Wednesday, September 8, 2010

”Bucuria de a fi copil”- concurs naţional cu participare internaţională

June 6, 2010 by dana · 1 Comment 

  • Share
  • Sharebar
  • Share

sc g calinescu

Concursul naţional interdisciplinar “Bucuria de a fi copil”, înscris în Calendarul activităţilor naţionale extraşcolare, anul şcolar 2009-2010, coordonat de profesoarele Emilia –Mariana Spătaru ( secţiunea literatură), Mihaela-Dana Cornea (secţiunea fizică) şi Magdalena Burlacu (secţiunea educaţie plastică) de la Şcoala ”George Călinescu”, şi-a desemnat, pe 1 iunie, câştigătorii celei de-a treia ediţii.

În cadrul concursului au fost trimise 340 lucrări din 18 judeţe şi din municipiul Bucureşti. “Îmbucurător a fost faptul că a crescut numărul elevilor participanţi din mediul rural la toate cele trei secţiuni ale concursului. De asemenea, o plăcută surpriză au produs elevii de la Scuola media statale A. Manzoni – IV din Milano (Italia) care au participat cu numeroase şi deosebite lucrări la secţiunea de educaţie plastică”, ne-au precizat organizatorii concursului. Cele mai bune desene ale copiilor români, respectiv italieni sunt expuse toată luna iunie în holul Filialei ”Cosânzeana” a Bibliotecii Municipale ”Radu Rosetti”.

Elevii clasaţi pe locul I, la secţiunea literatură sunt: Alina-Mihaela Rîcu, Şcoala “Ştefan Luchian”, Moineşti, prof. coord. Aurel Iordan, Diana Bălan, Şcoala “Ghiţă Mocanu”, Oneşti, prof. coord. Elvira Buzzi, Ioana Macadan, Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 4, Moineşti, Andreea Stroe, Şcoala Generală Nr. 4, Moreni, jud. Dâmboviţa, prof. coord. Mihaela Stoica, eleva Delia-Alexandra Anton, Şcoala Nr. 5 “Ştefan cel Mare”, Vaslui, prof. coord. Daniela Filipescu, Teodora Ioana Neguriţă, Şcoala cu clasele I-VIII “Miron Costin”, Bacău, prof. coord. Fernanda Cîrneală.

La secţiunea fizică au fost Sabina Dragomirescu, Şcoala cu clasele I-VIII Miron Costin”, Bacău, prof. coordonator Constantin Timofte, Anca Matieş, Şcoala ”Nicolae Iorga”, Bacău, prof. coordonator Marilena Gorbănescu, Bogdan Roşca, Şcoala Nr. 118 ”Vasile Alecsandri”, Bucureşti, prof. coordonator Constanţa Panait, care a obţinut Premiu Special pentru o lucrare scrisă cu un deosebit umor.

În timp ce la secţiunea educaţie plastică au fost : Camilla Di Noia, clasa a2-a B, Scuola media statale A. Manzoni – IV, Milano, Italia, prof. coordonator Santambrogio-Montagna Manuela, Georgiana Isac, Şcoala “Sfântul Voievod Ştefan cel Mare”, Oneşti, prof. coordonator Constantin Puşoiu.

Marele premiu a fost conferit elevilor claselor 1I şi 1 H de la şcoala din Italia, pentru o lucrare ce a fost realizată utilizând tehnica colajului şi care are o suprafaţă de aproape 3 m2.

“Cele două scurte fragmente ale lucrărilor premiate din secţiunea de literatură şi de fizică demonstrează pasiunea lecturii şi bucuria de a crea un univers aflat sub legea libertăţii de gândire”, ne-au explicat organizatorii.

Mai multe informaţii despre toate premiile şi menţiunile acordate pot fi aflate scriind pe adresa de e-mail bucuriedecopil@yahoo.com.

E. D. PIRGU

Related Articles:

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

gironap

Comments

One Response to “”Bucuria de a fi copil”- concurs naţional cu participare internaţională”
  1. Pare interesant .Dar nu stiu ce sa zic nu ma dau cu parerea asa repede.

Speak Your Mind

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!