insa pentru o comunitate mica ca a noastra inseamna foarte mult, când orice banut conteaza”.
PD-L nu doreste pierderea locurilor de munca
“Partidul Democrat Liberal a votat crearea noii societati, tocmai pentru a nu se pierde locurile de munca, de aceea tin sa va spun ca oarecum contrariat când aflu ca totusi oamenii vor ramâne fara locurile de munca. Ba mai mult se vor face disponibilizari. Atâta timp cât se justifica angajarea acelor oameni acestia trebuie sa se regaseasca in noua schema si nicidecum sa ingroase rândurile somerilor. In privinta TVA-ului nu este o pierdere a statului român si nici a Onestiului pentru ca inainte de toate sunt si cheltuieli cu pensii, ajutoare sociale pe care acelasi stat român trebuie sa le faca. Practic, banii nu pleca din tara ci ramân la noi ca sa putem iesi din criza. Referitor la profit eu cred ca trebuie ca SC Domeniul Public Privat sa fie nonprofit” a fost de parere deputatul Colegiul 6, Valerian Vreme.
Vali LUPU
Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.























Comments
One Response to “400 de oameni de la Salubritate in somaj”Trackbacks
Check out what others are saying about this post...[...] InfoTrotus [...]