Bolnavi psihic, şoferi “apţi”
April 30, 2010 by dana · Leave a Comment
Zvonurile vehiculate în ultima perioadă de timp se pare că au un fundament real. Cu toţii am auzit de şoferi inapţi, care la anumite cabinete medicale primesc ştampila de “apţi” deşi ei sunt în evidenţele Secţiei de Psihiatrie a spitalului oneştean.
Un astfel de caz au descoperit de redactorii ziarului Info Trotuş, în urma unor investigaţii amănunţite. Este vorba de un tânăr din localitate care profitând de proasta funcţionare a sistemului sanitar a sperat că va putea trece neobservat. Şi a fost la un pas de realizarea acestei “manevre”.
Este vorba de un tânăr de 22 de ani, C.A. H. care s-a adresat cabinetului Psihomed pentru obţinerea fişei medicale pentru conducătorii auto. Vroia să dea examen pentru categoriile C şi CE căci de B avea deja. Potrivit actelor acesta a declarat, pe propria răspundere, că nu suferăz de boli care să-i nu permită exercitarea acestui drept. Medicul de acolo a luat de bună declaraţia acestuia şi fără să mai solicite adeverinţă de la medicul de familie care să-i confirme acest lucru l-a declarat apt. Din fericire, acesta a fost depistat la examenul propriu-zis.
Apt dar inapt
Actele medicale în posesia cărora noi am intrat demonstrează că tânărul respectiv, sub nicio formă nu poate fi apt de a conduce un autovehicol. Nici măcar un moped. Tânărul cu pricina suferă de episod maniacal, el aflându-se în evidenţele secţiei oneştene de Psihiatrie. La această oră se află sub tratament medicamentos fiind ţinut sub supraveghere. Doar superficialitatea cadrelor medicale, a unui sistem informatic deficitar în sistemul sănătăţii au condus la crearea unei astfel de situaţii.
Psihomedul se disculpă
Am luat legătura cu cei de la Psihomed pentru a afla despre cum s-a ajuns în această situaţie. “Nu suntem vinovaţi. Uitaţi-vă că episodul maniacal l-a avut ulterior. Nu este vina noastră că el nu a dus la medicul de familie externarea din spital. Poate un sistem bun informatizat ar fi fost de natură să ne ajute în acest sens. Este bine că s-a descoperit la timp adevărul. Noi nu vrem să lăsăm în libertate bolnavi psihici care oricând se pot transforma în criminali”, au motivat aceştia.
Vali LUPU

Dana LUNGU
Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.