Cuvinte care dor

Am observat (sper sa ma însel) ca pe masura ce timpul trece, ne afundam mai mult în aceasta criza economica, care e de fapt o criza a valorilor, criza cuvântului dat si a bunului simt se accentueaza.

Am avut nu de mult ocazia sa vad asta cu ochii mei, nu e cazul sa spun ce si cum, unde si în ce context s-a întâmplat, stiu doar ca mi-a lasat un gust amar si nu as vrea sa mai vad acest lucru desi … traim în România, se poate întâmpla orice.

Am fost profesor prin multe colective. Au fost scoli unde m-am simtit foarte bine precum si scoli unde as vrea sa ma întorc cu mare drag. Într-o scoala anume nu m-as duce nici batut (la propriu). În scoala X (hai sa fim corecti fata de colegii care totusi sunt oameni normali, asezati, la locul lor), am avut neplacerea sa aud cum o directoare (mai putin doamna, e mult spus pentru acea fiinta) într-o criza de furie, si-a pus una din subalterne, o profesoara de o anumita speciliatate, fara studii corespunzatoare, dar în curs de calificare si cu activitate buna la clasa, sa împarta „Eugenia” pentru ca … „nu avea dirigentie, deci nu facea nimic în scoala”.

Într-o situatie tensionata, nu de mult, la un liceu cu nume bun din Onesti, mi-a fost dat sa vad ceva de neam prost, oarecum asemanator cu ceea ce am vazut acolo.  Nu pot numi altfel „coalizarea” întru „porcairea” unei colege devenita (cu voia Puterii de azi) inspector zonal pe toate scolile din zona.

Sincer, desi nu chiar întru totul, ma simt putin vinovat pentru ca am facut pe treptele aceluiasi liceu lucuri care sunt sub demnitatea pe care o am (gen huiduit, apostrofarea prefectului, chestii de grevist, m-am dat si eu cu Sindicatu’ desi nu fac parte din el), dar faza cu pricina a fost „dementiala”. Cred ca pentru orice parinte cu scaun la cap care ar fi vazut faza ar fi fost o trauma prea mare.

A fost o adevarata demonstratie de „linsaj”. Trist e ca desi înconjurata de elevi, se „maimutarea” de fata cu ei si „îsi strâmba” colega de parca era acasa în debara cu vecina aia idioata care îi tot face inundatie în baie.

Deziluzia mea îsi atinge apogeul si daca ma gândesc ca respectiva e formator de constiinte, fauritoare de oameni si personalitati. Da, personalitatea e un lucru important si e mult stimata daca e o referinta într-un domeniu anume. E foarte usor sa dai unui copil aparenta ca e mare si tare, ca nu e altul în lume ca el, ca mai are putin si doar daca se concentreaza zboara si chiar are cu ce… Nu toti copiii au însa cu ce. Lasati pe margine, fara o educatie a bunului simt si a valorilor, copii din case mari, cum sunt si doua din liceele orasului nostru, licee de elita, pot deveni nimic altceva decât niste pitipoance si niste golani intelectuali, cu ceva mai multe mofturi decât o pitipoanca sau un cocalar manelist.

O solutie ar fi si aici, ca în orice. Chiar daca pe frontispiciul liceului apare un nume de mare matematician sau cine stie ce carturar, nu se identifica cu oamenii care lucreaza în institutia cu pricina. Numele ti-l faci, ti-l creezi, îti e respectat pentru totalitatea valorilor si atitudinilor normale si placute pe care ti le însusesti si încerci sa le cresti în altii. Când, înconjurat de parinti, ziaristi, oameni politici si alte oficilitati, îti „speli rufele în public”, vii cu certuri de cancelarie în mijlocul unei multimi interesate de viitorul copiilor lor (cu dreptatea si efortul lor de a razbate), te manifesti precum cea mai guraliva tata din târgul de vite al ultimului sat unde gumarii se dau cu lac si se poarta la costum, atunci asta esti.

Cristian SCRIPCARU

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.