Criza morală bate criza economică
March 5, 2010 by dana · 2 Comments
Un exemplu clar de iresponsabilitate politică din partea aleşilor locali a fost în momentul în care s-a votat bugetul municipiului şi nu mai puţin de 30 de miliarde lei vechi vor lua calea catedralei oneştene. Nu am nimic cu nimeni cu atât mai mult cu cât subiectul legat de biserică este extrem de sensibil, însă a fost un exemplu evident de lipsă de maturitate politică. Motivaţia acestui gest este simplă : un real pol al puterii este biserica şi “dă” bine la următoarele alegeri să demonstrezi cu sume impotante de bani cât de mult susţii biserica şi pe credincioşi.
Dacă anul trecut o parte din consilieri au luat atitudine şi au pus la punct o anumită practică anul acesta de frică de a nu mai cădea într-o capcană întinsă de abilul şef al urbei aceştia nu au mai comentat.
Dar cum presa ar trebuie să fie câinele de pază al democraţiei şi cum politicienii noştri nu au mai curajul să ia atitudine rămâne ca doar la opinii să vorbim despre aceste stări de fapt ieşite complet din normal.
Oare cum anul trecut, fără să fie an de criză, au fost alocaţi mai puţini bani, în timp ce în plină criză economică, când peste tot ni se spune să strângem cureaua, să strângem din dinţi, dar şi din pumni, când Guvernul Boc dată fiind criza economică dispune ca în instituţiile statului să nu se mai facă angajări la Oneşti valul recesiunii economice nu ne atinge. De fapt nu atinge pe unii, dar situaţia în care au ajuns mulţi oneşteni e de parte de a fi una confortabilă. Mulţi au rămas fără locuri de muncă sau mai rău urmează să treacă prin astfel de situaţii şi se gândesc cu groază ce vor pune copilului pe masă, însă nimic nu mai e la fel de important ca atunci când avem lăcaşuri de cult. Mergem la biserică să ne rugăm să nu ajunge muritori de foame, căci asta ne paşte pe toţi. Asta e soluţia, anul acesta dublăm fondurile pentru biserici poate, poate ne scapă Dumnezeu şi de criza asta.
Dana LUNGU
Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.























Nimic nou sub soare, de la greci incoace!! Si blondele…tot blonde!:)
Cine sa aiba curaj sa se ia cu preotii? Au putere destula printre prostii care-i urmaresc sfaturile in ce priveste votarea alesilor locali.
Aceasta Catedrala-o piatra de gatul onestenilor. Nascuta din euforia de dupa revolutie, paranoia preotului-xxx Alupei si iresponsabilitatea alesilor, bineinteles.
Dar unde sa citesti despre asa ceva, e forumuri eventual.
Au curaj sa estimeze cat mai costa sa termine hardughia? Daca numai finisarile, decorarile, picturile si mai cate costa cat au cheltuit in 20 de ani? cine sa spuna?
Cine sa auda? Peste tot surzi si prosti…