Cosmin Mihai Coman, campion national la lupte libere
Anul acesta, Cosmin Mihai Coman, sportiv legitimat la Clubul Sportiv Municipal din Onesti, a reusit sa câstige titlul de campion national la lupte libere. A fost vorba de Campionatul National de Cadeti Lupte, cadeti, care s-a desfasurat la Odorheiul Secuiesc, la inceputul acestui an.
Trebuie precizat faptul ca aceasta confruntare sportiva a fost una de o inalta tinuta, la ea concurând sportivi ai cluburilor de prestigiu din toata tara. O surpriza frumoasa a reusit sa o faca Cosmin Mihai Coman, in vârsta de 16 ani, la categoria 42 de kilograme. A fost o lupta extrem de strânsa si totusi talentatul sportiv onestean a reusit sa urce pe prima treapta a podiumului. Si asta spre bucuria antrenorului, dar si a conducerii Clubului Sportiv Municipal Onesti. „Cosmin Mihai Coman a sustinut o serie de meciuri extrem de grele. A fost vorba de patru meciuri, inclusiv finala. A avut un adversar redutabil pe care a reusit sa-l invinga. La acest campionat national de lupte libere cadeti, editia 2009, sportivul Cosmin Mihai Coman a plecat de acasa cu obiectivul ca trebuie sa urce pe podium. Obiective mai inalte aveam puse pentru alti sportivi care nu si le-au realizat la acea editie. Observându-l pe Cosmin dupa doua lupte mi-am dat seama ca poate mult mai mult. Am vazut în atitudinea lui nu numai dorinta de a câstiga, dar am vazut mobilizarea lui psihologica cu care îsi pregatea fiecare meci si atunci mi-am spus ca ar fi pacat sa nu devina campion“, ne-a declarat antrenoarea campionului national, Mirela Marcela Burnichi.
De altfel, Cosmin a mai participat campionate nationale de lupte libere pentru copii.
Dana LUNGU
Info Trotus – 4 decembrie 2009
Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.























Comments
One Response to “Cosmin Mihai Coman, campion national la lupte libere”Trackbacks
Check out what others are saying about this post...[...] Trebuie precizat faptul ca aceasta confruntare sportiva a fost una de o inalta tinuta, la ea concurând sportivi ai cluburilor de prestigiu din toata tara. O surpriza frumoasa a reusit sa o faca Cosmin Mihai Coman, in vârsta de 16 ani, la categoria 42 de kilograme. A fost o lupta extrem de strânsa si totusi talentatul sportiv onestean a reusit sa urce pe prima treapta a podiumului. Si asta spre bucuria antrenorului, dar si a conducerii Clubului Sportiv Municipal Onesti. „Cosmin Mihai Coman a sustinut o serie de meciuri extrem de grele. A fost vorba de patru meciuri, inclusiv finala. A avut un adversar redutabil pe care a reusit sa-l invinga. La acest campionat national de lupte libere cadeti, editia 2009, sportivul Cosmin Mihai Coman a plecat de acasa cu obiectivul ca trebuie sa urce pe podium. Obiective mai inalte aveam puse pentru alti sportivi care nu si le-au realizat la acea editie. Observându-l pe Cosmin dupa doua lupte mi-am dat seama ca poate mult mai mult. Am vazut în atitudinea lui nu numai dorinta de a câstiga, dar am vazut mobilizarea lui psihologica cu care îsi pregatea fiecare meci si atunci mi-am spus ca ar fi pacat sa nu devina campion“, ne-a declarat antrenoarea campionului national, Mirela Marcela Burnichi. De altfel, Cosmin a mai participat campionate nationale de lupte libere pentru copii. Dana LUNGU Info Trotus – 4 decembrie 2009 [...]