O noua premiera la Târgu Ocna
Centrul de Reeducare Minori din Târgu Ocna va participa, anul acesta, la Festivalul National de Teatru al detinutilor “Exil”. Trebuie precizat faptul ca evenimentul este organizat de catre Administratia Nationala a Penitenciarelor in strânsa colaborare cu Asociatia Art Fusion Bucuresti, acesta fiind finantat de catre comisia europeana prin programul “tineret in actiune”.
Asadar, joi, 29 octombrie, in sala de spectacole a Casei de Cultura, din orasul de la poalele Muntelui Magura, incepând cu ora 16,00, a avut loc premiera spectacolului “O poveste de neuitat” in regia actritei Ortansa Codreanu de la Asociatia MultiArt si a lui Iulian Potoc, agent tehnic la Centrul de Reeducare Minori (CRM) Târgu Ocna. “Piesa ne istoriseste povestea unui tânar provenit dintr-o familie cu probleme financiare si cu comportamente grave. Acesta, in cele din urma, ajunge sa fie internat intr-un centru de reeducare dupa ce fuge de acasa si nimereste intr-o gasca de cartier care il adopta rapid si de la care el invata sa fure”, ne-a relatat emotionata Ortansa Codreanu.
Alaturi de cei sapte minori extrem de talentati de la CRM au mai urcat pe scena tineri din comunitate, dar si elevi ai institutiilor de invatamânt preuniversitar din localitate.
Dana LUNGU
Info Trotus – Nr 2 – 30 octombrie 2009
Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.























Hello,
Je suis belge.
Je cherche l’adresse de Ortansa Codreanu.
Aidez-moi..