Părintele Alupei şi „ciuruitul” enoriaşilor

• Tweet
• Share
• Email
• Sharebar

• Tweet
• Share
• Email

„Treceau gloanţele pe lângă mine, părinte, şi nu m-au ciuruit”, zicea părintele protopop Alupei că i-ar fi povestit un veteran de război. Zicerea sfinţiei sale nu era la o agapă preoţească sau la o cină amicală, ci la slujba de pomenire a eroilor de joi, 13 mai, Ziua Înălţării Domnului. Cu vocea sugrumată de lacrimi, speram creştineşte, părintele Alupei a predicat îndelung despre „ciuruitul’ strămoşilor noştri ce au apărat România cu pietre, săgeţi, săbii, puşti, mitraliere, pistoale, tancuri, rachete şi ce alte arme or mai fi fost, citez din memorie, dar păstrând spiritul ziselor părintelui protopop. ~n fine, după ce a ”ciuruit” ce a putut, părintele nu a uitat să-l ridice în slăvi pe primarul urbei, cel căruia, dacă am înţeles bine, aproape i se datorează ridicarea monumentului Eroilor „Regina Maria”.

{i pentru ca mesajul creştinesc aproape plâns al protopopului de Oneşti nu putea rămâne fără răspuns, acesta a fost răsplătit, din plin, cu aplauze, venite, cei drept, doar dinspre grupul de funcţionari publici înghesuiţi pe platforma de la intrarea în primărie.

*

Până la urmă ce ar fi greşit sfinţenia sa? (iertată-mi fie neştiinţa în a folosi majuscula atunci când este vorba ierarhia castei preoteşti).

Aluzia străvezie la concluzia pe care a ţinut să o aibă Traian Băsescu după alegerile prezidenţiale a fost, cred, pregătită. Părinte Alupei, care şi-a demonstrat calităţile de politician într-un fost mandat de consilier local, dar şi în perpetuarea funcţiei sale actuale, nu a făcut altceva decât să-şi urmeze crezul.

A ieşit din sutana pentru a-şi mulţumi „aproapele”, primarul, chiar dacă asta ar însemna stârnirea mai aprigă o unor umori abia stăpânite. Cosmopolit prin naştere, în urmă cu decenii, devenit provincial subjugat intereselor meschine ale subzistenţei, oneşteanul este predispus, ca orice român, să aplaude pe oricine îl îndeamnă la răsmeriţă. Că îndemnurile vin, nici măcar subliminal, de la o faţă bisericească, cu atât mai bine. ~n numele Domnului să scrâşnim din dinţi, să strângem pumnii şi să-l blestemăm pe cel „ne-a ciuruit”. Pentru că aşa ne-a spus părintele Alupei.

Cu datoria creştinească împlinită, protopopul de Oneşti a mai „pupat” odată  mână binefăcătorului său lumesc, apoi a plecat  furtunos spre maşină. ~l aşteptau, cu răbdare creştinească, alţi enoriaşi gata să-i asculte predica despre „ciuruit” sau iubit în Sfânta zi a ~nălţării Domnului.

Cristian BIBIRE

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.