Friday, May 18, 2012

“Sun … şi vine Moş Crăciun“

December 29, 2009 by · 2 Comments 

IMG_7761_filtered
P1080708P 2-4
P 1-5
Acesta este numele spectacolului susţinut de trupa de teatru Onestin, în regia actriţei  Ortansa Codreanu şi a regizorului Dana Lungu, luni 21 decembrie anul curent, pe scena  Casei de Cultură  Oneşti. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia de Tineret Onestin, care, recent, a împlinit patru ani de activitate.

Şi într-adevăr, Moşul a venit. Însă … darurile aduse au fost mai puţin obişnuite şi oferite de data aceasta publicului neaşteptat de numeros şi foarte variat ca  vârstă, căci sala de spectacole a fost plină ochi. Cel mai tânăr spectator avea doar 1 anişor şi  câteva  luni. Spectacolul a fost structurat în trei părţi. Este vorba de două scenete de teatru, susţinute de juniorii trupei de teatru, un moment de colinde şi în final, un spectacol- feerie pentru copii, unde au evoluat cei din grupa mare a trupei de teatru.

Aplauze şi emoţii

Piesa de deschidere a spectacolului, ”Eu ştiu că tu eşti Moş Crăciun” care de altfel a constituit şi spectacolul de debut a celor mici, a readus pe scenă atmosfera dintr-o clasă de curs. Ora s-a dorit a fi una atipică, fiind invitat un scriitor, iar el a apelat  la  imaginaţia  elevilor, incitându-i să-şi creeze propriile poveşti. Copiii înzestraţi cu talent au trecut repede peste emoţii.  Încă de la primele replici, măiestria regizorului, Dana Lungu, a putut  fi sesizată. Micuţii actori au evoluat sub lumina reflectoarelor,  urmăriţi în acelaşi timp de ochiul critic al celei care a avut o răbdare deosebită cu ei. Poveştile pe care i le-au spus cu patos  lui Moş Crăciun pentru a-şi primi darurile au demonstrat talentul actoricesc  al acestora. Este de remarcat aici şi faptul că nimeni din sală nu a sesizat că piticii au improvizat la un moment dat, pentru a putea depăşi un moment pe care ei l-au considerat ’’mort’’, ceea ce demonstrează încă o dată  talentul acestora şi munca regizorului. Pentru a se  putea pregăti pentru al doilea  moment teatral, copiii s-au  retras în culise. Pe scenă a urcat o trupă de patru tineri talentaţi care au încălzit atmosfera şi sufletele spectatorilor cântând colinde. Ajunşi la a doua scenetă, “Moş Crăciun pleacă la drum” actorii s-au transformat în spiriduşii lui Moş Crăciun. Orice urmă de emoţie dispăruse. Evoluţia a fost ireproşabilă, din păcate sonorizarea nu a fost pe măsura lor. Cu toate acestea nimic nu i-a împedicat în mişcarea scenică, atitudinea actoricească şi în trasmiterea mesajului către public. Spiritul Crăciunului a reînviat în fiecare din noi datorită acestor micuţi care au fost actori în propria lor poveste. Este cunoscut faptul că nu este facil să lucrezi cu cei mici. Vârstele celor care au evoluat pe scenă au fost cuprise între 5 şi 11 ani. Dificultatea constă tocmai în faptul că îţi este pusă la încercare răbdarea, însă Dana Lungu a luat totul ca pe o provocare reuşind să îi determine să se concetreze şi să evolueze pe scenă ca nişte adevăraţi actori.

Spectacolul-feerie a stârnit ropote de aplauze

Ultima parte a spectacolui a adus pe scenă grupa mare a Teatrului Onestin acest moment, de fapt o poveste ce a inclus alte poveşti ale lui Andersen. Un spectacol de lumini, costume şi joc de scenă ce ne-a determinat să retrăim cu toţii frumoasa vârstă a copilăriei. Costume extravagante, zăpadă, lumini şi muzică pe măsură au creat o atmosferă de basm care i-a fascinat pe cei prezenţi. Momentul a fost regizat de acriţa Ortansa Codreanu. O seară unică şi un spectacol minunat ce şi-a meritat din plin aplauzele.

Cristina TURCU

Related Articles:

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Comments

2 Responses to ““Sun … şi vine Moş Crăciun“”
  1. cristi says:

    Bv Onestin, felicitari celor care au muncit la acest proiect! Cine stie, isi da seama ce greu e sa muncesti cu micutii. Felicitari si la mai mare!

  2. dana says:

    eu sunt scriitorul de succes si mos craciun din piesa ”eu stiu ca tu esti mos craciun”

Speak Your Mind

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.
Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.