Se apropie sărbătorile
December 29, 2009 by dana · Leave a Comment
Preocupaţi cu problemele destul de grave ale politicii locale şi naţionale am şi uitat că ne apropiem de perioada cea mai frumoasă a anului. De cea a sărbătorilor de iarnă, când noi cu toţii ar trebui să fim mai darnici, mai buni şi implicaţi în ajutorarea semenilor noştri. Din păcate atât de mult ne-a acoperit politicul în această perioadă a postului încât nu mai lasă loc şi pentru altceva.
Afară ninge ca în poveştile lui Andersen, ne îngheaţă nasurile atunci când mergem prin zăpada care scârţâie şi pentru ca tabloul să fie complet peste tot se aud colinde fie româneşti, tradiţionale, fie cele internaţionale.
Adevărul că ne-am axat atât de mult pe problemele serioase ale politicii încât am uitat că mai sunt câteva zile şi vom celebra, cu toţii Naşterea Domnului.
Fie că suntem bogaţi sau săraci pentru toţii bucuria Crăciunului este la fel de generoasă. Asta ca să nu mai amintesc de scrisorile lungi trimise de către copiii din lumea întreagă Moşului generos.
Ar trebui să-i lăsăm pe politicieni să-şi facă treaba, iar noi să ne axăm pe alte chestiuni, mai importante. Să ne gândim cum putem să-i ajutăm pe cei care, cu siguranţă, în aceste zile, dar şi în cele ce vor urmă, nu vor avea ce să pună pe masă de mâncare, ca să nu mai pomenesc de dulciuri sau fructe. Din păcate, Oneştiul nu face excepţie. Şi la noi sunt mulţi copii pentru care bucuria de Crăciun se concretizează nu în cadourile ce urmează a fi primite ci în mâncarea mai bună servită la masă şi în căldură în casă. Haideţi să fim mai buni acum, când spiritul Crăciunului bate la uşă. Acum la moment de bilanţ să avem ce spune de ajutorarea semenilor, a celor aflaţi în suferinţă şi plini de nevoi.
Dana LUNGU
Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.












