Cronica unei stari de fapt
January 16, 2010 by dana · Leave a Comment
S-a aşternut tăcerea peste străzile noastre. Sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou s-au încheiat nu de mult. Brazii „zac” deja în faţa blocurilor, lângă tomberoanele pline ochi; am revenit la servicii, la şcoli, ne-am întors la rutină şi la criza noastră cea de … ceva vreme încoace, cu luptele şi supărările ei.
Ce poţi spune despre sărbătorile deja trecute? Că a fost din nou băutură multă, mâncare ca la pomană, acelaşi controale de rutină ale poliţiei lăsate cu multe numiri în onorabilul statut de pieton, artificii la timp de criză, totul a fost … românesc.
Nu poţi scrie despre un eveniment din relatările altora sau din ceea ce ai văzut odată în copilărie, nu te poţi hazarda în afirmaţii fără temeiul propriei mărturii şi totuşi e bine să vorbim puţin despre ceea ce pentru unii înseamnă un obicei local de mulţi ani.
Jocul caprei, în comuna Oituz, este unul din cele mai spectaculoase evenimente care se pot vedea pe valea noastră. An de an, tinerii şi mai puţin tinerii locuitori ai comunei Oituz se pregătesc cu săptămâni bune înainte de marile sărbători ale Crăciunului şi Anului Nou pentru că, se ştie, aici e rost de distracţie.
Totul este original, haios, plin de farmec, găseşti aici măşti şi „mascări” deosebite, convoiuri mari, oameni cu chef de distracţie, lume „gură cască” etc. Zile întregi, de pe la Crăciun până în zilele de după Anul Nou, până pe 3 ianuarie, chiar, puhoi de lume stă în stradă, râde, îi apostrofează, se lasă mânjiţi, nu i-ai mişca de acolo, Doamne fereşte!
O mare problemă se iveşte însă în momentul în care caprele se întâlnesc cu … alcoolul. E un lucru ştiut, de fapt, în serile-nopţile de 2, 3 ianuarie e musai să fie şi o bătaie generală. Unii spun că e firesc: sunt din cartiere diferite, sunt de etnii diferite sau poate, mai bine, pur şi simplu alcoolul strică totul.
Din păcate, a devenit „o tradiţie” ca nu numai în nopţile de 2 sau 3 ianuarie oriunde se întâlnesc, diversele „găşti” se încing la bătăi crunte. O fi normal ? O fi legal ?
Sunt sigur că aţi văzut majoritatea „opinia avizată” a unei bătrâne ce striga anul acesta pe la diferite posturi de televiziune că le sunt alterate obiceiurile de către jandarmerie şi poliţie. Realitatea este că de câţiva ani la Oituz obiceiurile devin din ce mai dureroase şi costisitoare. Sub măştile frumos lucrate unii se cred în altă lume. Mai ieri, cineva îmi povestea că lângă cordonul de jandarmi era un gard, cum era mobil, era uşor de smuls. Cineva care trecea prin Oituz a avut nefericirea să simtă din plin neplăcerile unora din apucăturile oituzenilor: a primit o bucată de gard din acela, în plin, în maşina pe care o luase poate în rate. Ce s-a întâmplat? Nimic! „Mascatul” a făcut „fapta vieţii lui” sau cine ştie… păgubitul a rămas cu maşina „şifonată” şi mai mult ca sigur nu va uita ziua, locul şi „situaţia”. Şi alţii se plâng de acelaşi lucru: „în perioada aceea, e bine să fii atent cum treci prin Oituz, e bine să îţi blochezi uşile, să „fii cuminte” şi răbdător, să primeşti cu resemnare zgârieturile de pe portiere … că, poate, cine ştie, ai noroc!”
Obiceiurile din acest an s-au lăsat din nou cu o victimă. Un om, cu familie, cu prieteni, un jandarm, aflat în misiune, a fost lovit în plin cu o bâtă în cap de un … „petrecăreţ”, pentru că citez „se uitase urât!”.
Cum sunt de fapt „obiceiurile” de la Oituz? De ce necesită masarea atâtor forţe de securitate? Pentru că ne „mascăm” şi cu drujbe, bâte, torţe aprinse, securi, topoare, bolovani etc. Pentru că nu mai ştim limita între distracţie şi golănie, între tradiţie şi huliganism.
Ce e de făcut? E clar, nu mai avem de a face cu o tradiţie vie şi sănătoasă ci cu un fenomen periculos şi nociv. Tocmai de aceea, e o stare de fapt, trebuiesc luate măsuri, eliminate „tendinţele moderniste”, huliganismul de stadion, injuriile, atacurile etnice şi violenţa şi reînviată tradiţia. Încă nu e prea târziu.
Cristian Scripcaru
Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.
