Violatorul a lovit din nou
March 18, 2010 by dana · Leave a Comment
Coşmarul unei bătrâne din comuna Gura Văii nu pare să aibe sfârşit. Aceasta a fost violată pentru a treia oară, de acelaşi bărbat. Este vorba de un tânăr, de 27 de ani, din zonă care a fost condamnat pentru această faptă şi care la scurt timp după ce a ieşit din puşcărie a violat-o din nou pe bătrână. De două ori, la o diferenţă de o lună de zile.
Durerea Ortansei C., 75 de ani, (foto) din satul Păltinata, comuna Gura Văii este de două ori mai mare dat fiind faptul că violatorul a agresat-o şi a întreţinut relaţii sexuale pentru a treia oară. Povestea tristă a femeii care i-ar putea fi bunică începe în urmă cu trei ani de zile când tânărul a intrat, cu forţa, în casă şi a violat-o. Atunci a depus plângere agresorul fiind judecat şi condamnat pentru viol. Pentru buna sa purtare el a fost eliberat condiţionat, executând doar jumătate din pedeapsă. La scurt după ce a fost eliberat acesta a revenit la metehne, iar pe 31 ianuarie Vasilică Cozma, 27 de ani a violat-o, din nou, pe bătrână. Bărbatul a chinuit-o toată noaptea şi abia spre dimineaţă acesta s-a hotărât să plece la el acasă. Înainte a de pleca a ameninţăt-o că dacă va povesti cuiva sau va reclama la poliţie se va întoarce. “Îmi zicea că dacă prima dată a scăpat aşa de uşor din puşcărie se va întoarce şi mă chinui şi mai tare. Vă spun sincer că a doua oară îmi era aşa de frică că nici nu am avut curajul să reclam. După câteva zile am spus unei vecine pentru că îmi mai trecuse spaima”, ne-a relatat bătrână.
A fost nevoie să treacă opt zile de la comiterea faptei ca să povestească. Dat fiind intervalul destul de mare de timp care a trecut de la comiterea faptei şi până la reclamarea acesteia, bătrâna nu a mai putut să scoată certificat medico-legal constatator, situaţie de natură să-l avantajeze pe Vasilică violatorul. “I-a fost ruşine şi frică de violator. Când mi-a povestit m-a rugat să nu spun la nimeni pentru că violatorul ar fi ameninţat-o cu moartea dacă îndrăzneşte să spună cuiva ceva. Am înlemnit când am auzit că a violat-o din nou ştiind că în urmă cu trei ani, acelaşi bărbat a chinuit-o timp de trei zile”, ne-a relatat o vecină sub protecţia anonimatului. Întreg satul a aflat de necazul femeii, iar bătrânele, de frică tânărului violator, nu mai au curajul să doarmă singure în casă. “Îmi este frică. Dacă Vasilică a avut curaj să se ducă, din nou la ea, deşi fusese eliberat relativ recent din închisoarea unde a stat închis atâta timp, tot pentru viol, vă daţi seama că nu îi e frică de nimeni şi de nimic”, ne-a spus o altă vecină a Ortansei. “Sunt atâtea femei tinere pe stradă ce căută el la o femeie care îi poate fi bunică? Am auzit că ar fi chinuit-o toată noaptea de mai multe ori”, ne-a spus supărat un bărbat. Se pare că tânărul de 27 de ani are o adevărată pasiune pentru bătrâna de 75 de ani, căci altfel nu se poate explica faptul că tânărul, cercetat în stare de libertate, s-a dus şi a treia oară la ea. Pe la ora 21,00 acesta s-a năpustit în casa Ortansei smulgându-i uşa din ţâţâni. De această dată pretenţiile bărbatului au fost altele. “S-a dezbrăcat cum l-a făcut ma-să şi apoi m-a dezbrăcat şi pe mine la pielea goală. Mi-a adus o cămaşă curată din şifonier şi după care m-a trântit pe podea, jos. După asta îmi spunea cum să stau. I-am zis să mă lase în pace, dar nu a vrut. Şi m-a chinuit cam trei ore”, ne povesteşte femeia.
În urma discuţiilor purtate cu bătrâna am aflat că tânărul a făcut sex normal şi a încercat anal şi oral.
“Mai stătea, după care iară mă lua. Am tăcut chitic ca să-l conving să plece şi ca să nu mă bată”, ne-a spus Ortansa.
Imediat ce a ieşit pe uşă Ortansa a sesizat ceea ce s-a întâmplat poliţiei prin serviciul unic de urgenţă 112.
“Poate l-aş fi iertat, dacă mă lăsa în pace”
“Poate l-aş fi iertat, dacă mă lăsa în pace”, ne-a spus bătrâna. Aceasta ar fi fost în stare să-şi retragă plângerea dacă nu ar mai fi fost chinuită de tânăr. Ortansa ne-a mai povestit cum Vasilică însoţit de mama şi sora acestuia i-au promis că nu se va mai repeta. “Mama lui îmi spunea că-mi promite ea că nu voi mai păţi nimic de acum înainte şi că băiatul a greşit. Am văzut cum s-au ţinut toţi de cuvânt”.
“Şi-a recunoscut vina”
În urma discuţiilor purtate am aflat cu Vasilică am aflat că îi pare rău de ce a făcut şi că regretă fapta sa. “Nu am nimic cu ea când sunt treaz, ci doar când mă îmbăt. Nu ştiu ce e cu mine”, ne spune tânărul.
Se pare că înainte cu câteva ore de a o viola Vasilică s-a întâlnit pe drum cu poliţistul din zonă care l-a sfătuit să nu facă vreo prostie.
Poliţia anchetează cazul
Poate dacă justiţia în România ar fi fost mai severă, bătrâna de 75 de ani nu ar fi fost nevoită să treacă prin astfel de experienţe. Dar cum un judecător a decis că Vasilică poate fi judecat şi în stare de libertate, i-a permis acestuia să repet fapta. De altfel, în urma examinării de către cei de la medicina legală a fost confirmat actul sexual fără să fie depistate alte urme de violenţă.
Dana LUNGU
Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.






















